Să vă spun o poveste scurtă despre o pictoriță ce-și povestește iubirile clandestine în cuvinte și în imagini. Numele ei este Ana Cioclov și, prin perspectiva unui New York al sentimentelor târzii, pictează cadre complexe ale celor mai simple, dar în același timp profunde emoții. Rezultatul este o metaforă a unui bulevard imaginar al dorurilor și dorințelor celor mai adânci. Poartă numele de Bulevardul visurilor și, dacă sunteți suficient de nostalgici, atunci citiți-o, dar numai alături de o cafea proaspătă și de o stare incipientă de melancolie, pentru a-i înțelege mesajul visător.
Pândind cu ochii largi spre ușă, bău cafeaua dintr-o înghițitură, ca pe o băutură tare și, învârtind între degete ceașca goală, își repetă în gând, ca un patefon stricat, un vers stupid care i se rătăcise în minte: o pasăre se lăsă îmbrățișată de un nor, crezând că vor avea același zbor și când norul se topi în soare, pasărea căzu fiindcă uitase să zboare…
Într-o sută de pagini, veți găsi povești despre inimi frânte și oameni ce se ridică la suprafață doar printr-un aer adânc tras în piept și un zâmbet puternic. Gânduri la începutul dimineții despre iubitul după-amiezii din ziua respectivă. Rochii asortate stării emoționale aferente întâlnirii din aceeași zi. Femei în lupte continue cu ele însele, cu bărbații de lângă ele și cu inimile ce nu știu decât să ceară iubirea, nu să o și ofere. Bărbați ce știu a iubi prea mult și care se pierd în amintirea umerilor goi ai femeii iubite, ce astăzi păstrează doar umbra frumuseții de demult. Și, în fine, cartea cuprinde nefericirea și fericirea într-un singur loc, acel loc în care doar privitul pe fereastra deschisă către bulevard doare mai tare decât dorul pentru singurul om cu adevărat cel mai iubit, pentru că acolo se simte cel mai puternic melancolia.
…degetele lor încolăcite își vorbesc strângându-se ușor, căci timpul trece prea repede și visul bulevardului e prea scurt.
Acțiunea cărții este structurată în povestiri scurte, însoțite de o imagine pictată, mai mult sau mai puțin sugestivă. Iubirea este laitmotivul acestor povestiri, așadar cartea în sine reprezintă o formă de căutare a iubirii ideale prin trăirile cele mai simple: de la strânsul unei mâini până la săruturi interzise, de la priviri pe ascuns până la așteptarea bărbatului perfect dintr-o cafenea timp de ore în șir. Totodată, accentul cade și pe încrederea de sine concretizată tot printr-o formă de iubire față de omul care ești, dar mai ales față de omul care îți dorești să fii. Pentru că într-un final, la sfârșitul zilei, când rochia își pierde din farmec, iar pantofii zac inerți pe podea, nimeni nu va fi acolo să-ți vadă cu adevărat tristețea unei zile eșuate sau fericirea acelei iubiri regăsite când credeai că timpul e pierdut. Nimeni nu va fi acolo să-ți curețe fața de impuritățile nefericirii, dar mai ales nimeni nu-ți va strânge mâna când vei simți că nu mai poți. Și în niciun caz nimeni nu-ți va spune că va fi bine sau va fi rău dacă te doare prea tare, atât de tare încât nici să mai redeschizi fereastra spre aceleași melancolii nu mai ești în stare. Și, cu toate astea, te întorci spre ea. Aceeași care dă înspre bulevardul visurilor, pentru că e singura care te înțelege. Singura care știe să-ți aleagă rochia potrivită și să te îndrume spre cele mai potrivite emoții, doar acelea care te ajută să te înțelegi mai bine și să-i înțelegi. Pentru că, la finalul zilei, despre asta e vorba: despre a fi suficient de împăcată cu cei din jur, dar mai ales cu tine însăți, pentru că tu ești singura care poate să închidă fereastra care se deschide spre bulevard. Nimeni n-o va face în locul tău. Și câteodată acea fereastră trebuie închisă, iar tu știi asta.
Mă apropii de fereastra deschisă. Până în pragul ei e mica mea lume de trăiri și visuri, dincolo de fereastră, se întinde necunoscutul, care mă întâmpină în fiecare zi, și în fiecare zi necunoscutul e altfel, sau poate eu în fiecare zi sunt alta?
Citiți Bulevardul visurilor dacă iubiți să iubiți, dar mai ales dacă sunteți femei. Pentru că aceste rânduri se adresează doamnelor și domnișoarelor care știu că un ruj nu e doar un ruj, iar o rochie are ceva de spus numai dacă este purtată inteligent. Așa că, doamnelor și domnișoarelor, alegeți-vă fereastra către bulevardul visurilor și îndrăgostiți-vă de bărbatul care încă vă iubește umerii, chiar dacă a trecut prea mult timp. Sau care doar vă iubește, fără alte adăugiri. Și iubiți-l la rândul vostru, chiar dacă nu știe când să deschidă acea fereastră și cum să o închidă. Asta trebuie să știți doar voi, singure. Nimeni nu vă va arăta.
Titlu: Bulevardul visurilor
Autor: Ana Cioclov
Editură: Curtea Veche
An: 2011
Pagini: 100