Pentru oameni, totul pleacă din realitatea pe care o cunoaștem. Indiferent cât de departe am ajunge prin invenție, inovație, imaginație, fiecare rezultat are o bază în lumea palpabilă sau măcar în lumea ideilor posibile, chiar probabile. Există scriitori care au „prezis” tehnologia ce avea să fie inventată sau mersul politic al lumii. Vizionari, așa îi numim acum. Însă există și autori care au ascuns lumea reală în fantezia lor. Nu au redat-o fidel, à la Stendhal, care spunea că un roman e ca o oglindă purtată de-a lungul unui drum bătut de multă lume[1], ci au încins realitatea și au bătut-o pe nicovală până când i-au dat altă formă; au cusut un buzunar ascuns, întrebându-se, poate, câți dintre cei care vor îmbrăca mantia îl vor descoperi. Între ei se află J. K. Rowling, cea care a creat universul magic al lui Harry Potter. O serie cu copii, considerată în genere ca fiind pentru copii, dar care pune probleme actuale și mature. JK nu scrie un tratat asupra moralității, dar, cu toate acestea, dă o lecție despre bine și rău, despre identitate, corectitudine, acceptare, putere, despre iubire și despre moarte.
Lumea magică se deosebește în multe privințe de cea a oamenilor „neînzestrați”, dar și vrăjitorii sunt ființe umane și au nevoie să se adune într-o comunitate organizată, să fie informați, să comunice. Astfel, sistemul administrativ nu numai că urmărește o logică politică pe care o putem înțelege ușor, dar oglindește, chiar dacă într-o sticlă veche, prăfuită și poate chiar deformată pe alocuri, anumite tendințe și chiar momente ale istoriei lumii.
Vrăjitorii au un Minister al Magiei, care este condus de către un Ministru, autoritatea supremă în țara respectivă. Departamentele acoperă toate sferele, de la justiție la reglementarea normelor privind creaturile magice, de la sport la relații internaționale. Au un spital și o școală, o închisoare, un cartier magic, o bancă, magazine, puburi, hanuri, poștă, presă, sporturi și chiar o cupă mondială și o întrecere internațională între școli. Au tot ceea ce o comunitate civilizată are nevoie pentru a funcționa. Și, ca orice stat, au bogați și săraci, inocenți și influenți, corupție, propagandă, trădare, terorism, război, lupta pentru putere, lupta pentru bine. Și despre asta este vorba, despre cum unii scriitori ne deschid ochii fără să ne țină teorii, ne dau voie să deducem noi înșine ce e greșit în lumile lor imaginare, ca să putem să ne imaginăm o lume reală mai bună.
We have the power to imagine better. (J.K. Rowling)[2]
Istoria vrăjitorilor se aseamănă întrucâtva cu istoria noastră. Ascensiunea la putere a lui Voldemort poate fi considerată un fel de Prim Război Mondial, unul în urma căruia au rămas conturi nereglate. Primii ani de școală ai lui Harry sunt încadrați într-un soi de perioadă interbelică pentru lumea magică. După căderea Lordului Voldermort, o parte dintre vrăjitori au răsuflat ușurați, iar unii au rămas sceptici în privința calmului care se va dovedi a fi doar aparent. Sfârșitul celui de-al patrulea an la Hogwarts va aduce și începutul unui regim de teroare mai dur decât primul. Va fi nevoie de un al Doilea Război Mondial magic, culminat cu The Battle of Hogwarts, pentru a uni comunitatea vrăjitorilor împotriva amenințării universale reprezentate de Voldemort și adepții săi, cunoscuți sub numele de Death Eaters.
