În grabă continuă, într-un weekend mult prea scurt, am plecat la drum lung, cu gândul unei experiențe noi, către un oraș cu povești promițătoare, Timișoara. Și pentru că timpul a zăbovit mai mult în tren decât la destinația propriu-zisă, am avut minunata ocazie să mă împrietenesc cu un CFR pe alocuri neîngrijit, înlocuind Bucureștiul cu nostalgii specifice călătoriilor lungi (așa cum am făcut și când am vizitat Innsbruck). A meritat. Dincolo de mirosuri neplăcute și de cele trei ore întârziere, am avut ocazia să descopăr povești fără să mi le fi propus, de la străini cu vieți interesante, și incursiuni într-o perioadă incertă. Dar nu poveștile neașteptate au fost scopul călătoriei spre Timișoara și nici împrietenirea cu dragul CFR, ci premiera musicalului Maria de Buenos Aires, în regia Adei Lupu. Celelalte au fost detaliile aferente unei experiențe de memorat.
„Maria de Buenos Aires” este un spectacol care urmărește descoperirea de sine prin principiul binomului, al întâmplării interacțiunii a două corpuri, a două inimi, a două personalități diferite. Maria, în căutarea fericirii ei, devine rezultatul tuturor împlinirilor și eșecurilor sale. Timpul obiectiv nu mai există, el devine subiectiv, personal, devine Maria. Maria iubește, Maria dansează, Maria se caută pe sine în pașii de dans și în mișcările partenerului, în sufletul și corpul acestui bărbat ciudat și pasional din destinul ei, întâlnit din nou și din nou și din nou. (Ada Lupu, regizor)
Lansat în data de 20 septembrie, la Teatrul Național din Timișoara, spectacolul semnat de Ada Lupu poartă amprenta unei profunzimi aparte, dezvăluind destinul tragic al Mariei, o femeie frumoasă care iubește fără limite tot ce o înconjoară. Povestea este cu atât mai interesantă cu cât acțiunea se desfășoară în pași de tango, pe muzica lui Astor Piazzolla[1] și versurile poetului Horacio Ferrer[2], cei doi colaborând pentru a reda intensitatea artei la cel mai înalt nivel al său.
Tangoul poate fi înțeles din punct de vedere filosofic, muzical, coregrafic, demografic, sociologic, psihologic, estetic, artistic, firește… Sunt atâtea feluri de a privi și de a ajunge să cunoști tangoul…[…]Piazzolla mi-a spus: „Ce faci tu cu cuvintele tale, eu fac cu muzica mea, așa că trebuie să lucrăm împreună.” M-a rugat să scriu – nu o piesă, ci ceva mai mare… „Maria de Buenos Aires”… Dar pentru asta trebuia să las totul în urma mea, să abandonez tot ce făcusem până atunci. Și așa am făcut. […] Piazzola a venit la Montevideo. I-am citit ce scrisesem pentru el… și cam asta a fost. Am mers apoi într-un băruleț, cu bandoneonul meu… căci și eu cântam… iar el a scris muzica. (Horacio Ferrer)
În rolul Mariei este Sînziana Tarța, într-un personaj pe care după ce îl privești, ți-e greu să nu vrei să devii ca el. Pentru că Maria este un om cu o atitudine de învingător. Este acea femeie care cucerește orice bărbat prin frumusețe și prin siguranța de sine. Această încredere este puternic evidențiată prin raportul muzică – interpretare actoricească – voce – replici, generând un spectacol grandios, care mi-a dat senzația de piele de găină. Rezultatul este garantat, având în vedere că muzica și vocile sunt live, iar interpretarea – de o intensitate de nedescris. Într-o oră și patruzeci de minute, iubirea a căpătat o mulțime de forme, de la pasiune până la distanțare definitivă, de la crimă până la regret, de la amintiri până la incertitudini, de la moarte până la renaștere, de la un tot absolut până la un nimic inevitabil.
În rolul poetului de care se îndrăgostește Maria este Victor Bucur, care creează un personaj aflat la extreme, completând-o pe Maria în aceeași măsură în care o tulbură neîncetat. El este cel care o iubește cu pasiune, deși dispare neașteptat. Este cel prin care Maria moare și renaște, plecând fără motiv, dar întorcându-se întotdeauna de unde a plecat. Este imprevizibil și interesant, puternic, deși dovedește o mulțime de slăbiciuni. Iubește însă farmecul Mariei dincolo de tot inexplicabilul dualității create. Povestitorii acțiunii sunt interpretați de Claudia Eremia și de Ion Rizea, atmosfera pasională a tangoului fiind întreținută de dansatorii Cristina Daju și Silviu Gușat.
Ea și El, într-un bar în care muzica lui Piazzolla face legea: naște clipe de dragoste, întâlniri în trup și în spirit, despărțiri… nestatornica lege a poveștii. […] Este povestea Ei – ea, Maria, femeia liberă, îndrăgostită de viață din orice timp, din orice Buenos Aires, copil al mahalalelor, femeie cu destin de tango, fascinată în setea ei de mai mult, de mai departe, iubește un bărbat. […] Iubindu-se atât de mult, ei nu vor putea fi niciodată împreună. Devenindu-și ancoră unul celuilalt, vor muri. […] Dar în sărutul lor, Ea și El – bărbatul și femeia – vor încerca, prin propria lor poveste de iubire, să schimbe acest final. (Codruța Popov, realizator)
Drumul lung a meritat. Timișoara a meritat, iar spectacolul și oamenii au meritat și mai mult. Maria de Buenos Aires a fost o experiență a trăirilor intense, a momentelor duale ce ne dau de gândit în aceeași măsură în care ne determină să și simțim. Și dacă a doua zi, trezindu-mă la șase dimineața, fredonam părți din piesă în timp ce mă pregăteam să mă întorc spre București, clar a meritat.
[1] Astor Piazzolla (1921-1992) a devenit un clasic al muzicii argentiniene. La opt ani începe să cânte la bandoneon, devenind unul dintre marii interpreți ai acestui instrument, iar la unsprezece ani compune primul său tango. Important compozitor al secolului al XX-lea, Astor Piazzolla a dedicat cea mai mare parte din munca sa creării unei noi forme de tango – „Tango Nuevo”. Crescut și educat în New York și Buenos Aires, Astor Piazzolla a introdus în clasicul tango argentinian ritmuri și tonalități diverse, de la ritmurile afro-americane la romantismul muzicii italiene, de la senzualitatea sonorităților braziliene, la ruperile bruște ale pasionalelor linii melodice spaniole, provocând, în anii 80, o fulminantă renaștere a acestui gen muzical – tangoul. (Codruța Popov, realizator)
[2] Horacio Ferrer (1933) este un poet, libretist, jurnalist și cunoscut om de televiziune din Uruguay. Unul dintre cei mai constanți colaboratori ai lui Astor Piazzolla, Horacio Ferrer a scris versurile majorității tangourilor compuse de acesta. (Codruța Popov, realizator)