The oldest and strongest emotion of mankind is fear, and the oldest and strongest kind of fear is fear of the unknown.
Instinctul de supraviețuire este alimentat de frică. Poate că fără acest obstacol am fi invincibili. Dar omenirea este încărcată cu temeri – mai mici, mai mari, înrădăcinate în firea noastră, apărute din copilărie ori în urma unor traume. Cea care le ascunde pe toate sub aripa ei este frica de necunoscut. Până la urmă, ce ne sperie la supranatural, la moarte, la vise, la noapte, la știință, la dragoste este tocmai incertitudinea, lipsa de control, lipsa de înțelegere. Cunoașterea, marea pasiune a omenirii, și necunoscutul, marea ei teroare.
În artă, unul dintre cei mai statornici piloni este emoția. De mii de ani s-au construit felurile povești în jurul dorințelor și fricilor umane, povești care s-au ramificat în funcție de forma pe care au luat-o, dar care și-au păstrat acea trăsătură comună, acea quintesență prin care cutremură. Arbori de mici istorii, păduri ce conțin întreaga existență a omenirii.
Don’t you realise that places like that weren’t merely made, but actually grew? Generation after generation lived and felt and died there, and in days when people weren’t afraid to live and feel and die. (”Pickman’s Model”)
În urmă cu un secol, un tânăr scriitor lucra la povestirile care aveau să inspire generații întregi de oameni[1] fascinați de suspans, bizar, macabru, nebunie, oniric, dar mai ales de atmosferă. Pentru că geniul lui H.P. Lovecraft[2] nu stă atât în imaginația sa colorată în culori din spațiu, cât stă în construirea graduală și organică a aerului din jurul și din interiorul naratorilor. Și, mai mult decât atât, stă în cheile cu care își încheie textele, adesea deschizând în mintea cititorului un butoi cu explozibil, o cutie a Pandorei – un dezastru, în orice caz.
Maestru al speculativului, Lovecraft se joacă la limita dintre realitate și fantastic, dintre posibil și improbabil. În lumea lovecraftiană nu există termenul „imposibil”, există doar nedescoperitul, doar necunoscutul. Profitând de frica, dar și de curiozitatea umană, autorul exploatează superstiția, sugestia și imaginația exacerbată de adrenalină pentru a păcăli simțurile cititorului.
For I have always been a seeker, a dreamer, and a ponderer on seeking and dreaming: and who can say that such a nature does not open latent eyes sensitive to unsuspected world and orders of being? (”The Night Ocean”)
Povestirile sale, peste o sută la număr[3], au câteva elemente în comun: sunt scrise la persoana I, sub formă de relatări, discuții, discursuri mai mult sau mai puțin raționale, jurnale sau scrisori, iar actorul principal este adesea un om foarte inteligent și educat, cu o pasiune funestă pentru cunoaștere. Și o numesc așa din simplul motiv că descoperirile duc în majoritatea cazurilor la moartea naratorului ori la nebunie – tot un soi de sfârșit etern, sau trecere la un alt nivel.
A scris despre cunoașterea interzisă și consecințele explorărilor științifice în zone ce depășesc înțelegerea umană, despre destin și moștenirea pe care o purtăm în sânge, despre zeitățile extraterestre, influența și amenințarea lor asupra speciei umane, despre aventuri onirice și viziuni nelimitate privind alte realități.
In dreams and visions lie the greates creations of man, for on them rests no yoke of line or hue. (”The Night Ocean”)
Deși în general nu trebuie confundat autorul cu naratorul, viziunea personală a lui Lovecraft se resimte puternic în textele sale. Asocial, ateu, fascinat de cunoaștere – Lovecraft în sine ar putea fi unul dintre personajele create de el. Rasismul său este un produs al societății americane în care trăia. Dar, mai mult decât atât, se trage din ascendența sa britanică, este viziunea europeană din timpul imperiilor coloniale asupra popoarelor „de la marginea lumii”, considerate barbare, păgâne, necivilizate.[4] Moștenirea, ce depășește simpla genetică, transmite descendenților principii din afara timpului lor. Rasismul lui nu este bazat pe culoare și naționalitate, cât este pe cultură și educație. L-aș numi mai degrabă elitism cultural. Totuși, a existat, și s-a resimțit. Dezamăgirea lui generală privind umanitatea l-a determinat să creeze entități extraterestre superioare, iar cea privind realitatea l-a făcut să aibă o mai mare încredere în realismul lumilor alternative.
We may guess that in dreams life, matter and vitality, as the earth knows suck things, are not necessarily constant: and that time and space do not exist as our waking selves comprehend them. Sometimes I believe that this less material life is our truer life, and that our vain presence on the terraqueous globe is itself the secondary or merely virtual phenomenon. (”Beyond the Wall of Sleep”)
Astăzi, Lovecraft nu e ușor de digerat. Ritmul e prea lent pentru cât de grăbiți suntem. Satisfacția ultimei fraze – cheia întregii povestiri – e prea scurtă pentru lăcomia noastră. Așa cum nu ieșim din casă cu mai mult de trei accesorii, nu intrăm nici în lecturi cu prea multe descrieri și înflorituri à la baroque. Rasismul nu e acceptabil într-o lume care se vrea liberă de prejudecăți. Dar frica de necunoscut persistă. Obsesia pentru cunoaștere a rămas. Fiorii nu au dispărut din gama de senzații umane. Și Lovecraft încă inspiră.
[1]Folclorul lovecraftian a depășit textele sale, referiri dese apărând și în operele altor autori. A inventat elemente precum Necronomiconul, o carte veche scrisă de un arab nebun,și zeități ca Yog-Sothoth, Cthulhu sau Azathoth.
[2]Pentru date bio-bibliografice despre H. P. Lovecraft, urmăriți documentarul Fear of The Unknown (Frank H. Woodward, 2008), unde regizori și scriitori prolifici vorbesc despre cel care a fost o mare influență asupra zonei horror, macabre și bizare din ultimul secol.
[3] O listă cu povestirile lui H. P. Lovecraft poate fi găsită aici, unde puteți citi și o mare parte dintre textele sale.
[4] Despre această viziune puteți citi mai multe aici (Mappa Mundi), aici (violența în colonii) și aici (au avut europenii într-adevăr un rol civilizator în colonii?).