Răsfoiesc cărți, citesc istorioare, scriu despre ele și le dau mai departe; de ce să nu se bucure și alții de conținutul lor? În momentul în care descopăr povești din care pot învăța multe lucruri, care ne supun atenției anumite aspecte ale vieții, existenței, doresc să le fac și mai cunoscute decât sunt deja, să extrag cele mai frumoase citate pentru a convinge.

Nu am de ales: trebuie să scriu – acestea sunt cuvintele din jurnalul lui Eric-Emmanuel Schmitt atunci când și-a găsit inspirația pentru volumul Concert în memoria unui înger, în care sensibilitatea, înțelepciunea și viața s-au contopit, dând naștere la patru nuvele independente, cu personaje diferite în situații diverse, dar toate cu un scop comun, acela de a răspunde la întrebările: ne putem schimba destinul? Poate fi mântuirea ratată?

Viața se poate schimba radical odată cu trecerea anilor, unii dintre noi ne mai pierdem convingerile pe care le-am avut de-a lungul timpului, devenim mai flexibili, acceptăm mai ușor situații, ba chiar facem lucruri pe care le refuzam înainte. Această idee se reflectă și în carte: o criminală reușește să ascundă totul ani de zile, să treacă peste procesele împotriva ei până când, dându-și seama că a deveni bun nu este un lucru chiar atât de rău și că bunătatea unora se poate răspândi este pe punctul de a mărturisi totul, de a se resemna cu cele ce aveau să urmeze. În momentul dispariției bunei influențe, protagonista se răzgândește, considerând că poate trăi și așa.

Marie Maurestier a știut imediat cum avea să-și petreacă anii ce vor veni: își va îngriji grădina, își va hrăni pisica, va merge mai rar la liturghie și va tăcea până la moarte.

Concert în memoria unui îngerPe de altă parte, ajungem în anumite situații în care ne întrebăm: oare oamenii se pot schimba radical? Pot deveni altcineva? Eu aș răspunde fără ezitare: da, oamenii se pot schimba radical ˗ în bine sau în rău. Dar ce îi determină? Cred că de cele mai multe ori intervin întâmplările vieții, incidentele sau accidentele, întâlnirile sau despărțirile. Așa se trăiește și viața din carte: Greg, protagonistul celei de˗a doua nuvele, se schimbă radical când află vestea morții uneia dintre fiicele sale. Gândul că, de˗a lungul timpului, nu a știut să fie un tată bun îi frământă sufletul, ceea ce provoacă numeroase mustrări de conștiință.

Greg și-a dat seama că nu știa cine sunt fetele sale. Putea să enunțe detalii obiective: vârstă, obișnuințe, orare, însă habar nu avea ce gândeau ele. Străine apropiate. Enigme care depindeau de autoritatea lui. Patru fete: patru necunoscute.

În momente asemănătoare, ne dăm seama cât de important este tot ce avem, chiar cele mai mici detalii de care dispunem și de care uităm să ne bucurăm: o zi însorită, un zâmbet cald, o discuție interesantă sau, pur și simplu, faptul că încă ne mișcăm și respirăm.

În ultima nuvelă din cartea lui Schmitt, tema este iubirea, temă care oferă și o imagine completă a vieții fiecăruia dintre noi. O iubire la Elysée ilustrează faptul că faima și orgoliul pot determina anumite persoane să uite ce iubeau până mai ieri, devenind niște mașini capabile de răzbunare și obsesii meschine, dar diferența poate fi făcută de propria viziune asupra vieții.

Viețile noastre sunt astfel create încât privirea pe care le-o aruncăm le face teribile sau minunate. Evenimente identice pot fi interpretate ca niște bucurii sau ca niște catastrofe.

De asemenea, aflăm că, indiferent de ceea ce am devenit odată cu timpul sau ce vrem să devenim, putem fi ușor afectați de firescul vieții în momentele cele mai puțin așteptate. Un astfel de firesc este moartea, prezentă și în scrierea lui Schmitt, un lucru pe care oamenii îl evită în discuții, deoarece produce panică:

În frica de moarte, există trei tipuri de teamă: teama de a nu ști când va surveni moartea, teama de felul în care vei muri și teama față de necunoscutul pe care moartea însăși îl reprezintă.

S-a terminat… îmi dau seama că aș putea-o nominaliza pe lista cărților de recomandat și de citit la bătrânețe, în coliba imaginară de pe malul mării, cu atât mai mult cu cât realizez că am mai învățat o lecție pentru propria mea existență. Am fost încântată că am reușit să citesc o carte în care toate aspectele efemerității se regăsesc, care a putut să îmi atragă atenția chiar și în metroul gălăgios și care m-a făcut să-mi pun întrebările acestea: Concertul să fie oare viața? Îngerul e fiecare dintre noi?

Titlu:  Concert în memoria unui înger
Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Editură: Humanitas
Colecție: Seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt
An: 2012
Traducător: Simona Brînzaru
Pagini: 214

surse foto: 1, 2