Cinematograful „Sebastian Papaiani” din Pitești – ultima realitate argeșeană

Dintotdeauna am perceput cinematograful ca pe o realitate aparte. Ca pe un fel de alt univers, deschis pentru oricine vrea să-şi construiască lumea ideală spre care aspiră. Încă de mică, vedeam cinematograful ca pe acel loc perfect unde te pun pe scaun şi te pregătesc pentru neprevăzutul de mult aşteptat. Tot ce aveai de făcut era să te bucuri şi să visezi.

Timpul a trecut, iar oamenii s-au mai schimbat, odată cu ei transformându-se şi conceptul realității altfel. Tranziţia dintre comunism şi democraţie, tehnologia într-o continuă dezvoltare, influenţele capitaliste şi alte elemente aferente au marcat dramatic capacitatea de a crea povești a cinematografului. Astfel că astăzi suntem martorii tăcuţi ai unei lumi ideale din ce în ce mai minuscule în faţa unui public uriaș.

Zielele trecute am fost în căutarea ultimei astfel de realităţi din judeţul Argeş, Cinematograful Sebastian Papaiani. Situat în zona centrală a oraşului Piteşti, acesta era cunoscut până anul trecut ca Cinema modern, astăzi purtând imaginea celebrului actor, fiind imposibil de evitat în plimbările citadine. De cum am ajuns, domnul administrator Constantin Curelea m-a întâmpinat cu o atitudine deschisă şi un zâmbet cald, pregătit să-mi povestească pe larg despre istoria creatoarelor de povești din judeţul Argeş.

cinema sebastian papaiani

Cinematograful „Sebastian Papaiani”

Cinematograful Sebastian Papaiani a fost construit în anul 1905 la parterul unei bănci, funcţionând inițial ca teatru-cinema. Odată cu instaurarea regimului comunist şi cu venirea lui Ceauşescu la conducere, teatrul-cinema a fost recondiționat şi transformat în anul 1970 în Cinematograful muncitoresc. De această dată se afla la parterul clădirii în care funcţiona Biroul de Turism pentru Tineret (până în 1990), dar şi Uniunea Tinerilor Comunişti. După 1989, acesta a fost redenumit Cinema modern, fiind cunoscut astfel până în 2013, anul în care a fost şi renovat. Decizia de a schimba numele i-a aparţinut directorului general al Regiei Autonome de Distribuţie, Marius Cristian Iuraşcu. În timpul conferinţei de presă din ajunul spectacolului teatru-film Iubește-mă, America, acesta a promis că va schimba numele Cinematografului modern în Sebastian Papaiani, în cinstea actorului piteștean. Acțiunea s-a realizat cu ajutorul Primăriei din Pitești. Astăzi cinematograful prezintă filme variate, succesul de anul acesta fiind deținut de pelicula românească #Selfie (2014, r. Cristina Iacob), în timp ce anul trecut Poziția copilului (2013, r. Călin Peter Netzer) a deținut recordul vizionărilor.

În prezent, Cinematograful Sebastian Papaiani este singurul care mai funcționează în Pitești. Până în anul 2000 însă cinematograful reprezentativ pentru județul Argeș a fost Cinema București, al cărui număr de spectatori depășea de cinci ori numărul celuilalt. Când l-am întrebat pe domnul Curelea care au fost cauzele pentru care a fost închis, răspunsul a fost unul singur: interesele pentru poziția centrală a clădirii. Construit în 1956, Cinema București s-a bucurat de prezența și cuvintele de laudă ale unor actori precum: Geo Saizescu, Adriana Trandafir, Sebastian Papaiani și mulți alții. Însuși Dumitru Lupu a declarat că acest cinematograf este cel mai bun ca acustică din țară. A fost închis de către Primăria Pitești în anul 2000, urmând să fie folosit ca sală multifuncțională și sală de concerte pentru Filarmonică.

Cinema-Bucuresti-pitesti

Fostul cinematograf „București”

Alte două cinematografe din Pitești au fost Dacia și Lumina. După ce a fost închis, primul dintre ele a fost transformat pentru o perioadă în discotecă, astăzi fiind un loc de întâlnire pentru membrii Bisericii Universale, care organizează aici slujbe de înlăturare a blestemelor, uneori având loc chiar acte de exorcizare. Cel de-al doilea a fost închis în 1997, fiind inițial cămin cultural, după care, din 2010, funcționând ca sediu pentru Asociația Oamenilor de Afaceri din Argeș.

Pitesti-Cinema-Dacia

Fostul cinematograf „Dacia”

Conform domnului Constantin Curelea, în județul Argeș existau, în perioada secolului XX, 90 de cinematografe, atât la sate, cât și la orașe, dintre care 4 se aflau în Pitești. Din toate cele 90 nu mai există decât unul, restul fiind istorie.

Din anul 2000 mă tot lupt pentru aceste cinematografe. Am fost administrator de cinematografe 42 de ani. Lupt ca să nu-mi fie teamă că mâine, venind la muncă, cinematograful nu mai e. Asta mă doare cel mai tare. (Constantin Curelea)

Acest articol face parte din Campania Salvați Marele Ecran, inițiată de Tudor Giurgiu, care urmărește crearea unei platforme pe care să se  stocheze informații, povești și resurse pentru noi proiecte de ajutorare a Cinematografului românesc. Pentru început, s-a inițiat Depozitul de filme de la Cluj, pentru care se strânge suma de 7000 de euro, urmând să se pună în practică noi acțiuni pentru ducerea la îndeplinire a proiectului larg. Această campanie a fost inițiată prin intermediul Asociației pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) și al Asociației Film și Cultură Urbană (AFCU), organizatorii Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

Așadar, ne vrem creatoarele de lumi ideale înapoi. Haideți să susținem cultura și să readucem adevăratele valori acolo unde le este locul, iar noi să putem din nou să ne bucurăm și să visăm în așteptarea poveștii perfecte.

surse foto: 1, 2, 3