În ciuda vremii neprielnice, duminică – 1 iunie, a fost o zi plină la TIFF. Filme de o diversitate angajantă, câteva personalități interesante și o mare poftă de Film!
Am vizionat filmul Trăiască libertatea! (2013) săptămâna trecută la Cluj, într-o zi mohorâtă, zgribulită într-un sacou rece și obosită de la agitația din capitala filmului zilele acestea. Senzația cu care am ieșit de la Cinema Victoria a fost însă ispititoare pentru o pesimistă – exuberanța simplului fapt de a fi îmi ajungea pentru a fi veselă pentru tot restul zilei. Filmul este ca un fresh de grepfrut cu gheață într-o zi toridă de vară – serios cât să cuprindă o realitate fadă și amuzant cât s-o clatine din temelii.
Filmul, dramă și comedie, este realizat de Roberto Andò (de asemenea scenarist și autorul romanului Il trono vuoto, pe care se bazează pelicula) și-l are ca actor principal pe Toni Servillo. A câștigat Nastro d`Argento pentru cel mai bun scenariu și David di Donatello pentru cel mai bun actor în rol secundar (Valerio Mastandera), cel mai bun film și cel mai bun scenariu, cea mai bună actriță în rol secundar (Valeria Bruni Tedeschi) și cel mai bun producător. Acțiunea se învârte în jurul partidului de opoziție italian și a celor doi frați gemeni Enrico Olivieri și Giovanni Ernani. O serie de alte subiecte apar pe măsură ce îi observăm pe cei doi, astfel că, în vreme ce Enrico este rece, pasiv în viața privată, tipul politicianului discret, distant și pragmatic, Giovanni este o personalitate pasională, un scriitor nihilist – liber, vesel și ironic; singura lui problemă este că… tocmai a ieșit dintr-un spital de boli mintale, problemă destul de complicată atunci când se ivește intriga: Enrico, președinte de partid, dispare, lăsând o scurtă scrisoare asistentului său, iar acesta hotărăște să-l aducă pe scena politică pe fratele său geamăn, deoarece situația limită a partidului (perioada dinaintea alegerilor) își cerea actorul principal.
Trăiască libertatea! are rolul unui comentariu ironic la adresa politicii italiene contemporane și, de ce nu?, europene, în care personalitățile pragmatice dispar din peisaj, iar nebunii pot face jocuri politice geniale și victorioase, dar și un loc trist, în care mesajul un partid nu mai ajunge la public într-o manieră normală (rațională), fiind nevoie de scenarii (artificiale) care să trezească pasiuni. Însă, oricum ar fi, merită să-l vedem pe nebunul-filosof (Toni Servillo) politician, pe libertin (sau liber?), câștigându-le cetățenilor inimile și voturile, în timp ce oglinda sa (același Toni Servillo), refugiată la Paris, își caută o libertate pierdută printre amintiri.
Finsterworld (2013) o are ca regizoare pe documentarista (și deci debutanta în fiction) Frauke Finsterwalder, care este și scenaristă alături de Christian Kracht, iar ca actori principali pe Christian Bach, Margit Carstensen și Jakub Gierszal. A câștigat o serie de premii (la Cologne Conference 2013, German Film Awards 2014, German Film Critics Association Awards 2014, Montreal World Film Festival 2013, festivalul de film de la Zurich) și oferă o perspectivă extrem de interesantă asupra Germaniei contemporane, și anume una post-nazistă, suprarealistă, dark și ironică.
Subiectul epic al acestui film-imagine are la bază o idee centrală – lipsa unui ceva misterios pentru fiecare personaj și incapacitatea de a-l desluși și comunica celor apropiați[1] – care-i însoțește pe toți indivizii pe scena unei Germanii cu care nu se identifică și pe care o poartă ca durere a conțiinței naționale. Durere discretă, însă care acționează natural în tărâmul pus în scenă de Finsterwalder. Sunt date o serie de personaje-tip și scenarii: o documentaristă neîmplinită și iubitul său, un polițist căruia-i lipsește căldura celor dragi și are un hobby ciudat, un pedicurist obsedat de clienta sa octagenară, un refugiat în sălbăticie dement, un elev freak și singuratic care-și pierde singura prietenă, prietenă traumatizată de un alt elev, în plasa căruia cade, întâmplător, și un profesor de istorie impopular și obsedat de propriile idei; părinții elevului buclucaș (o mamă autoritară și un tată pueril) pleacă spre Paris, iar în drum îl găsesc pe elevul singuratic. Așadar, un labirint al individualităților, care sfârșește, în mod inevitabil, tragic.
Această comedie ironică, care prelucrează ideea de identitate într-o societate amprentată de nazism, amintește pe alocuri, prin intermediul unor dialoguri-monologuri, clișee ale societății nemțești care se fac resimțite în cadrul tuturor categoriilor de vârstă. Interesant de văzut cum interacționează personajele lui Finsterwalder, în paralel cu un traseu interior la fel de strașnic.
