În proză găsesc o libertate pe care muzica nu mi-a oferit-o niciodată… (Nick Cave)
Where the Wild Roses Grow. Deși nu cred că totul se întâmplă cu un motiv, se întâmplă uneori să observ stranii coincidențe și așa-numite semne. În noaptea în care am împlinit 17 ierni, am primit Despre îngeri de Pleșu. Am citit-o avid, cu entuziasm, în grabă. Deși nu îmi mai amintesc mare lucru, azi nu aș reciti-o.
(Are You) The One That I’ve Been Waiting. Ceva mai târziu, dar la scurt timp, am (sau, mai bine zis, mi-a fost) descoperit Der Himmel uber Berlin aka Wings of Desire (despre care am scris aici), un film pe care îl invoc adesea drept unul dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut – deși încerc să rămân cât mai departe de judecăți estetice și de valoare. Îngeri, sublim portretizați, și Nick Cave, sublim (în) el însuși.
Into My Arms. Iată de ce scriu rânduri cu informații aparent fără noimă: un an mai târziu, în ziua în care m-am făcut om mare, am primit în dar o altă carte – Și-a văzut asina pe înger. Autor: Nick Cave. Îngeri și Nick Cave. Sau climaxul unei îmbinări perfecte.
As I Sat Sadly by Her Side. Abia acum câteva nopți am observat legătura între cele trei și mi-am dat seama că, într-un fel sau altul, cronologia descoperirilor făcute (mie, nu de mine) s-a potrivit evoluției gândirii și concepțiilor mele în acești ani. De altfel, am evitat cartea lui Nick Cave până de curând. Poate tocmai din intuiția (de care mă îndoiesc puternic) că avea să existe un moment potrivit pentru ea.
Când și-a scris prima carte, Nick Cave era dependent de heroină. (The Sidney Morning Herald)
Under Fifteen Feet of Pure White Snow. Euchrid Eucrow își spune propria poveste (deși pe alocuri intervin și alte voci narative) încă dinainte să se nască pe bancheta unui vechi Chevy, în duhoarea unei poșirci spirtoase cu numele de White Jesus (pe atunci fără nume, s-a prelins în lume cu toată gloria unui oaspete nepoftit). Fratele său geamăn moare la naștere. Ma – o bețivă violentă. Pa – un sadic obsedat de capcane pentru animale și cu episoade de demență. Euchrid – un copil mut, pentru care realitatea este un mix de suferință și elucubrații divine. Chinurile și gândurile lui Euchrid prind viață în ecoul surd al unei văi îndepărtate în timp și spațiu, luate în stăpânire de ukuliți – o comunitate religioasă exclusivistă prin fanatismul închinat profetului Jonas Ukulore.
Niciodată să nu subestimați teama. Teama e șeful. Teama e regele. Teama e Dumnezeu.
Oh My Lord. Și-a văzut asina pe înger este inspirată dintr-un pasaj din Biblie, Numerii 22, un episod în care Valaam, prototipul orbirii umane, își bate cu cruzime asina care nu voia să înainteze, îngenunchiind în fața măreției divine: îngerul Domnului, care stătea în mijlocul drumului cu sabia ridicată în mână. Fragmentul biblic este codul către descifrarea acestui roman postmodernist, scris în stilul lui Faulkner și al lui Flannery O’Connor – o ficțiune gotică, cum a fost numită de critici, ce îmbină genul horror cu estetica grotescului, dar și cu romantismul de secol XIX, totul învăluit într-o irealitate à la Borges.
People Ain’t No Good. Printre crime, sinucideri, violență, violuri, torturi, genealogie incestuoasă și antropofagie mitică – imaginea răsturnată a reprezentărilor edenice, descrisă cu o plasticitate melodioasă ce nu stă la îndemâna oricărui scriitor –, sublimul, frumosul și inocența sunt constant supuse unei dedublări: pe de o parte, prin potretul lui Euchrid – copilul mut, marginalizat și brutalizat în cel mai odios chip –, pe de altă parte, prin diafana frumusețe a lui Beth, o copilă a cărei venire pe lume, preaslăvită de ukuliți, pusese capăt celor Trei Ani de Blestem, când ploaia (potopul?) nu încetase să inunde Valea Ukulore.
