Iuno: Acum puțin timp am călătorit ca participant la proiectul București-Chișinău via Lideri de Tineret, organizat de Asociația Tinerilor Bucureșteni. Am întâlnit prin intermediul acestuia o serie de oameni frumoși, talentați și deschiși și am învățat o mulțime de lucuri – atât despre ei, cât și despre proiectele lor, despre posibilități de proiecte și colaborări, despre Chișinău și despre moldoveni.
Cristi: Astăzi în Buzău, mâine-n Chișinău. Mereu când am părăsit clișeicul spațiu carpato-danubiano-pontic am găsit o satisfacție imensă în a mă amesteca cu atmosfera alterității, să mă omogenizez cu ceilalți până la disoluție. De data asta, chiar dacă am ieșit din spațiu, am amartizat în aceeași cultură românească, mai precis în ramura ei basarabeană. Nu mult, doar un sfârșit de săptămână. Dar de ajuns să (de)gust berea moldovenească.
Despre întâlnirile organizațiilor de tineret din cele două țări
I: Cu prilejul întâlnirii organizatorilor, am putut afla că tinerii moldoveni sunt mai întreprinzători decât m-aș fi așteptat. Consiliul Național al Tineretului din Moldova împlinește 15 ani de la înființare, fiind implicat într-o mulțime de proiecte. Este format din alte mici organizații non-guvernamentale și colaborează cu instituții de stat și non-statale pentru a promova un set de valori tacit non-partizane, după cum ne-a explicat Galina Petcu, secretarul general al organizației. Au 4 priorități, și anume: politicile de tineret, dezvoltarea organizațiilor și inițiativelor de tineret, educație și drepturile tinerilor și incluziunea lor socială, iar printre proiectele lor actuale se numără: Academia Lucrătorilor de Tineret, Tinerii și transparența în Europa (prin care 22 de echipe sunt selectate și instruite pentru implementarea de proiecte), Campania Door to Door (promovarea votului conștient și informat), POT (Pool of trainers) și dezvoltarea organizațiilor membre (prin selectarea și instruirea a 50 de reprezentanți ai acestora).
Rezultatele întâlnirii tinerilor reprezentanți din cele două state au fost pozitive; s-au văzut asemănări între procedurile de acțiune și tendințele de tineret, reprezentantul UN Youth Association România și fosta delegată de tineret a României la ONU au găsit răspuns pozitiv în ceea ce privește crearea unei filiale moldovenești a asociației și punerea în practică, acolo, a International Student Model United Nations. Majoritatea celor prezenți au schimbat opinii, informații și sugestii cu privire la activitățile organizațiilor pe care le reprezintă, astfel că toți participanții, CNTM, ATB, Forumul Tinerilor din România, Revista IQool, UN Youth Association România și, nu în ultimul rând, societatesicultura.ro, au avut de câștigat.
Despre Chișinău
C: Ei bine, încă de la început Chișinău mi-a părut un oraș sfâșiat de contradicții, un oraș fără mijloc, care se bate la extremități. Blocuri socialiste lângă biserici ctitorite de Ștefan cel Mare de fiecare dată când scundul voievod îi descosea cămașa de zale lui Suleiman Pașa cu atente lovituri de jungher. Construcții într-o paragină dezolantă lângă cafenele situate pe strada Ion Greangă (sic!). Bolizi de sute de cai putere lângă mașinuțe comunistoide cu nume de fluviu rusesc. Până și arhitectura suferă de aceeași criză identitară: Președinția Republicii Moldova are alura unei biserici neoprotestante, Parlamentul e inspirat din aceeași atitudine megalomană a Casei Poporului, iar Ambasada Rusiei domină împrejurimile prin elemente futuriste, de parcă ar fi proiectat-o însuși Antonio Sant’Elia. Toate aceastea sunt plasate de o parte și de alta a Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfînt – o copie a Căii Victoriei, la rândul ei copie a arhitecturii stradale din Phenian. Nu-i de mirare că, atunci când te plimbi pe uriașul bulevard, pare că-l străbați dintr-o Delorean DMC-12, mașina timpului din Back to the Future.
