Sunt un gunoi, sunt un nimic – (ne)fericire în versuri

Claudia ColdașNovember 21, 2014

Mă numesc Radu Cîrstea (Ratzone), am 25 de ani, îmi plac ideile bune, oamenii care au ceva de spus, oamenii care spun povești ce trebuie să fie auzite, oamenii care scriu povești ce merită să fie citite și încerc să scriu povești care să capteze interesul tuturor.[1]

Un autor tânăr, născut în 1989, atunci când în România s-a dus lupta pentru libertate, anul care a cerut drept tribut zeci de suflete visătoare. Și pentru ca biografia să fie completă, Radu Cîrstea a venit pe lume în data de 13 noiembrie, aproape de Revoluție.[2]

oamenii sunt pagini scrise din lașitate
și părăsite tot din lașitate
ca și cum un copil rupe o floare
dintr-o emoție involuntară
și pleacă apoi fără nicio grijă
sunt treceri de pietoni
pe care nu are cine să le treacă
nici cine să le acorde prioritate
și cu toate astea
ce a mai rămas pe fundul unui pahar
când nu mai există bani pentru un altul
ăsta sunt eu
un om din care dacă mai dai o pagină
putrezește mai puțin

Volumul de poezii cu care a debutat a apărut în anul 2014 la editura Karth, un imprint al editurii Herg Benet, și poartă un titlu surprinzător: Sunt un gunoi, sunt un nimic.

La fel de interesantă este și coperta, care mi-a reamintit de universul bacovian datorită cromaticii întunecate. Versurile ce îmbracă paginile volumului nu respectă nicio structură prestabilă, iar limbajul simplu și accesibil exprimă idei profunde, care pot apărea în mintea oamenilor atunci când stau lângă geam, cu cana cu ceai în mână, în zilele ploioase de toamnă. Poeziile ne vorbesc despre acele trăiri a căror existență vrem să o negăm. Despre sentimentele precum lașitatea sau frica, pe care le ascundem într-un sac. Și așteptăm lăsarea nopții pentru a ne strecura din casă cu gândul că le vom arunca la tomberonul din capătul străzii și nimeni nu va ști că le-am trăit vreodată. Atunci vine poetul. Pune pe hârtie toate acele cuvinte pe care noi le considerăm gunoi și le transformă, le ridică la rang de artă.

îmi curge prin sânge timpul
și de prea multe ori cerneala
dă viața la litere neinventate
îmi fac o gaură în piept
răsar flori de mucegai
parfumul lor va fi
același cu cel al rândurilor
care mă poartă mai devreme sau mai târziu
cu capul plecat sau ridicat
fără să facă vreo diferență
când vor merge toți în spate
și nu mă vor recunoaște

Încercăm mereu să ne găsim fericirea, credem că suntem îndreptățiți să distrugem tot ce nu este în conformitate cu idealul nostru. E atât de simplu să arunci la gunoi lucrurile uzate și să cumperi ceva nou pentru a da impresia că totul e perfect. Dar de noi cum de nu se descotoroșeste nimeni? Suntem imperfecți și totuși atât de perfecți în imperfecțiunea noastră. Am fost creați din nimic, și totuși suntem cineva. Din acest motiv avem nevoie de poeți precum Radu Cîrstea Ratzone, de oameni care ne arată și neferirea, fiindcă trebuie să cunoaștem ambele fețe ale monedei pentru a reuși să apreciem și lucrurile bune, pe care de multe ori nu le vedem, deoarece sunt mărunte. Dar asta nu înseamnă că nu pot face diferența. Uneori avem nevoie să rătăcim puțin în furtună și tocmai atunci când ne obișnuim cu acel peisaj sumbru și mohorât să întrezărim un curcubeu. Nu putem aprecia binele dacă nu cunoaștem răul și nu putem ști ce e dragostea dacă nu am simțit și durerea ce o poate provoca.

singura care nu se naște
nici din dorință nici din frică
este dragostea
ea se naște din amândouă
și moare ori din una ori din cealaltă
la un loc ele reprezintă
cea mai pură formă de durere
maturitatea durerii
cu efectele unui vin bătrân
care și-a ispăsit pedeapsa
iar acum e gata să te prepare în aroma lui
durerea te prepară în aroma ei
și nu-ți lasă răgazul de a vedea
dacă frica sau dorința s-au întrecut pe sine
și te-au doborât
câtă durere se naște pe lângă dragoste
și cât urlet închis în trupuri ai avea de ascultat
dacă nu ar fi frica
nu ți-a dori să se termine mai repede

Volumul Sunt un gunoi, sunt un nimic poate fi considerat o ars poetica ce ne permite să descoperim lumea autorului și ideile sale despre viață, moarte, destin, dragoste, folosindu-se de elementele reciclate de la tomberonul din căpătul aleei: țigară, boală letală, beție, dual sim, baterie de telefon sau acid sulfuric. Însă aceasta e frumusețea cărții, demostrează că orice poate fi transformat, reinventat sau recondiționat. Radu Cîrstea creează o lume care fascinează, utilizând un vocabular simplu, nefiind interesat să se adreseze unui mediu academic, ci unui public larg în căutarea frumosului, mai ales atunci când acesta pare de negăsit. Citești fiecare poezie, simți fiecare vers, treci de la o stare la alta cu fiecare pagină și, deși nu sunt multe, sunt suficiente pentru a (re)descoperi toate stările pe care le poate simți un om într-o viață: tristețe, fericire, frică, nesiguranță, singurătate, împlinire, iubire.