Nu v-ați întrebat niciodată oare ce se întâmpla acum 100 de ani exact aici sau câte lucruri a văzut și a trăit orașul ăsta? Nu v-ați gândit niciodată, în nostalgiile cu lună plină, câte aspecte nevăzute au străbătut întunericul unei străzi pustii sau câte urme au rămas și astăzi neșterse de mai bine de un secol prin locuri de nimeni știute? V-ați gândit?
Sâmbătă, 28 iunie, la Godot Café-Teatru, piesa de teatru În parc ne-a întors în timp. În regia lui Radu Iacoban, acțiunea s-a desfășurat în același spațiu, dar în timpuri distincte, avându-i ca protagoniști pe Istvan Teglas și Rodica Lazăr.
Ești într-un parc și te uiți în gol la o bancă. Și te gândești că poate acolo, într-o zi, Eminescu și Veronica Micle și-au spus vorbe de amor sau că regele Ferdinand și Mița Biciclista puneau țara la cale înainte de Primul Război Mondial sau că Ion Râmaru își dădea întâlnire cu o fată. Și apoi sună telefonul și vezi că e prietenul/prietena care îți spune că întârzie un pic. Și îți amintești de ce ești acolo. De ce ai venit în parc. (Radu Iacoban)
Laitmotivul l-a reprezentat o bancă într-un parc. Sub semnul unei nostalgii a trecerii timpului, acțiunea înfățișează patru cadre distincte, petrecute în perioade diferite. Prima dintre ele prezintă două personaje arhicunoscute, Mihai Eminescu și Veronica Micle, aflate într-o dispută siropoasă de un umor savuros. Aventuri clandestine, iubire imposibilă, dar greu de stăpânit, pasiune arzătoare sunt doar câteva dintre cuvintele-cheie ce au stat la baza unor replici remarcabile. Pe aceeași bancă, o jumătate de secol mai târziu, alte două personaje își fac apariția. De această dată, regele Ferdinand și Mița Biciclista pun lumea la cale, pentru a se decide în privința participării României la Primul Război Mondial. Comicul situației este declanșat și menținut de atitudinea manipulatoare a Miței în contradicție cu umilul și boemul Ferdinand, al cărui vis este să planteze flori și să viseze.
Vedem practic patru piese de teatr, toate bine segmentate într-un ceas și, în afară de situațiile care ne stârnesc râsul, suntem părtași la faptele unor oameni care au influențat viețile generațiilor străvechi, oameni despre care aflăm din manuale de gimnaziu sau de pe Google. Regizorul a gândit cele patru roluri feminine, se pare, pentru a fi jucate de două actrițe: Rodica Lazăr și Ana Ularu, păstrând rolurile masculine exclusiv actorului Istvan Teglaș. (Judy Florescu, Ziarul Metropolis)
O altă jumătate de secol mai târziu, mai exact în perioada comunistă, alte două persoane sunt prezente pe aceeași bancă: criminalul în serie Ion Râmaru și una dintre victimele sale ospătărițe. Deși umorul capătă o tentă negativă, se menține totuși comicul de situație prin simpla prezență a unei sticle de cola sau a unei țigări Kent care, în acea vreme, reprezentau adevărate comori în lumea gri a proletariatului. Ultimul cadru dezvăluie prezentul și dependența tot mai acută a oamenilor față de telefoanele mobile, accentuând lipsa crescândă de comunicare. Această secvență înfățișează un cuplu modern confruntându-se cu problemele vieții cotidiene, reprezentate de serviciu și familie sau pur și simplu de neputința de a le corela.
Spectacolul pune în scenă patru mini-episoade ce prezintă poveştile clandestine de iubire trăite de patru cupluri din patru epoci diferite. Întâlnirile enigmatice ale îndrăgostiţilor au loc pe aceeaşi bancă din parc – martor mut al microuniversului lor de emoţii şi secrete. (gratuitor.ro)
O altfel de incursiune în timp. O nostalgie aparte prin care am făcut cunoștiință cu oameni consacrați și spații uitate. Am plecat pentru două ore și am revenit plini de magia a ceea ce am trăit doar în povești. Și astfel am reușit să găsesc răspunsul la întrebări nespuse și curiozități puerile. Pentru că, nu știu cum sunteți voi, dar eu chiar aș vrea să știu ce se întâmpla acum 100 de ani aici. Exact aici, unde, pe lângă lupta cu noi și cu alții asemenea nouă, ne confruntăm zilnic cu istoria întâmplării de a fi.