Aceștia sunt un simbol pentru teroare și căutarea obsesivă a puterii. Deși nu se află niciodată oficial în fruntea comunității vrăjitorilor, Voldemort are agenți infiltrați în Minister, ajungând chiar să-l conducă în întregime în ultimul volum. Regimul său se aseamănă cu unul totalitar, apropiindu-se cel mai mult de nazism. Dorința moștenită de la unul dintre fondatorii școlii Hogwarts, Slytherin, de a păstra magia în familiile complet magice îi face pe fanatici să persecute orice vrăjitor cu o urmă de sânge non-magic în vene. Voldemort, precum Hitler, a luat o idee veche și a exacerbat-o până la teroare, parțial din cauza lipsei sale de încredere în altceva decât puterea proprie asupra celorlalți.
Voldemort is of course a sort of Hitler. If you read books about megalomania types like Hitler and Stalin, it’s interesting to find how superstitious these people are, with all their power. It’s part of their paranoia, the desire to make themselves bigger then who they really are; they love talking about destiny and fate. I wanted Voldemort to also have those paranoid traits. (J.K. Rowling)[3]
Corupția sistemului politic începe să se arate din a doua carte și capătă proporții din ce în ce mai mari. În HP and The Chamber of Secrets, Lucius Malfoy strecoară jurnalul lui Voldemort în cazanul lui Ginny, ceea ce pune în mișcare o serie de atacuri asupra copiilor cu ascendență non-magică. Malfoy nu o face însă pentru a-și aduce liderul la viață, ci din egoism, pentru a împiedica adoptarea unui decret de protecție a oamenilor, propus de tatăl lui Ginny. Malfoy, provenit dintr-o familie veche de vrăjitori și adept al ideologiei lui Slytherin, este foarte bogat și influent. De-a lungul seriei acesta profită în repetate rânduri de puterea banilor și puterea numelui pentru a-l manipula pe Ministrul Magiei. Un alt exemplu de corupție și ipocrizie este Umbridge, devotată lui Fudge cât timp acesta era la putere, într-atât încât a instituit, la o scară mai mică, un regim de teroare chiar în Hogwarts. Cu toate acestea, mai târziu a schimbat taberele și a trecut de partea lui Voldemort, purtând chiar medalionul mamei Lordului Întunecat, pentru a-și atesta ascendența „pură”.
“Oh yes—an old family heirloom,” she said, patting the locket lying on her large bosom. “The S stands for Selwyn… I am related to the Selwyns… Indeed, there are few pure blood families to whom I am not related…” (Dolores Umbridge) [4]
Ultimul volum prezintă cel mai bine cum arată o lume unde legea este în mâinile unui dictator: cândva vesela Diagon Alley este în paragină, din ce în ce mai mulți elevi se ascund în The Room of Requirement, singurul loc din Hogwarts unde nu pot ajunge Death Eaterii, oamenii sunt răpiți, șantajați, închiși, omorâți. Ministerul are dosare asemănătoare celor ținute de Securitatea românească: toți membrii Ordinului Phoenix, confirmați sau suspectați, sunt ținuți sunt observație sau vânați. Vrăjitorii care se trag din familii non-magice nu mai sunt jigniți doar cu apelativul mudbloods (sânge murdar), ci persecutați de-a dreptul, interogați într-o cameră plină de Dementors, simbol al depresiei și fricii, umiliți, dezbrăcați de statutul de vrăjitor, deci de însăși esența lor.
”Could you please tell us from which witch or wizard you took that wand?”
”T-took? I didn’t t-take it from anybody. I b-bought it when I was eleven years old. It – it – it – chose me.”
”No. No, I don’t think so, Mrs. Cattermole. Wands only choose witches or wizards. You are not a witch.”[5]
Corupția, manipularea maselor, teroarea, toate vin din obsesia pentru putere pe care o au actorii pe scena politică din povestea lui Rowling. Deși îi cere în mod constant sfatul lui Dumbledore, Ministrul Magiei, Cornelius Fudge, trăiește cu teama că acesta îi va fura postul. Paranoia sa este cea care îi permite lui Voldemort o a doua și mai puternică ascensiune la putere. Dacă Fudge ar fi știut adevărul despre Dumbledore, faptul că în tinerețe fusese și el adeptul superiorității vrăjitorilor, perioadă pe care o regreta, dacă nu ar fi fost atât de nesigur pe el și nu s-ar fi pus singur în umbra lui Dumbledore, atunci poate că acest Holocaust al lumii magice ar fi putut fi evitat.
