Una dintre temele centrale care abat opinia publică românească este posibila unire a României cu țara-soră Republica Moldova, de care a fost despărțită în urmă cu trei sferturi de secol. Pe 26 iunie 1940[1], Comisarul Poporului Uniunii Sovietice, Viaceslav Molotov, i-a prezentat un ultimatum ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, prin care se cerea ca până pe 28 iunie 1940 România să își retragă autoritățile și armata și să „retrocedeze” Uniunii Sovietice Basarabia și Bucovina de Nord. Ultimatumul a fost respectat de români. Un gest care, în opinia mea, a dat dovadă de lașitate și care va rămâne prezent mereu în mentalul colectiv al românilor de peste Prut, fie că ne place, fie că nu.

În tot acest timp, spațiul dintre Prut și Nistru a fost reorganizat în Republica Sovietică Socialistă Moldova, parte componentă a URSS. În urma căderii colosului sovietic, Republica Moldova a devenit stat independent, conform principiului autodeterminării popoarelor. În 1991 se spune că ar fi avut loc o sesiune de negocieri cu privire la o posibilă unire imediat după ce s-a produs independența Moldovei, dar din nou aceasta nu a dat niciun rezultat[2]. În prezent, un nou curent unionist pare-se că a cucerit opinia publică de pe ambele maluri ale Prutului și mai ales din rândul populației tinere. Acest lucru a fost manifestat și la mitingul pentru Basarabia, din 13 octombrie, când s-au adunat peste 12.000 de studenți, atât români, cât și basarabeni, pentru un marș cu privire la susținerea ideii de unire[3].

Desigur, această idee a unirii a reapărut în societatea civilă românească și datorită/din cauza (după preferințele dvs.) alegerilor prezidențiale. Fiecare candidat susține proiectul unirii întrucât din Moldova pot veni numeroase voturi de la oamenii care, în ultimii douăzeci de ani, și-au redobândit cetățenia română. Totuși, poate acești candidați merită prezumția de nevinovăție și este posibil ca ei să creadă sincer în unirea cu Moldova.

Am toată admirația față de marșul menționat anterior, al cărui rezultat este, în opinia mea, menținerea spiritului românesc și peste Prut, spirit care a fost oprimat agresiv de Uniunea Sovietică timp de 50 de ani. Dar, cu toate acestea, eu am o altă părere față de o posibilă unire între România și Republica Moldova.

Voi începe cu o comparație cu o altă țară care a fost victima Cortinei de Fier. Din 1949, Germania a fost dezmembrată în Republica Federală Germană (RFG), cunoscută și ca „Germania de Vest”, și Republica Democrată Germană (RDG) sau „Germania de Est”. După căderea Zidului Berlinului, la sfârșitul anului 1989, societatea civilă germană, care se voia unitară, a rămas totuși divizată între vestul mai bogat și estul mai sărac, între vesticii care, în opinia lor, munceau și îi țineau în spate pe estici și cei din fosta Germanie Democrată, ale căror fabrici comuniste au fost închise și unde au apărut, pentru prima oară după jumătate de secol, șomajul și oamenii fără locuință, totul din cauza „aroganților” din Germania Federală. Astfel s-a creat o tensiune socială, iar în rândul mentalului colectiv din fostul RDG – un fenomen numit ostalgie[4]. De asemenea, din punct de vedere economic, statul reunificat german a întâmpinat probleme grave până când a reușit practic să se reformeze. Însă chiar și după 25 de ani, dacă aveți oportunitatea să vizitați toată Germania, încă se văd discrepanțe mari între fostul vest capitalist, membru fondator al UE, cârmuit de Konrad Adenauer, și fosta Germanie de Est, transformată de tancurile sovietice într-un stat comunist.

