De ce votez? Găsim la tot pasul, pe internet, la tv, printre prieteni, tot felul de motive și motivații pentru care ar trebui să votăm. Sau să stăm acasă. Inevitabil, sunt multe clișee. Inevitabil, nivelul de saturație e tot mai mare. Dar inevitabil, avem nevoie să credem într-o Românie mai bună. Și fără niciun dubiu, nu e vorba despre credință, ci despre încredere în sistemul democratic. Și în noi. Și uneori e suficient să ne exprimăm printr-un simplu vot.
Uităm prea repede. Degeaba ne înconjurăm de tot felul de gadgeturi, citim tot felul de cărți, învățăm tot felul de tehnici, dezbatem, ne susținem ideile, evoluăm. Dar uităm. Timpul trece peste noi și șterge, lăsându-ne senzația că așa a fost mereu. Am avut mereu telefonul cu acces la internet, am avut mereu câte trei mega image-uri între două stații de metrou, am mâncat mereu bio/fast food/raw/mult, ne-am ales mereu hainele dintr-unul dintre zecile de branduri dintr-un mall, am comentat întotdeauna viața politică de pe canapea, zappând între tvr, digi, realitatea și antena 3.
Am votat prima oară în 2003, la referendumul privind Legea de revizuire a Constituței României. Îmi amintesc mai degrabă emoția primului vot decât raționamentul din spatele său. M-am simțit om mare însă. Am conștientizat responsabilitatea asumării acestui drept. Și da, poate-s doar clișee, dar nu avem nevoie și de clișee pentru constanță? Pentru responsabilitate, pentru asumare, pentru civism?
Am votat aproape de fiecare dată. Am votat de fiecare dată în alegerile prezidențiale. Nu am crezut în niciunul dintre candidații pentru care am votat, dar am crezut în faptul că votul meu, pozitiv sau negativ, înseamnă ceva alături de celelalte mii/milioane de voturi. Am ales de fiecare dată răul cel mai mic. Indiferent cât de idealistă sunt, știu că nu voi rezona niciodată 100% cu un candidat. Nu vom rezona niciodată cu un singur candidat. Nu îl voi admira, nu voi crede orbește în programul său, nu voi aștepta cu entuziasm și emoție rezultatul alegerilor. Dar știu că pentru marele meu gest de a ieși din casă și de a pune ștampila pe unul dintre chenare au murit oameni. Și nu am niciun drept să îmi bat joc de sacrificiul lor.
Uităm. Uităm că indiferent de vârsta pe care o avem, de pregătirea profesională, de mediul în care am crescut sau cel în care trăim, avem o istorie comună – una în care părinții și bunicii noștri au stat la coadă pentru un litru de lapte, în care femeile făceau avorturi ilegale în condiții mizere, în care totul era o piesă de teatru regizată prost, o istorie în care nu am avut libertate. Și acum, când avem libertatea de a alege, alegem să ne așezăm în fotoliu și să înjurăm clasa politică.
Apropo de uitări, Andrei Popa, student la Istorie, a scris un articol despre alegerile din 1946 și celebra frază rostită de Iosif Stalin – Nu contează cine votează. Contează cine numără voturile.
Alegerile din 1946 au reprezentat cea mai mare fraudă electorală din istoria politică a României, fiind o importantă victorie pentru comuniști, permițându-le să își continue planurile asupra țării. Se poate spune că celebra frază a lui Iosif Stalin s-a respectat perfect. Următorul an a însemnat desființarea partidelor istorice, arestarea principalilor lideri ai opoziției și, inevitabil, abdicarea forțată a regelui Mihai, în ziua de 30 decembrie, ceea ce a dus la proclamarea Republicii Populare Române și la începutul procesului de sovietizare a statului.
Și poate istoria chiar se repetă la infinit. Poate chiar nu știm să învățăm din trecut. Dar dacă nu ieșim pentru unul dintre candidați, atunci măcar pentru diminuarea posibilității de fraudă electorală. Mi-aș dori ca duminică seară cel mai important titlu din mass media să fie record la vot.
Eu cred că votul nu are legătură cu impresia noastră despre ce înseamnă politică, ci este direct contectat de sănătatea societății civile. Și nu votăm numai pentru noi, votăm pentru următorii 5 sau poate 10 ani din viața noastră și a copiilor noștri. Și oare România nu este doar o țară împrumutată de la copiii noștri? Ne simțim superiori blamându-ne părinții și bunicii care votează de 25 de ani cu același partid, dar oare nu ne învârtim în același cerc refuzând să ne asumăm votul?