Era vineri și era ceață peste Izvor. Șiruri de lumini palid portocalii se răsfrângeau într-o Dâmboviță pe care mai mult o ghiceai. Apa era acolo în continuare între maluri, știai asta, dar curgea prea discret pentru a fi văzută. La fel cum și El era acolo și totuși devenea o ghicitoare – o mână înmănușată și o alta împărțind un buzunar, aparținându-i unui om care-i zâmbea trecător Ei și apoi continua drumul printre propriile gânduri. Au găsit tinerețea de a intra zâmbind amândoi. – Dacă un om nu te iubește cum te aștepți tu să te iubească, nu înseamnă că nu te iubește.
După ce am văzut spectacolul Mecanica inimii, am avut nevoie de mai bine de o săptămână pentru a putea scrie despre el. Cu vreo doi ani înainte, mai fusesem în clădirea de pe Schitu Măgureanu și de la ultimul etaj privisem iarna cu nămeții ei. De data aceasta nu era zăpadă și eu intram la parter, în sala Teatrului Bulandra. De Mecanica inimii auzisem de ceva vreme și cartea autorului francez Mathias Malzieu ajunsese prin primăvară pe lista cărților-de-citit-cât-mai-curând, fără să treacă de atunci pe o listă victorioasă pentru cărți-deja-citite. Dar, după cum aflasem de curând într-un interviu la care am revenit des în ultima vreme, lucrurile ți se întâmplă exact atunci când ești pregătit.
Nu am citit cartea, însă pe 12 decembrie am mers la spectacolul omonim. Producție a Companiei de Teatru “D’AYA”, Mecanica inimii e pusă în scenă de Chris Simion, care a adunat 5 actori/vieți/personaje într-un decor simplu, dictat nu de caracterul itinerant al spectacolului, ci de o pledoarie pentru oameni mai presus de material. Jack (Marius Manole) și Joe (Șerban Pavlu), (micuța) dansatoare Acacia (Medeea Marinescu), moașa Madeleine (Maia Morgenstern) și, ca o reflecție a ei, magicianul Melies (Marian Râlea), toți au jucat în fața unei săli pline și nu, nu au spus o poveste. Au capturat în seara aceea o fărâmă din viața noastră cea de toate zilele. Au aruncat către noi, oamenii ascunși timp de aproape două ore în scaunele și întunecimea sălii, întrebările pe care le ocolim. Noi ce am fi făcut? Dar la conjugarea corectă: noi cum iubim?
Dacă un om nu te iubește cum te aștepți tu să te iubească, nu înseamnă că nu te iubește. Dar dacă un om te iubește altfel decât ai tu nevoie, nu ezita să cauți dragostea care poate să te facă fericit. – obsesiv refren. Etern motiv de ceartă între idealiști și pragmatici.
Pe rând și împreună, Marius Manole, Medeea Marinescu, Maia Morgenstern (și ce potrivire frumoasă a numelor acestora trei – păstrați doar inițialele lor, MM.MM.MM, și veți vedea parcă ritmul inimii afișat într-o electrocardiogramă), Marian Râlea și Șerban Pavlu ne poartă printr-o luptă a vieții. Medeea Marinescu și Marius Manole construiesc două inimi în antiteza perfectă, iar Marian Râlea e magician nu doar în poveste, ci și pe scenă. Trăiește până la capăt și, printre gânduri filosofice, reușește și scamatorii ce stârnesc râsul publicului. Cât despre Jack, personajul principal, el nu e din lumea noastră: are inimă cu ceas, pentru a o susține pe cea omenească. O inimă mecanizată care ticăie mai cald decât cea din carne și sânge și dăruiește mai mult. Prea mult? Magicianul avea să îi spună vorbe vrăjite: Uită de problemele de mecanică, nu le mai da atâta importanţă! Fii imprudent înainte de toate, dăruieşte, dăruieşte-te fără să te gândeşti prea mult!” Și nimic nu se va dovedi prea mult pentru Jack în drumul lui spre iubire. După o copilărie plăpândă, ferit de agitația orașului, el se îndrăgostește de micuța dansatoare. Nici confruntările cu Joe pentru inima ei, nici părăsirea locului unde a copilărit nu îl vor opri să lupte pentru dragostea pe care o crede a sta la temelia fericirii lui.
Tu ești din altă lume, avea să îi spună și El Ei, câteva zile mai târziu. Doar că, adesea, după cum urma să priceapă Ea apoi, o altă lume înseamnă nu alte timpuri, ci exact așa, o altă lume cu alți oameni, în care poveștile lor poate nu se mai întâlnesc așa des.
Ce se va alege însă din încercările lui Jack? Urmărindu-i drumul, am întrebat în șoaptă unde e normalitatea și care sunt inimile cu adevărat mecanizate. Oare cei slabi să fie, de fapt, cei puternici? Cei pe care îi vezi poate în treacăt pe stradă sau într-un parc, în banca de la facultate sau la biroul vecin de la serviciu și pe care nu îi înțelegi în încăpățânarea lor de a se bucura și de a dărui? Într-o lume mai bună, da. În lumea reală, până și idealismul trebuie să se bazeze pe pragmatism. Pentru că neînțeleșii, încăpățânații sunt adesea mai singuri decât lasă entuziasmul lor să se vadă.
— Dar tu ești singură pe insula ta? Așa pare din ce am citit.
— Pe insulă sunt fericită, sunt eu, sunt vie și ard. Nu te-au învățat că fericirea e fericire abia atunci când e împărțită?
Final de spectacol. Și un singur sfat. Nu mergeți la Mecanica inimii ca la un spectacol de teatru de pauză mare. Veți fi puși în fața unei pagini albe pentru extemporal și vi se vor adresa întrebări grilă din lecția de viață și de iubire.
Final de poveste. O inimă se simte bucăți. Ar vrea să ningă, să poată spune că este din zăpadă și că imediat ce fulgii vor cădea va fi la loc om întreg. Se va fi adunat cândva apoi și va fi râs printre lacrimi. Și se va fi surprins pe sine când lângă durere va fi găsit bucurie. Și un singur regret, că dintre toate lucrurile tocmai asta nu a reușit să îl învețe și pe El: bucuria. – Dar dacă un om te iubește altfel decât ai tu nevoie, nu ezita să cauți dragostea care poate să te facă fericit.
Spectacolul Mecanica inimii poate fi văzut pe 19 ianuarie 2015 la Palatul Național al Copiilor și pe 20 ianuarie 2015 la Teatrul Bulandra. Detalii aici.