Crucea Roșie este una dintre cele mai vechi organizații formate pe voluntariat din istorie și cea care a modelat cel mai profund ideea de ajutor benevol, fiind bazată în proporție de 80% pe voluntari. Am devenit și eu unul dintre ei la finele anului 2012, când teoretic m-am înscris într-o organizație, dar practic am intrat într-o adevărată familie. O rețea de 47 de filiale sau, mai bine zis, 47 de familii, fiecare cu oamenii săi extraordinari. Aici am învățat, am iubit și am descoperit ce înseamnă cu adevărat empatia, am învățat că o masă caldă sau îmbrăcămintea, lucruri foarte banale pentru mine, sunt un lux pentru cei săraci.

Ideea unei astfel de organizații care să ajute oamenii, indiferent de naționalitatea acestora, a apărut la mijlocul secolului al XIX-lea. Am fost uimit să aflu modul în care această organizație a luat naștere. În noaptea de 24 iunie 1859, omul de afaceri elvețian Henry Dunant se îndrepta către Italia, pentru a discuta chestiuni importante cu Napoleon al III-lea. Acesta s-a oprit la Solferino, înmărmurit de priveliștea macabră. Trupele austriece și franceze luaseră parte la ceea ce a rămas consemnată în istorie sub numele de Bătălia de la Solferino, care a lăsat în urmă peste 40.000 de răniți. Henry Dunant, șocat fiind de numărul mare al răniților și de îngrijirile medicale insuficiente, și-a abandonat călătoria și a mers imediat în satul din apropiere, unde a reușit prin vorbele sale, Siamo tutti fratelli (Suntem cu toții frați), să deschidă inimile sătenilor și să-i convingă să ajute orice rănit de pe câmpul de luptă, indiferent de tabăra sa. După trei zile pe front, acesta s-a întors în Geneva, unde a scris cartea O amintire de la Solferino, pe care o trimis-o tuturor marilor șefi de stat și oamenilor influenți din armată. A dorit astfel să promoveze înființarea în fiecare țară a unei societăți care să ajute imparțial răniții și, de asemenea, elaborarea unor tratate internaționale care să-i protejeze pe răniți și pe cei care le oferă îngrijiri, declarându-i neutri.

În 1863, în urma convenției de la Geneva, a luat ființă Crucea Roșie, iar emblema distinctivă (inversul steagului Elveției, un tribut adus naționalității lui Henry Dunant) a fost aleasă drept semn universal pentru protejarea personalului medical. Pentru o eficiență mai mare, Crucea Roșie a fost împărțită în Federația de Cruce Roșie, căreia, noi, voluntarii, îi spunem „mama”, care este activă pe timp de pace, ea coordonând eforturile de ajutorare internaționale în cazul dezastrelor, și Comitetul de Cruce Roșie, „tatăl”, care acționează în timpul unui conflict armat și coordonează eforturile umanitare de pe front, făcând legătura prizonierilor de război cu familiile de acasă prin delegațiile Crucii Roșii care merg în taberele de prizonieri și închisori. Aceștia sunt cei care transmit mai departe mesajele către familii. Comitetul coordonează, de asemenea, prin Societățile Naționale, Serviciul de Căutări Persoane prin care se încearcă restabilirea legăturilor de familie destrămate de conflicte și dezastre naturale.

Cea mai importantă reușită a Comitetului de Cruce Roșie o reprezintă reglementarea războiului, sub forma Dreptului Internațional Umanitar. Acesta cuprinde prevederi pe care statele semnatare ale Convențiilor de la Geneva și Haga sunt obligate să le respecte, printre acestea aflându-se și România. Din aceste documente rezultă, pe scurt, că și războiul are regulile lui, de exemplu: personalul medical este protejat de emblema Crucii Roșii, persoanele rănite devin non-beligerante, iar uciderea acestora reprezintă crimă de război, așa cum sunt considerate minele, armele chimice și multe alte arme care produc distrugeri pe scară largă, interzise prin tratate, deoarece acestea omoară în masă, fără precizie.

Crucea Roșie Română a luat naștere în 1876, iar la nici trei săptămâni de la înființare prima ambulanță a CRR pleca în misiune pe frontul Războiului Ruso-Turc. Misiunea Societății Naționale devenise din ce în ce mai importantă, aceasta fiind prezentă în Primul Război Mondial cu peste 58 de spitale în București și în provincie, pentru ajutorarea răniților. Femei aparținând tuturor straturilor sociale, în frunte cu Regina Maria, s-au oferit voluntare pentru a îngriji răniții. Pacea care a urmat nu a fost însă un moment de respiro pentru organizație care a participat cu succes la stoparea epidemiilor de holeră, tuberculoză și malarie. Odată cu Al Doilea Război Mondial, automobilistele voluntare împreună cu escadrila albă a Crucii Roșii au fost vedetele epocii, facilitând transportul refugiaților din Basarabia, Bucovina și al răniților de pe frontul de luptă.