Totuși, aceste contradicții se lovesc de retină într-un mod plăcut, un soi de coincidentia oppositorum care te atrage să vizitezi și cutiile de chibrituri comuniste, și bisericile domnilor moldoveni, și ruinele sufocate de incertitudine și mister, și skyscraperii corporatiști. Un fel de odi et amo catullian, un loc în care te contopesti cu atmosfera exterioară și joci în hora basarabeană pe care capitala ți-o cântă la vioara vreunui scripcar rătăcit sau la claxoanele nervoase ale șoferilor.
În al doilea rând, pentru o țară în care țigările costă mai nimic, Chișinău avea nevoie de mulți plămâni pentru a respira cum se cuvine. Și îi are în multele parcuri prin care m-am plimbat – parcuri umane sau naturale în care oxigenul e doar la o inhalare distanță. Dar nu am stat numai pe afară. Un coleg de facultate basarabean m-a ghidat prin Muzeul Național de Istorie al Moldovei, unde am văzut, înainte de toate, Diorama: o reconstituire a unei scene din Al Doilea Război Mondial, cu tot tacâmul: tranșee, gropi provocate de obuze, cocktailuri Molotov și lei moldovenești aruncați de turiști, ceea ce mi-a dovedit încă o data că arhetipul obiectivelor turistice rămâne tot Fontana di Trevi.
I: Vremea din capitala Moldovei n-a fost prea prietenoasă, însă ideală perspectivei pe care așteptam să mi-o fac despre ea. Are un gust nostalgic, iar contradicțiile sale te fac să i te resorbi câte puțin spre a o înțelege, cu răbdare și bunăvoință. Am insistat să citesc denumirile rusești (chiar dacă pe litere) pe fiecare etichetă ce-mi cădea în mână, căci în mod vădit aveam trecere acolo și la o cultură mai mare, deși poate mai dureroasă sau doar apetisantă cultural. Fiind un încăpățânat, dar slab învățăcel de limba și cultura celei mai mari țări a lumii, nu m-am putut abține să nu tânjesc după înțelegerea fiecărei mândre fraze scăpate de taximetriști în rusă (căci niciunul, pare-se, nu a binevoit să ne vorbească pe larg în limba moldovenilor). Pe de altă parte, moldovenii vorbitori de română mi-au părut mult mai fragmentari. Cei tineri spun în general că vor să plece de acolo (cei mai mulți se întorc doar în vacanțe) și să nu se mai întoarcă, situația arătându-se asemănător la capitolul părerii lor despre patrie – opinii preponderent amare despre un subiect complicat. Asta însă nu-i o situație singulară, românii fiind pe aproape în statistici, doar că raportul, în acest caz, dintre România-țară-europeană și Moldova-de-la-marginea-UE își spune cuvântul.
Despre moldoveni și țara lor
I: Pe cât de încordate sunt raportările dintre cele două țări, pe atât sunt oamenii de primitori în apropiata companie a lor. Cum în grupul nostru au fost deopotrivă moldoveni și români, am gustat câte puțin din mândriile de țară moldovenești (Bucuriile – nenumărate, n-am mai mâncat atâtea bomboane cu ciocolată de mult timp –, formațiile de muzică ușoară și populară – să punem în vârf de listă Zdop și Zdup –, micile expresii cotidiene și vorbe de duh și multe altele la fel de interesante), reușind să ne apropiem și împrietenim ca niște rude pe care le desparte doar accentul, însă pe care le unesc o istorie și o tradiție.
C: Poate va interesează și dialectul republicano-moldovenesc. Vă asigur că e mult mai puternic decât cel al Moldovei – regiune istorică. Mergând pe străzile Chișinăului, mi se părea că aud la tot pasul numai limba rusă, iar privirea mi-era încețoașată de alfabetul chirilic, până când colegul de facultate autohton m-a întrebat în dialectul lui autohton:
— Înțelegi ce spun oamenii autohtoni?
— Nu, nu observi că vorbesc numai în rusă?
— E română toată ziua.
Și, într-adevăr, afară era soare cu dinți. Apoi devenea interpret și-mi traducea în timp real din română în română cuvintele aruncate în treacăt de pietoni. Iar eu îl ascultăm uimit, (ne)înțelegându-l.
La plecarea din Chișinău am rămas cu un gust amar. Da, și de la berea moldovenească. Dar în special de la sentimentul că Republica Moldova mai avea multe să-mi arate. Multe de descoperit. Și încă și mai multe de povestit.