Controversate, apreciate sau criticate, filmele care au câștigat premiile Academiei Americane de Film, celebrele trofee Oscar, au rămas în memoria cinematografiei, trecând astfel proba timpului. Noi am ales 7 filme care au primit premiul pentru cel mai bun film. Dincolo de această distincție, filmele alese de noi au în comun poveștile spectaculoase care au emoționat publicul din fața Marelui Ecran.
Gone with the Wind (1939, r. Victor Fleming)
Adevărata intrigă, în acest sens, consider că nu este reprezentată de faima autoarei sau de premiile pe care filmul le-a primit în conformitate cu talentul regizorului şi al actorilor, ci de faptul că Pe aripile vântului a reuşit să devină un simbol pentru generaţii întregi, un element clasic. De ce se întâmplă acest lucru? Datorită rafinamentului şi forţei cu care povestea în sine se impune în mintea cititorilor şi a cinefililor. De nenumărate ori mi-am dorit să fiu Scarlett, să trăiesc acele timpuri şi să am tăria de caracter pe care ea, conştient sau nu, o deţine. Sper că povestea ei să fie dusă mai departe ca un tribut adus autoarei Margaret Mitchell, dar şi lui Vivien Liegh, superba actriţă care, prin acest rol, şi-a asigurat pagina proprie în istoria cinematografiei internaţionale. Dimensiunea succesului acestei ecranizări se defineşte prin câştigarea a zece Premii Oscar, printre care: cel mai bun film, cea mai bună actriţă în rol principal şi cel mai bun regizor; dacă ajustăm inflaţia, este filmul cu cele mai mari încasări ale tuturor timpurilor: 1.430.476.000 de dolari a înregistrat în weekendul în care a avut premiera, 15 decembrie 1939, încasări de circa 1 milion de dolari. (puteți citi cronica filmului aici)
Annie Hall (1977, r. Woody Allen)
Love is too weak a word for what I feel – I luuurve you, you know, I loave you, I luff you, two F’s, yes I have to invent, of course I – I do, don’t you think I do?
Comedie romantică și ironică, Annie Hall este filmul care transformă iubirea într-un amestec de nebunie și umor, care duce povestea unei relații la nivel de film clasic. Doi nevrotici îndrăgostiți, Alvy și Annie, povestea lor de dragoste, minunată și traumatică în același timp, discuțiile lor interminabile despre viață, moarte, obsesiile, exploziile emoționale, umorul excepțional, la limita dintre alb și negru, toate compun tabloul unui cuplu acid, prins mereu în caruselul despărțirilor și al împăcărilor, matrița filmelor lui Woody Allen. Poate cea mai bună autopsie cinematografică a unei povești de dragoste care a murit subit.
Schindler’s list (1993, r. Steven Spielberg)
Istoria dezvăluie cele mai interesante povești și ne devine câteodată mentor. Oskar Schindler este cel a cărui istorie a fost mai mult de atât. Cel a cărui istorie a beneficiat de perspicacitate și intenții mărețe, luptând împotriva celui mai periculos inamic al lumii, istoria nazismului. Fiind un afacerist neamț din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Schindler a fost cel care, sub pretextul firmei sale, a scos peste 1000 de evrei de sub influența nazistă. Acțiunile sale sunt cuprinse în filmul Schindler’s list (1993, r. Steven Spielberg), a cărui poveste este inspirată din realitate. Aceasta este istoria. Trăim și iubim cu ea. Ne bucurăm și strigăm de fericire alături de ea. Cădem și ne ridicăm prin ea. Suferim și-i facem pe alții să sufere având istoria în spatele nostru. Îi simțim pe ceilalți cum vin și pleacă din viețile noastre, cu istoria drept martor. Și dacă murim dintr-odată, istoria moare odată cu noi. (puteți citi cronica filmului aici)
Shakespeare in love (1998, r. John Madden)
Un Shakespeare tânăr (Joseph Fiennes), reflecție a artistului neînțeles, obscur, blamat de contemporani, o întâlnește pe Violeta De Lesseps (Gwyneth Paltrow), fiica unui negustor bogat, promisă din considerente politice avidului Lord Wessex (Colin Firth). Apartenenți ai unor lumi diametral opuse, Will Shakespeare și Viola sfidează canoanele rigide ale societății elisabetane, angajându-se într-o idilă în care patosul generat de creația teatrală se contopește cu intensitatea pasiunii, fericirii, suferinței, durerii.
O frescă fidelă a sfârșitului de secol XVI, simfonie senzorială oferită de atmosfera curții palatului Greenwich, cu umbra reginei Elisabeta (Judy Dench), care planează asupra regatului și supușilor. Filmul invită la o reflecție profundă asupra naturii umane duale și existenței iubirii ideale, născătoare a actului artistic capabil să dăinuie în eternitate, prin forța pe care nobilul sentiment i-l oferă.
The Lord of the Rings: The Return of the King (2003, r. Peter Jackson)
There is some good in this world and it’s worth fighting for. Uneori, binele e reprezentat de o poveste și lupta pentru ea vine în multe feluri. Am citit The Lord of the Rings abia la a treia încercare. Tolkien nu mă convinsese nici în generală, nici în liceu. Ecranizările, în schimb, mi se păruseră superbe. Și mă îndrăgosteam de ele din ce în ce mai tare, cu fiecare maraton. Așa că m-am întors, mai mare fiind, și la povestea scrisă. Filmul a luptat, iată, pentru carte, și a meritat. I-a mai câștigat un admirator. The Return of the King, cel ce încheie seria The Lord of the Rings, este singurul încadrat în genul fantasy care a luat premiul Oscar pentru cel mai bun film. Statueta de aur a luptat și ea pentru povestea lui Tolkien. Și cine știe câte generații vor afla, inclusiv grație acestei distincții și acestui statut încă unic, că există bine în lumea aceasta și că merită să lupți pentru el…
Argo (2012, r. Ben Affleck)
Argo ar putea fi foarte uşor perceput ca un simplu film de propagandă americană, care să preamărească meritele CIA-ului şi a modelului de erou merican. Controversele din jurul său completează această afirmaţie. Dar e mai mult de atât. Ben Affleck reuşeşte să construiască prin mecanisme complexe de suspans combinate cu intervenţii umoristice perfect programate un thriller pur-sânge, fără urmăriri și împuşcături, reuşind într-o anumită măsură să aibă un substrat social. Argo nu e un film care să îți rămână în minte după o lungă perioadă de timp, e mai degrabă injecție de adrenalină. Affleck reușește să construiască adevărate momente de tensiune în sălile de cinema. (puteți citi cronica filmului aici)
12 years a slave (2013, Steve McQueen)
Filmul 12 Ani de Sclavie nu cruță spectatorul, lăsându-l să se convingă că secolul XIX nu înseamnă numai baluri, rochii frumoase și afaceri prospere. America în secolul XIX, deși se dorea a fi un model de libertate și toleranță, se limita la a acorda aceste drepturi albilor și într-o foarte mică măsură negrilor. Reminiscențe ale acestei perioade se regăsesc până în secolul XX, când politici de segregare încă erau în vigoare. Nici astăzi nu se poate spune că am scăpat de flagelul rasismului, însă acesta este vizibil mai degrabă la nivel individual decât la nivel de sistem. 12 Ani de Sclavie ne dezvăluie aspecte mai puțin cunoscute ale istoriei, ne intrigă prin modul în care acestea sunt abordare, ne face să admirăm curajul lui Solomon Northup și ne determină să ne regândim sistemul de valori. (puteți citi cronica filmului aici)