În urma preluării puterii de către comuniști în 1947, Crucea Roșie și-a pierdut autonomia, urmând să își recapete independența abia după 1989. În prezent există 47 de filiale care contribuie la o lume mai bună. Prin programe de educație umanitară încercăm să schimbăm percepțiile elevilor asupra lumii în care trăim și să-i învățăm ce înseamnă empatia, toleranța și faptul că războaiele au reguli. Prin Banca de Alimente oferim pachete oamenilor săraci din țară, iar prin punctele de prim ajutor din satele izolate asistență medicală, vitală, acolo unde ambulanța ajunge cu greutate.

La Filiala Sector 1, voluntarii sunt uniți ca într-o familie, iar asemenea oricărei familii suntem personalități foarte diverse. Acest lucru l-am discutat cu Mircea Demian, care depune multă energie în coordonarea activităților și a pregătirilor de prim ajutor:

Avem voluntari de la care scoți cuvinte cu cleștele și avem voluntari care pot vorbi trei zile fără să se oprească și fără să se repete. Oameni cu imaginație, ingineri, spontani sau cărora le place să se pregătească foarte amănunțit înainte de o discuție, neglijenți sau obsesiv compulsivi, timizi sau expansivi, „mama răniților” sau urmași pe linie directă ai lui Narcis, i-am văzut pe toți. Am făcut o treabă excelentă cu cei care au vrut să facă treabă și i-am văzut dispărând din peisaj pe cei care nu se identificau cu activitățile Crucii Roșii. Așadar, asteptăm cu drag pe oricine vrea să se implice!

Subscriu celor spuse de Mircea: la CRR am cunoscut oameni extraordinari, de la coordonatori care își concentrează toată energia și munca într-un proiect la oameni care știu foarte bine prim ajutor și vor să cunoască cât mai mult. Datorită lor am învățat ce înseamnă dedicația și perseverența, niște modele de comportament pe care încerc să le dezvolt la rândul meu.

Activitatea mea la Filiala sector 1 a Crucii Roșii a început timid, prin mersul la depozit, prin alcătuirea pachetelor și distribuirea acestora, de Crăciun și de Paști. În aceeași perioadă am avut parte de un moment foarte emoționant. Într-o zi, la filială a sosit o profesoară cu trei copii din familii defavorizate. Era o zi geroasă și ningea puternic. Copiii tremurau și le era extrem de frig, fiind îmbrăcați destul de subțire pentru vremea de afară. Din fericire, pachetul de Crăciun conținea o căciulă, mănuși și câteva alimente. Nu vă pot descrie bucuria de pe fața acelor copii când au văzut că, în cele din urmă, vor putea să se protejeze de frig. A fost un moment marcant pentru mine, nu cred să fi auzit vreodată un „mulțumesc” mai sincer decât atunci. Astfel de întâmplări te schimbă, te fac să conștientizezi și alte realități, te fac să înțelegi că viața nu este așa de roz pentru toată lumea precum tindem uneori să credem.

Același lucru îl mărturisește și Mircea Demian despre voluntariatul la Crucea Roșie:

M-a adus cu picioarele pe pământ. În sensul că am reușit să relativizez gravitatea problemelor mele, în momentul în care am văzut ce probleme au alții. Mi-a adus și o responsabilitate, cumva, am înțeles și am ajuns să cred că am o datorie față de societate. Nu din naționalism, patriotism sau „că așa trebuie”, ci dintr-o umanitate pe care nu o aveam înainte. Întreabă orice voluntar mai „vechi” și îți va spune o poveste despre cum un gest mărunt l-a făcut să înțeleagă cât de simplu poate fi să aduci bucurie cuiva.

M-am implicat foarte mult în proiectele de educație umanitară și non-formală ale Crucii Roșii, programe în care am mers în școli și am predat în spiritul educației non-formale. Am învățat cum să vorbesc în public, cum trebuie să-ți pregătești o prezentare și, cel mai important, am învățat că energia pe care tu o ai atunci când ești în față ajunge la publicul tău și îl impulsionează să fie atent, dacă înțelegi cum să o transmiți. Înveți de asemenea să te astepți la surprize, s-ar putea să descoperi o fetiță blondă și drăguță pe care o admiri pentru răspunsurile ei, iar apoi să afli cu uimire că vrea să fie regina tuturor, iar lumea să-i îndeplinească dorințele.

Aceasta este Crucea Roșie în câteva cuvinte. A plecat din compasiunea și umanitatea lui Henry Dunant de a ajuta răniții lăsați să moară câmpul de luptă de la Solferino și a ajuns astăzi o rețea de 97 de milioane de voluntari care ajută în fiecare zi în mod imparțial și dezinteresat, sperând în același timp la o lume mai bună. Crucea Roșie este formată din voluntari strașnici care cred în schimbare și care o înfăptuiesc pas cu pas în școli, pe frontul de luptă și în comunitățile locale.

sursa foto: arhiva personală a lui Adrian Munteanu