„Mâine în bătălie să te gândeşti la mine, când am fost muritor, să ţi se frângă lancea. Mâine să fiu o povară pe sufletul tău, să fiu eu plumb în pieptul tău şi să ţi se sfârşească zilele în sângeroasa bătălie. Mâine în bătălie să te gândeşti la mine, să mori în disperare.” Asta va spune, şi, dacă o va spune, eu îmi voi duce mâinile la urechi şi mă voi prăbuşi fără cunoştinţă, sau poate la tâmplele care au să-mi explodeze, bietele mele tâmple, pentru că nu voi suporta să o spună, iar eu să fiu silit să ascult.
Ştiţi cum mereu ni se spune că nu ar trebui să judecăm o carte după copertă? Mă declar vinovată. Eu am ales cartea Mâine în bătălie să te gândeşti la mine după titlu. M-a dus cu gândul la Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, singura carte din liceu care mi-a plăcut cu adevărat. De data aceasta, decizia de a-mi urma intuiţia a fost cea potrivită. Cartea m-a surprins. În primul rând pentru că este vorba despre moarte, dar prezentată în aşa fel încât să nu întristeze. Te face să o priveşti ca pe o etapa normală în viaţa oricărui om, ca pe o rutină în nebunia de zi cu zi. În al doilea rând, este şocant de realistă. De exemplu, de câte ori nu ne-am dorit ca şi bărbaţii să analizeze o situaţie la fel de mult pe cât o facem noi, femeile, să îşi facă scenarii despre cum ar trebui sau ar fi trebuit să se deruleze o întâmplare? Ei bine, Javier Marías dă viaţă personajului Victor şi ne introduce într-o călătorie enigmatică presărată cu introspecţii şi cele mai surprinzătoare gânduri.
Periplul începe în împrejurări cel puţin ciudate; obligat de circumstanţe să ţină în braţe o femeie în timp ce aceasta moare, Victor se află în poziţia de a lua o decizie care va afecta vieţile unor oameni pe care nu i-a cunoscut niciodată. Javier Marías reuşeste să îţi dea impresia că nu ai niciun control asupra poveştii, că de fapt nu ai înţeles nimic, sentiment amplificat de fiecare dată când acţiunea ia o întorsătură spectaculoasă.
[…] oamenii cred în predestinare şi în manifestarea destinului, atunci când le convine. Ca şi cum toţi am dori să putem spune, la nevoie: „Nu eu am căutat-o, n-am vrut asta”, când lucrurile iau o întorsătură proastă sau deprimantă, sau le regretăm, sau dacă ne dăm seama că am făcut rău.
Titlul este rostit constant în carte de către personajul principal. Vă las plăcerea de a descoperi taina din spatele acestuia. Mi-a plăcut foarte mult şi că autorul s-a axat pe mai multe laitmotive: vrajă, ideea de a fi haunted de cineva şi… ceafa femeii.
Poate că la asta se reducea legătura, la un fel de vrajă sau haunting, care, la o privire mai atentă, nu este altceva decât condamnarea la amintiri, astfel încât lucrurile şi persoanele să revină şi să-şi facă apariţia la infinit şi să nu piară cu desăvârşire, nici să nu dispară pe de-a-ntregul, nici să ne părăsească de tot niciodată şi, de la un moment dat, să stea sau să locuiască în mintea noastră, în stare de trezire sau de somn, să rămână acolo la adăpost în absenţa unor locuri mai confortabile […]
La sfârşit totul a căpătat sens. Şi a fost ciudat să mă gândesc că am fost ca o marionetă în mâna autorului; m-a manevrat până la final, când mi-a arătat adevărul. Am închis cartea cu un sentiment neobişnuit. Poate că aşa este şi în viaţa reală… toate bătăliile pe care le duci acum cu tine vor avea sens în viitor. Pentru că fiecare luptă, câştigată sau nu, este o lecţie.
Atâtea lucruri se întâmplă în spatele nostru, capacitatea noastră de a cunoaşte este infimă, nici măcar nu vedem ce se află dincolo de un zid, sau ce este departe […] şi nici măcar atunci nu ştim cine ne priveşte sau se gândeşte la noi, cine în acea clipă ne formează numărul de telefon, cine tocmai ne scrie, cine ne doreşte şi ne caută […]
Despre moarte, regrete, dragoste, renaştere, împăcare. Despre lupte duse cu tine, de care numai tu ştii. Despre cum fiecare dintre noi îşi are propria bătălie.
Ne este ruşine de prea multe lucruri, de înfăţişarea noastră şi de lucrurile în care am crezut altădată, de naivitatea şi de neştiinţa noastră, de supunere sau, dimpotrivă, de orgoliul de care am dat dovada odată, de toleranţă şi de intoleranţă, de atâtea lucuri propuse sau spuse fără să fi fost convinşi de ele, ne este ruşine că ne-am îndrăgostit de cine ne-am îndrăgostit şi de-a fi fost prieteni cu cei cu care am fost, vieţile nu sunt adeseori altceva decât trădare şi negare continuă a ceea ce a fost înainte […]
Titlu: Mâine în bătălie să te gândeşti la mine
Autor: Javier Marías
Editură: Univers
Colecție: Romanul Secolului XX
An: 2012
Traducător: Cătălina Vasile
Pagini: 336