Fuoristrada (2013) este un documentar realizat de Elisa Amoruso, cu Giuseppe Della Pelle, Marioara Dadiloveanu și Daniele Acio. Filmul a câștigat un premiu la Festivalul de film de la Roma și prezintă povestea schimbării de sex a unui bărbat care trăiește acum alături de o femeie și copilul ei. Noua Beatrice este mecanică auto și își povestește istoria cu degajare, acceptare și optimism, iar partenera sa (o româncă plecată cu mult timp în urmă la muncă în Italia, unde l-a cunoscut pe Giuseppe) o sprijină cu totul.
Mediul familial ilustrat de Amoruso este foarte interesant. Marioara povestește cum a văzut-o pentru prima oară pe Beatrice, confuzia inițială găsindu-și mai târziu o acceptare suavă. Copilul Marioarei mărturisește de asemenea prin câte probleme a trecut la școală din cauza confunziei provocate de tatăl său adoptiv, pe care însă îl acceptă așa cum este. Însă Beatrice are un copil (o fată, căreia îi este tată), care îl evită, tristețea sa găsindu-și la acest capitol un motiv care s-o bântuie uneori.
Per ansamblu, această familie este una fericită, acesta este concluzia pe care ne lasă regizoarea să o deprindem. Documentarul vine ca poziție socială fermă, o încercare îndrăzneață de a influența publicul european, profund fragmentat – pe de o parte trandiționaliștii, pe de altă parte cei ce gândesc outside the box.
În spiritul nonconvențional al ultimei pelicule menționate, Eastern Boys (2013) este un film realizat de Robin Campillo, care îi are în prim plan pe actorii Olivier Rabourdin și Kirill Emlyanov. A câștigat premiul pentru cel mai bun film la Festivalul de la Veneția și un premiu la Festivalul Internațional de Film de la Santa Barbara. Olivier Rabourdin a fost prezent la difuzarea filmului la Cluj, pe 1 mai, unde a răspuns la întrebările câtorva curioși din public, într-o mare însă amuțită.
Eastern Boys este o producție multilingvă (franceză, rusă, engleză), originală (folosește băieți din Cecenia, Rusia, majoritatea nefiind actori; Emlyanov este un actor cecen) și abordează un subiect nonconformist – iubirea care apare treptat între un bărbat francez de aproximativ 50 de ani (Daniel) și un tânăr cecen aparținând unei bande de băieți provenind din Estul Europei (Rusia, Ucraina, Moldova, România). Firul acțiunii se centrează în jurul celor doi, Daniel trecând printr-o evoluție psihologică subtilă, dar consistentă: inițial asistă pasiv la jefuirea casei sale de către banda de tineri estici pentru ca mai târziu să pornească în salvarea iubitului său și distrugerea bandei. Marek trece de asemenea printr-o evoluție psihologică, mai întâi lăsându-se condus de șeful său și de către Daniel – depersonalizat –, ca apoi să îl lase pe acesta să îi cunoască lumea, durerile și lipsurile.
Este o poveste despre un caz al secolului XXI, invitând europenii la reflecție. Nu judeca o carte după coperțile sale se aplică în acest caz atât relației celor doi, cât și diferenței individualitate-alteritate-comunitate în cadrul grupului de băieți, observând detalii din viața mai multora dintre aceștia, ceea ce indică un proces de observație, apoi unul de cercetare, și nu unul de stigmatizare în firul acțiunii. Filmul are un sfârșit fericit dacă judecăm prin ochii dihotomiei bine-rău, însă unul destul de trist dacă încercăm să înțelegem povestea prin prisma realității europene.
Acum, la sfârșit de TIFF, aș vrea să-mi mărturisesc onoarea de a fi participat la acest Festival mereu suprinzător, mereu antrenant, ce însuflețește atât clujenii, cât și românii din toată țara, pe lângă toți reporterii, turiștii și iubitorii de film din alte țări, ce se adună în spiritul acestui festival internațional la Cluj în fiecare an. Pe lângă atmosfera de sărbătoare, să nu uităm că filmul a fost centrul de interes: filme, creatori și critici de film, invitați speciali (pe care puteți să-i ascultați aici), fiecare a încântat publicul clujean. De asemenea, să nu uităm că obiectivului reafirmării filmului în societatea românească (TIFF salvează Marele Ecran), i se alătură și reabilitarea Depozitului de Filme de la Cluj, pentru care este nevoie de o sumă de 7 000 de euro, pentru care este lansat un apel. Sper că ați profitat de acest Festival, dacă nu vizitând Clujul, cel puțin de toată oferta de film!
[1] http://www.hollywoodreporter.com/review/finsterworld-montreal-review-612680