În noiembrie 2011, Agenția Internațională a Energiei Atomice a atras atenția asupra Iranului printr-un raport potrivit căruia acest stat a desfășurat cercetări și experimente cu scopul de a realiza arme nucleare. În 2012 însă agențiile de informare ale SUA au raportat că Iranul desfășoară activități de îmbogățire a uraniului, dar că intențiile sale nu sunt acelea de a produce un asemenea arsenal. Cu toate acestea, programul nuclear iranian ridică foarte multe semne de întrebare și este un motiv de îngrijorare tot mai mare pentru comunitatea internațională.
În cartea sa, Unthinkable: Iran, the Bomb, and American Strategy, publicată în 2013, Kenneth Pollack, specialist în politica militară a Orientului Mijlociu, pune problema politicii pe care Statele Unite ale Americii ar trebui să o adopte în combaterea amenințării nucleare din partea Iranului, în scopul de a-și proteja interesele și pe cele ale aliaților săi. Potrivit autorului, opțiunile SUA se reduc la două mari alternative: fie să accepte un Iran nuclear, fie să declare război pentru a preveni această amenințare.
Kenneth Pollack[1] explică faptul că, încă din anul 2002, când Iranul a declarat că a construit două situri nucleare lângă Natanz și Arak, probabilitatea ca acest stat să dezvolte asemenea arme a crescut îngrijorător. În acest context, decizia optimă pe care SUA o pot adopta pentru a combate o posibilă viitoare amenințare nucleară este, în viziunea autorului, aceea a unei politici de izolare a Iranului. Unthinkable însă nu expune numai argumente favorabile opțiunii sale, ci analiza este completă, punând în lumină toate aspectele dilemei cu care se confruntă SUA. Există și alternative, deși în concepția autorului acestea sunt foarte nesigure, anume: o politică de tipul carrot-and-stick – care combină atât negocieri, cât și sancțiuni –, susținerea opoziției pentru schimbarea regimului sau ajutor acordat Israelului în cazul unui conflict militar.
How we choose to fill the gaps in our knowledge is often more important than the knowledge we have. (Kenneth Pollack)
Potrivit lui Pollack, există două mari probleme inerente și inevitabile care definesc criza Iranului. Pe de o parte, este vorba despre caracterul incomplet și vicios, din cauza deschiderii la multiple interpretări, pe care îl au informațiile cunoscute până în acest moment de comunitatea internațională; astfel, decizia ulterioară a SUA nu se poate baza decât pe asumpții și percepții, care pot fi, în mod evident, eronate sau pot conduce la rezultate indezirabile. Pe de altă parte, în conturarea politicii față de Iran, nu există ceea ce am numi cea mai bună opțiune, deoarece a decide ce strategie să adopte SUA este o problemă de a decide ce costuri și riscuri sunt mai mult sau mai puțin acceptabile, iar această hotărâre, așa cum am semnalat, nu se bazează pe fapte obiective, ci pe perspective, percepții și asumpții.
Cartea este structurată în trei părți: Reality and Hyperbole, Prevention și Containment. Mai întâi, autorul realizează o analiză a statului iranian atât în ceea ce privește politica internă, cât și cea externă – Iran from inside out. Potrivit lui, criza nucleară este determinată de însuși regimul iranian, dat fiind că este dificil să înțelegem în timp real ce se întâmplă în respectivul stat, iar această neînțelegere este cauzată în mare parte de cultura iraniană, care permite și chiar antrenează lipsa de transparență a regimului și a intențiilor liderilor săi. Secțiunea cuprinde și o prezentare a programului nuclear iranian și a posibilelor amenințări pe care acesta le reprezintă pentru comunitatea internațională, fiind pus în lumină faptul că nu un Iran nuclear ar fi o problemă, ci intențiile sale care au în vedere deținerea și folosirea unei asemenea arme.
Partea a II-a analizează opțiunile posibile pentru înlăturarea amenințării nucleare pe care o reprezintă în acest moment Iranul – punând în echilibru costurile și beneficiile fiecăreia – și actuala politică a președintelui american Barack Obama privitoare la criza nucleară. Alternativele luate în considerare în Unthinkable sunt: (1) o versiune restructurată a actualei politici de carrot-and-stick; (2) planificarea unei schimbări de regim în Iran prin înlăturarea actualei clase politice înainte de a reuși să obțină capacitate nucleară; (3) un atac militar israelit asupra siturilor nucleare iraniene; (4) o operațiune militară americană care să împiedice Iranul să continue programul de cercertare nucleară. Pollack susține că probabilitatea eșecului primelor trei este o condiție internă a acestora, dat fiind că depinde de decizia guvernului iranian de a înceta sau nu activitățile nucleare.
