Mi-am dat seama că a trecut din nou momentul magic, oare fiecare minut e astfel sau e doar o nouă închipuire de-a mea? Cu greu îmi pot da seama, sau nu prea vreau să îmi dau seama, că ceea ce trăiesc acum curând va deveni trecut, iar ziua de mâine va fi un prezent grăbit. Am învăţat că, de cele mai multe ori, valoarea lucrurilor pe care le facem este oferită tocmai de această trecere ireversibilă a timpului, care poate aşterne o aură deosebită şi asupra celor mai neînsemnate gesturi, cuvinte sau zâmbete. Astfel, luăm învăţături din istorie, care ne spune că trecutul are o valoare inestimabilă tocmai pentru faptul că urmele sale pot fi observate şi în prezentul pe care îl trăim, în viața cotidiană. Se stabileşte o legătură indestructibilă între vremurile apuse, prezent şi viitor, ceea ce este valabil la fiecare dintre noi, sau la cei dintre noi care ne mai gândim din când în când la existenţă.
Avem nenumărate clipe în care ne-am dori să ne mai putem întoarce măcar o dată la ceva sau cineva din trecut, să mai trăim anumite momente, să simţim prin porii propriei pieli răceala celei din urmă atingeri a celui drag, să încremenim la sunetul cântecului, care odinioara ne inducea starea de reverie, de plăcere, sau, cel mai adesea, ne dorim să fim copii din nou. Însă ne-am trezit într-o dimineaţă prea maturi, prea îmbătrâniţi, prea plictisiţi de ceea ce se petrece cu noi şi în jurul nostru, prea grăbiţi pentru a mai dori să auzim un simplu, dar cald „te iubesc”. Atunci când conştientizăm aceste lucruri vrem să o luăm de la capăt, să ne regăsim. Cu toate acestea, singurul pe care îl auzim este ceasul din cameră care bate aievea secundă după secundă precum chipul rece al unui mort frumos.
Nu ne-am săturat oara ca la fiecare propunere să ni se răspundă la fel de scurt: n-am timp sau sunt prea ocupat şi timpul ăsta trece aşa de repede? Observăm că indivizii îşi refuză din ce în ce mai mult fericiri mărunte. Societatea pune o presiune extraordinară pe ei cu scopul de a folosi timpul într-un mod productiv, încât aceștia uită că productivitatea nu este posibilă fără repaos. Ne naştem şi devenim deja sclavi ai fusului orar. Avem aceeaşi construcţie fizică, iubim, râdem, mergem, alergăm, dar diferenţa majoră e programul zilnic şi faptul că punem între noi un paravan intangibil – timpul.
Chiar dacă nu ne dăm seama, tot ce se găseşte în jurul nostru, tot ce atingem sau realizăm depinde de timp, acesta capătă forme diverse în paleta coloraturii vieţii.
În lumea corporatistă, timpul înseamnă bani; în artă, timpul este clepsidra, presiunea existenţei sau a morţii; în iubire, timpul înseamnă veşnicie, iar într-o altă arie, Febvre afirma că istoria este fiica timpului (Religia lui Rabelais: Problema necredinţei în sec. al XVI-lea). În literatură, tema timpului este adesea prezentă, iar diverşi autori au tratat-o într-o manieră fabuloasă, între care și Marcel Proust:
Teoretic se ştie că pământul se învârteşte, lucru de care nu ne dăm seama, pământul pe care umblăm parcă nu se mişcă şi trăim liniştiţi. Aşa se întâmplă şi cu Timpul în viaţă. (Marcel Proust – ).
Proust subliniază ideea că timpul trece, dar problema este că, de cele mai multe ori, nu ne dăm seama cum și când, iar noi ajungem astfel într-un blocaj psihologic, deoarece nu conştientizăm de ce am ajuns atât de repede la o anumită vârstă sau când au avut loc toate modificările din viaţa noastră. Din acel moment rămânem într-un gol din care dorim să ieşim, să ne întâlnim cu ceea ce ieri era totul pentru noi sau să îi mai reîntâlnim pe oamenii care ieri însemnau o parte din viitorul nostru.
Timpul este şi o muză a muzicii. Mulţi compozitori au creat în jurul acestei unităţi, reuşind să surprindă esenţialul, exprimând într-o manieră artistică efectele şi consecinţele pe care trecerea timpului o are asupra lucrurilor în general, şi asupra oamenilor, în special.
Ticking away the moments that make up a full day
You fritter and waste the hours in an offhand way […]
You are young and life is long and there is time to kill today
And then one day find ten have got behind you
No one told you when to run,
You missed the starting gun. (Pink Floyd – Time)
Dincolo de aceste legături pe care le stabilim cu diverse domenii, interpretări, suntem oameni cu condiţie efemeră, de aceea întotdeauna vom găsi nevoia noastră, dorinţa de a oferi mai mult celor din jur, de a împărtăşi mai multe cu ei şi de a fi mult mai aproape pentru că niciodată nu știm când soseşte momentul final, când ceasul îşi bate cel din urmă minut, iar atunci ar trebui să fim pregătiţi pentru a lăsa ceva valoros sau folositor celor care vor veni după noi. Am putea încerca, măcar uneori, să uităm că suntem trecători şi să trăim, să respirăm ca şi cum am fi infiniţi.
And in that moment I swear we were infinite. (Stephen Chbosky – ””)
Am putea să ne ghidăm după nişte cuvinte pline de înţelepciune ale Sfântului Augustin: Timpul e o imitaţie a veşniciei, şi astfel să ajungem la momentul în care putem să discriminăm sau să distingem fiecare clipă a vieţii noastre, să nu mai fim grăbiţi în fiecare minut, să învăţăm să mai respirăm şi fără a ne gândi cât a trecut de când am clipit ultima oară, iar în acest sens ne-am putea rezerva acel colţ de timp şi să spunem, după cum a zis-o și Octavian Paler:
Avem timp pentru toate,
Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga,
Să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou,
Să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
Avem timp să citim şi să scriem,
Să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
Avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
Avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin
Cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
Să învinovăţim destinul şi amănuntele,
Avem timp să privim norii, reclamele sau un accident
Oarecare,
Avem timp să ne-alungam întrebarile, să amanăm
Răspunsurile,
Avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
Avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
Avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
Avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puţină tandreţe.
Când să facem și asta murim. (Octavian Paler – „Avem timp”)
Timpul – un taumaturg neobosit a fost redactat în cadrul atelierului „Cum Scriem Cultura?”, susținut de Ana Mănescu.