Your point about Wizard dominance being FOR THE MUGGLES’ OWN GOOD—this, I think is the crucial point. Yes, we have been given power and yes, that power gives us the right to rule, but it also gives us responsibilities over the ruled. We must stress this point, it will be the foundation stone upon which we build. Where we are opposed, as we surely will be, this must be the basis of all our counterarguments. We seize control FOR THE GREATER GOOD. And from this it follows that where we meet resistance, we must use only the force that is necessary and no more. (Albus Dumbledore)[6]
A fost nevoie de o tragedie personală pentru ca Dumbledore să se îndepărteze de ambiția sa adolescentină. Puterea sa, ceea ce îl face într-adevăr cel mai mare vrăjitor al secolului, este tocmai rezistența în fața dorinței de putere.
[…] I, meanwhile, was offered the post of Minister of Magic, not once, but several times. Naturally, I refused. I had learned that I was not to be trusted with power.”
“But you’d have been better, much better, than Fudge or Scrimgeour!” burst out Harry.
“Would I?” asked Dumbledore heavily. “I am not so sure. I had proven, as a very young man, that power was my weakness and my temptation. It is a curious thing, Harry, but perhaps those who are best suited to power are those who have never sought it. Those who, like you, have leadership thrust upon them, and take up the mantle because they must, and find to their own surprise that they wear it well.[7]
Orice regim de teroare își are însă și disidenții săi. Seria este o luptă continuă pentru bine, având în centru un copil care devine un tânăr și un lider realmente bun, înconjurat de prieteni dispuși să se sacrifice pentru el ca om, nu pentru el ca simbol. Membrii Ordinului și elevii școlii Hogwarts nu cred doar în The Chosen One, nu sunt fanatici precum adepții lui Voldemort, ci cred în puterea inocenței, într-un băiat care le-a dovedit încă de la unsprezece ani că e dispus să moară pentru bine.
‘The Boy Who Lived’ remains a symbol of everything for which we are fighting: the triumph of good, the power of innocence, the need to keep resisting.” (Remus Lupin)[8]
Precum mama sa, Harry se va sacrifica pentru cei dragi, iar această putere a sacrificiului va fi mult superioară magiei folosite de Voldemort. Pentru că, în fond, dintre toate tipurile de putere evocate în seria lui J. K. Rowling, iubirea este cea care învinge și repară. Teroarea. Frica. Durerea. Moartea.
“You won’t be killing anyone else tonight,” said Harry as they circled, and stared into each other’s eyes, green into red. “You won’t be able to kill any of them ever again. Don’t you get it? I was ready to die to stop you from hurting these people—”
“But you did not!”
“—I meant to, and that’s what it did. I’ve done what my mother did. They’re protected from you. Haven’t you noticed how none of the spells you put on them are binding? You can’t torture them. You can’t touch them. You don’t learn from your mistakes, Riddle, do you?”[9]
Articolele din seria Harry Potter pot fi găsite aici.
[1] Stenhdal – Roșu și Negru
[2] http://societatesicultura.ro/2013/11/we-have-the-power-to-imagine-better-j-k-rowling/
[3]http://www.the-leaky-cauldron.org/2007/11/19/new-interview-with-j-k-rowling-for-release-of-dutch-edition-of-deathly-hallows, accesat pe 19. 07. 2014
[4] J. K. Rowling – Harry Potter and the Deathly Hollows, capitolul 13: The Muggle-born Registration Commission
[5] Ibidem
[6] Ibidem, capitolul 18: The Life and Lies of Albus Dumbledore
[7] Ibidem, capitolul 35: King’s Cross
[8] Ibidem, capitolul 22: The Deathly Hallows
[9] Ibidem, capitolul 36: The Flaw in the Plan