Deși multă lume a vorbit despre exemplul german în ceea ce privește România și Republica Moldova, cauzele pe care le-am prezentat mai sus stau ca motive împotriva unei posibile uniri în viitorul apropiat. Dar poate cel mai important lucru peste care nu cred că se poate trece este faptul că România, spre deosebire de Germania Federală, nu este un colos economic. Potrivit Băncii Mondiale, România este a doua cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, după Bulgaria[5], fiind pe locul 61 în lume. Iar conform aceluiași clasament, în perioada 2009-2013 Republica Moldova s-a aflat pe locul 130 în lume în ceea ce privește PIB/locuitor, fiind cea mai săracă țară din Europa. Deranjul economic pe care l-ar avea o posibilă viitoare unire între cele două țări ar fi mult mai mare decât cel din Germania unificată.

Ținând cont de aceste lucruri, cred că direcția spre care ar trebui să se îndrepte Republica Moldova este aderarea la Uniunea Europeană. Dacă luăm în calcul și situația internațională în urma căreia a fost facilitată apropierea autorităților de la Chișinău de cele occidentale, acum este momentul ca Moldova să avanseze negocierile pentru UE. Desigur, problemele micii republici de peste Prut sunt numeroase: corupție, economie precară, zona Transnistria, alături de o mică armată rusească la Tiraspol, gata oricând de acțiune. Cu toate acestea, acum este momentul în care Republica Moldova să acționeze pe un drum proeuropean.

După aderarea euro-atlantică, România a rămas fără un proiect național. De 7 ani de zile ne zbatem într-o mediocritate cauzată în principal de incompetență și corupție, dar și de faptul că nu putem să ne unim în jurul unei idei și al unui plan. Poate că, pe plan politic și extern, ideea susținerii Moldovei pentru aderarea la Uniunea Europeană ar fi cel mai bun proiect național pe care România l-ar putea adopta la acest moment. Întrucât cu o Moldova parte integrantă a UE granițele vor fi deschise, Chișinăul va avea acces la resursele economice ale Occidentului și va putea să își asigure prosperitatea și armonia națională, alături nu doar de România, ci de toate celelalte 27 de țări comunitare. În același timp, accesul Moldovei în UE va estompa poate, o dată pentru totdeauna, Partidul Comunist local, care, în perioada președintelui Voronin[6], a preferat să adopte o politică ce a dus la înghețarea relațiilor dintre guvernele de la București și Chișinău. Totodată, ar fi în avantajul României ca Moldova să fie un stat care să înflorească și nu un failed state[7].

Astfel, aderarea Moldovei ar asigura un drum mai ușor către visul de reunificare a României sau ar face unirea României cu Moldova chiar redundantă, ținând cont de faptul că cele două state-surori vor fi angrenate în peisajul aceleiași organizații suprastatale care va șterge granița de peste Prut.

Drept urmare, eu am răspuns la întrebarea din titlu: amândouă, dar mai întâi Uniunea Europeană, și vedem ce se va întâmpla pe viitor. Cu toată admirația pentru cei 12.000 de români de pe ambele maluri ale Prutului prezenți la marșul pentru Basarabia.


[1] Cea mai bună prezentare pentru evenimentele de la acea perioadă, în opinia mea, este relatată de Grigore Gafencu, în „Preliminariile Războiului din Răsărit”
[2] Elena Dumitru, Cristian Delcea, Alex Varninschi, „Mircea Snegur, primul preşedinte al Republicii Moldova: „Nu mă întrebaţi la ce nivel s-a vorbit despre unirea cu România”, adevărul.ro, 10 august 2014
[3] George Simion, „Live Text: Marșul pentru Basarabia”, adevărul.ro, 12.octombrie.2014
[4] De la cuvintele ”ost” (= est, în germană) și ”nostalgie”. Acei oameni din Germania de Est care simt că le era mai bine în vechiul format, făcând parte dintr-o Germanie „comunistă”.
[5] „GDP per capita, PPP (current international $)” , The World Bank, worldbank.org
[6] Vladimir Voronin, președinte al Moldovei în perioada 2001-2009
[7] Failed state este un termen care apare în teoria relațiilor internaționale și definește un stat al cărui guvern eșuează în a mai avea legitimitate în ochii cetățenilor săi, ajungându-se până la violențe interne ce pot duce la ilegitimitatea statului-națiune în inimile cetățenilor, respectiv desființarea statului.

sursa foto