În cea de-a treia secțiune a lucrării, Pollack expune, sub toate aspectele, diversele variante de izolare a Iranului de care SUA dispun în acest moment, clarificând mai întâi semnificația conceptului. Fiind confundată cu appeasement[2], noțiunea de containment este cu precădere respinsă la Washington. Specialistul explică însă că prin izolare ar trebui să se contureze o strategie, cu dimenisiuni atât ofensive, cât și defensive, care să împiedice un stat ostil să aducă atingere intereselor SUA, izolându-l în interiorul granițelor sale până când deficiențele politice și structurale se diminuează. Această strategie ar aduce cu sine și împiedicarea atacului iranian asupra altor state, dar și costuri mult mai mici decât cele provocate de un eventual război.
Unthinkable: Iran, the Bomb, and American Strategy a stârnit numeroase controverse. Așa cum însuși autorul declară, cartea sa nu este destinată să ofere o soluție, ci să îi îndemne pe cititori și, în special, pe cei care au puterea de interveni în contextul crizei nucleare iraniene să ia în considerare toate aspectele problemei înainte de a pleda pentru un anumit curs de acțiune. Acesta își delimitează foarte clar preferința personală de spectrul îngust de soluții prevăzute până în acest moment.
Deși a inclus carrot-and-stick în categoria opțiunilor cu rezultate incerte, Pollack notează că o variantă revizuită a actualei politici este în general preferată și preferabilă; tactica pe care o recomandă în continuare este ca SUA să promită beneficii mult mai atractive Iranului în schimbul unor concesii pe care statul arab ar trebui să le facă în ceea ce privește programul său nuclear. Totodată, guvernul american ar trebui să încerce diverse strategii prin care grupuri iraniene autohtone să fie încurajate să reformeze regimul sau să îl submineze; astfel, Teheranul s-ar afla atât sub presiune externă, cât și internă să renunțe la intențiile sale de a dezvolta arme nucleare. Din punctul său de vedere, încercarea de răsturna regimul nu numai că ar putea contribui la îndeplinirea intereselor SUA, dar susținerea politică a opoziției interne este și corectă din perspectivă morală și inteligentă strategic vorbind – Pollack explică totuși pe parcursul lucrării sale cât de incertă ar putea fi o astfel de strategie.
În cazul în care strategia carrot-and-stick eșuează, autorul pare să prefere mai degrabă ideea de containment decât varianta unui război, deși există argumente puternice în favoarea acestei din urmă opțiuni. Însă costurile și riscurile izolării Iranului ar fi mult mai mici decât cele ale unei invazii americane, iar această izolare, susține Pollack, poate lua multe forme, fie active, fie pasive; este, prin urmare necesară determinarea unor tactici de containment adaptate diverselor circumstanțe cu care SUA se va confrunta în cadrul crizei iraniene. Există însă și opinii potrivit cărora argumentul lui Pollack, acela că acțiunea militară în Iran ar fi prea costisitoare, slăbește ideea de containment, deoarece a duce o politică de izolare a unui stat presupune existența unei amenințări credibile cu forța.
Aducând în discuție necesitatea luării unei decizii în scurt timp, în ciuda faptului că niciuna din alternative nu pare să indice finalități pozitive, Kenneth Pollack sugerează varianta unei diplomații coercitive, sub formă de sancțiuni economice, izolare diplomatică și război ideologic, în ideea că astfel comportamentul Iranului va putea fi modificat și că deficiențele structurale ale sistemului politic iranian vor dărâma ele însele regimul. Cu toate acestea, complexitatea situației cu care se confruntă comunitatea internațională în ceea ce privește criza nucleară iraniană lasă loc scepticismului și incertitudinii.
[1] Kenneth M. Pollack, autor a numeroase cărți și articole, este fost analist informațional al CIA asupra politicii militare irakiene și iraniene și fost membru al Consiliului Național de Securitate al SUA. Aceasta a avut o vastă carieră academică, fiind profesor la National Defense University și director de cercetare al Saban Centre for Middle East Policy din cadrul instituției Brooking. Prima sa monografie, Arabs at War, a examinat politica externă a șase țări arabe între cel de-al Doilea Război Mondial și Războiul din Golful Persic. În cea de-a doua carte a sa, The Threatening Storm: The Case for Invading Iraq, Pollack analizează istoria acțiunilor SUA împotriva Irakului, începând cu momentul 1991 – anul izbucnirii Războiului din Golful Persic –, și argumentează în favoarea ideii de a invada acest stat. În 2004, publică cea de-a treia lucrare a sa, The Persian Puzzle; acest studiu susține că, deși amenințarea cu forța este necesară în ceea ce privește Iranul, diplomația este cea mai bună opțiune. A Path Out of the Desert: A Grand Strategy for America in the Middle East, a cincea carte semnată de Pollack, recomandă Statelor Unite ale Americii o strategie prin care să fie încurajată o reformă politică, economică și socială, dar care să se realizeze printr-un proces intern și nu să fie impusă prin forțe externe.
[2] Acceptarea necondiționată a achizițiilor nucleare ale Iranului și ajustarea comportamentului SUA la noua situație într-o manieră pasivă.