Între 10 și 14 decembrie s-a desfășurat Bucharest International Experimental Film Festival (BIEFF), însumând o serie complexă de scurtmetraje abstracte, bazate pe introspecție și teme multiple.
Îmi place să numesc acest eveniment festivalul trăirilor mute din prea multe de spus și de nespus în același timp. Romanian Cinematic Experiments a fost tema ecranizată la CinemaPRO, la care am reușit să ajung în ultima zi de festival. Programul a cuprins zece scurtmetraje: Daughter of the earth (r. Vlad Feneșan, 2014), Silent places (r. Simona Deaconescu, 2013), Death by Diamonds & Pearls (r. Carioca studio – Dragoș Trăistaru, Andrei Stoleru, Dragoș Coman – 2014), On photography (r. Alex Gâlmeanu, 2014), The golden dream (r. Alex Mironescu, 2014), Fish (r. Delia Oniga, 2014), Autism (r. Alexandru Petru Bădeliță, 2013), Please be patient (While we fuck you) (r. Andrei Popa, 2013), Cinescope (r. Mircea Bobînă, 2014), I will never walk alone (r. Carmen Lidia Vidu, 2014).
Fiecare film în parte a adus în fața publicului ineditul prin povești spuse diferit. Cu tentele comice, dar păstrându-se drama (Fish), urmate de expunerea manipulării prin ideologia totalitarismului (The golden dream), festivalul a ridicat întrebări de tot felul, cu răspunsurile lăsate la latitudinea publicului spectator. Vagile mele impresii au cuprins sintagme precum: folclor expresionist (Daughter of the earth), sentimente contradictorii exprimate prin dans (Silent places), suferință (Death by Diamonds & Pearls), stări expuse monosilabic prin fotografii (On photography), utopia luptei cu sine și cu lumea pentru a fi acceptat (Autism), impunerea unui stil de viață de către sistemul corporatist [Please be patient (While we fuck you)], lumea inimaginabil de mare pentru a fi cuprinsă prin imaginație (Cinescope), frustrarea inadaptabilității (I will never walk alone).
Desigur, festivalul a fost cu mult mai complex, dar ar fi imposibil să exprim în cuvinte intensitatea fiecărui film sau întrebările pe care mi le-am ridicat singură odată cu vizionarea lor. Și bineînțeles că n-aș putea găsi răspunsuri concrete, poate doar să le intuiesc, răspunsurile fiind pentru fiecare dintre noi altele. Și, deși momentele au avut intensitatea lor specifică, au fost unele ecranizări ce au venit în completarea preferințelor mele în materie de scurtmetraje de gândit.
The golden dream a avut manipularea prin politic ca temă principală, reușind cu succes să-i aducă împreună pe Hitler și Ceaușescu în același context. În Silent places dansul și trăirile au trecut dincolo de înțelegerea de bază a artei coregrafice, reușind, prin cadrul simplu, să valorifice protagoniștii și să creeze o poveste interpretabilă într-o mulțime de feluri. Despre viața corporatistă și tendința de a ne mecaniciza prin muncă a vorbit filmul Please be patient (While we fuck you), aducând o notă ironică prezentului în care toți alergăm după bani și devenim sclavii unui sistem calculat. Cinescope a pus, din punctul meu de vedere, cel mai bine punctul pe „i”, folosindu-se de Tudor Gheorghe și de Florian Pitiș ca să ne reamintească simultan ororile lumii și fericirile ei, precum și imensitatea a ceea ce n-am putea niciodată cuprinde nici cu imaginația, nici cu viața însăși. Și, în fine, la fel de pătrunzător a fost momentul creat prin scurtmetrajul I will never walk alone, în care Iulia Burtea, prin apariție și mai ales prin text, a reușit să mă convingă de faptul că o parte din mine aparține lumii respective.
BIEFF s-a terminat anul acesta. Îl aștepăm și anul viitor cu noi proiecții interesante, dar reinventate, desigur, și cu la fel de mult bun gust pentru ceea ce ar trebui să însemne artă. Mulțumim, BIEFF, pentru introspecție și pentrul modul diferit în care ne dai de gândit!