Iată că a avut loc o nouă ediție Anim’est. Deși nu sunt o mare fană a animațiilor, și în niciun caz a animațiilor horror, mi-am propus ca anul acesta să încerc experiențe noi, pe principiul zicalei: omul cât trăiește, învață.
Vineri, 10 octombrie, am fost la Cinema Elvira Popescu pentru a face cunoștință cu Bobby Yeah and his friends printr-o serie de scurtmetraje horror regizate de Robert Morgan.[1] Trebuie să recunosc că nu m-am lăsat surprinsă. Așa că înainte de a pleca de acasă am avut inspirata curiozitate de a viziona un trailer. Dar numai inspirată n-a fost curiozitatea mea. Pentru că, aflată în fața faptului împlinit, am fost surprinsă de cele șase ecranizări, fiecare cu câte o notă de anxietate și negativism specifică filmelor de acest gen. Mărturisesc că intru în categoria oamenilor mai flower power, încercând să caut experiențe în concordanță cu viziunea mea de mielușel zburdând, până la adânci bătrâneți, pe un câmp cu flori. Totuși, asta nu înseamnă că nu sunt deschisă către aspecte care nu se află neapărat în aria mea de interes.
Din seria mai sus menționată au făcut parte titluri precum: ABC-ul morții II: D – despăducheat (The ABC’s of death 2 – D is for Deloused), Bărbatul din colțul din stânga-jos al fotografiei (The man in the lower-left and corner of the photograph), Bobby Yeah, Despărțirea (The separation), Felina cu mâini (The cat with hands), Invocație (Invocation).
Fiecare film cuprinde subiecte complexe, iar personajele sale, mai mult sau mai puțin umane, își manifestă sentimente de frustrare, furie, anxietate, atingând uneori apogeul psihozei. Scurtmetrajele sunt dominate de o stare continuă a absurdului și, deși multe dintre ele nu au o poveste în sine, lasă loc de interpretări mulate pe starea interioară a spectatorului.
Cel mai reprezentativ a fost Bobby Yeah, chintesența seriei, precum și cel mai premiat scurtmetraj[2].
La prima vedere, acest Bobby este un fel de iepure cleptoman, care răpește o creatură abstractă, fiind ulterior mustrat de celelalte ființe din lumea respectivă. Mesajul filmului este dominat de un paradox continuu, dovadă stând personajele fără noimă și comportamentul fără sens al acestora. La aceste imagini se adaugă acțiunile ambigue ale personajelor prezente, întregul conflict învârtindu-se în jurul unui buton proeminent, care declanșează un șir neîntrerupt de frământări haotice. Furie, moarte, nebunie exacerbată, sexualitate și ideea unui alt început au fost câteva dintre stările definitorii ale ecranizării.
Filmul care m-a impresionat cel mai tare a fost Despărțirea, care aduce în prim-plan doi frați siamezi. Ideea unei nașteri mai puțin normale e oripilantă, dar câți își pun întrebarea astfel: Dacă cei doi sunt de fapt fericiți trăind astfel? Știu că la prima vedere sună absurd, dar absurditatea este cea care caracterizează peliculele lui Robert Morgan, acestea fiind nonconformiste și complexe. Vizează un public restrâns, dar clar cu viziuni nu doar profunde, ci, mai ales, originale. Dacă am fost impresionată de Bobby Yeah și prietenii săi? Categoric. L-aș vedea a doua oară? Cu drag aș spune da, dar stomacul meu e de altă părere.
[1] http://www.animest.ro/bobby-yeah-and-his-friends.aspx
[2] http://www.robertmorganfilms.com/