Sorrow’s Child. Privat de afecțiunea lui Ma și de atenția lui Pa, Euchrid devine un proscris, trăind într-o lume în care este permanent bătut, alungat și batjocorit, scufundându-se adesea în timpulmort al conștiinței sale halucinante (Timpmort! Timpmort! Unde te duci?! Cine te folosește, dacă nu eu?!). Beth – copilul profeției – este însă singura care vede în el fragilitatea ingenuității sale și desăvârșirea destinului ei.
Your Funeral… My Trial. Confruntat în somnul său anevoios și zbuciumat cu coșmarul propriei crucificări, Euchrid visează, în momentele de trezie, la o Zi de Apoi, când toate nelegiuirile pe care le-a suferit vor fi răscumpărate.
M-am întins pe cruce și ea m-a dezbrăcat. Mi-a smuls ghimpii din carne. […] mulțimea se apropia. M-a bătut în cuie. Apoi mi-a înfipt crucea în groapă și am rămas atârnat acolo, adâncit în durerea mea măruntă. […] Prea mulți Hristoși și prea puține cruci, mi-am spus, cuprins de panică.
From Her to Eternity. Această permanentă antiteză dintre Euchrid și Beth, exploatată cu o sensibilitate sângerândă, îmbracă metamesajul cărții, ce transpare atât din narațiunea propriu-zisă și dramele personajelor, cât și din stilul literar și reflecțiile autorului – rar și neprețuit privilegiu de a surprinde frânturi ale gândirii sale originale. Versurile muzicianului Nick Cave (în special cele din primele sale albume: From Her to Eternity, The Firstborn is Dead și Your Funeral… My Trial) sunt recurente în meditațiile literare ale scriitorului Nick Cave.
Mă întreb. Ce se petrece acolo sus? Cum se cântărește năpasta? Ce înclină balanța? E chestiune de noroc? O roată de ruletă, sau există un tipar? Ceva inventat ante-creație, ceva periodic, ceva astrologic? De ce a fost folosită tehnica diluviană în prima exterminare în masă consemnată vreodată? Făcea o baie Dumnezeu? Vă întreb. Sau a existat întâi sistemul și apoi creația? Sistemul e matematic? E numeric? Sau poate alfabetic? „Astăzi este ziua E – Epidemie, ceva Exterminări, o varietate de Exeme bubonice, o Epurare și o Eflorescență de cactus…”
O Children. Ne confruntăm, printre rânduri, cu întrebări privitoare la Dumnezeu, la viață, la moarte, la (non)existență, cu o critică a societății, precum și cu o interpretare, ancorată în sarcasm, a naturii ființei umane, prinse precum un șoarece în cataracta subversivă a propriei condiții. Și-a văzut asina pe înger acuză cruzimea fără margini a unei lumi în care atrocitatea e la ordinea zilei – o lume uitată de un Dumnezeu dezamăgit, în care credința a devenit deopotrivă ipocrizie și pretext pentru inumanitate – și dă glas strigătului mut, dar asurzitor, cu ecou numai în conștiință, al tărâmului lipsit de sensibilitate, plin de suferință și mizerie al copilăriei. They’re mopping up the butcher’s floor/ Of your broken little hearts.
Sweetheart come. Seducătorul Nick Cave te invită în fascinantul său rai întors-pe-dos, în care dragostea și frumosul nu se pot împlini decât sub haloul abominabil al crimei, în tandrul și intimul mod în care îți spune Come over here, babe/ It ain’t that bad. Lumea pe care o descrie pare construită după chipul și muzica sa: șocantă prin originalitate, adesea ostilă și ermetică prin genialitatea sa greu de înțeles, dar în care frumosul irumpe, în toată splendoarea sa, din ororea existenței. Atât timp cât suntem dispuși să îl vedem…
A fi? Hmmm. A nu fi? A nu mai fi? Nu vă pun o întrebare – mă scufund, deci exist! Da? Sunt. Nu sunt. Sunt să nu mai fiu? (…) Pentru mine, dezbaterile astea escatologice sunt o cumplită pierdere de vreme. Dar în același timp e amuzant cum valoarea secundelor crește vertiginos în clipa în care te hotărăști să pleci.
Titlu: Și-a văzut asina pe înger
Autor: Nick Cave
Editură: Polirom
Colecție: BIBLIOTECA POLIROM. Proză XX
Anul apariției: 1989
Traducător: Alexandra Coliban
Număr pagini: 376