Cerem povești. Vrem finaluri fericite. Căutăm personaje misterioase, aflate în situații-limită, pentru a le descoperi. Ne împrietenim cu băiețelul boem sau cu fetița talentată și, citind, devenim camarazi pe un drum fantastic către cunoaștere. Suntem boemi. Suntem speciali în sinea noastră, pentru că am intuit finalul, iar personajul nostru preferat și-a atins obiectivul de a deveni conducătorul lumii sale. Atunci, în fericirea aproape naivă, zâmbim din toți rărunchii, câteodată ne dau și câteva lacrimi și, răsfoind cu tandrețe ultimele pagini, realizăm că, de fapt, adevărații câștigători suntem noi, finalul fericit nefiind decât un amănunt.
Îmi plac poveștile care mă fac să zâmbesc. Râd la un deznodământ fericit și plâng alături de personajul preferat atunci când trece printr-o dramă. Așa sunt eu, visătoare. Cum aș putea să-mi dezamăgesc prietenul abia creat, când el îmi arată Universul și-mi spune că în viață e în regulă să ceri, atâta timp cât și oferi? Că vei primi, dacă știi să mulțumești?
Acum două zile m-am împrietenit cu Georg, în vârstă de 15 ani, iar pretextul întâlnirii noastre s-a numit . Povestită prin prisma tatălui său, acțiunea dezvăluie o frumoasă poveste de iubire, aproape misterioasă, desfășurată în jurul unui tramvai și al unor portocale. Cartea este scrisă de Jostein Gaarder și se bazează pe scrisoarea tatălui lui Georg, care murise în urmă cu 11 ani. Desfășurată pe trei paliere, acțiunea prezintă, pe de o parte, întâlnirea romantică dintre tatăl său și misterioasa fată cu portocale, iar pe de altă parte sunt evidențiate trecutul și sentimentele tatălui în momentul compunerii scrisorii. Acest ultim act reprezintă de fapt baza celui de-al treilea palier, timpul scurt petrecut alături de tatăl său dezvoltându-i lui Georg pasiunea pentru spațiu și Univers.
Stai confortabil, Georg? Ar fi bine să stai jos, pentru că am să-ți spun o poveste palpitantă… (Jan Olav)
Povestea începe promițător în momentul în care Georg descoperă cuvintele tatălui său. Fiind pe moarte în urmă cu 11 ani, acesta a compus o scrisoare ce cuprinde întâmplările importante din viața sa, pe care ar fi vrut să i le spună fiului său odată ce ar fi crescut. Pe lângă o însemnătate emoțională semnificativă, scrisoarea capătă proporțiile unui secret, Georg devenind, în prima parte a relatării, martorul dragostei aproape obsesive a tatălui său pentru fata cu portocale. Intercalată cu revenirea temporară la realitate, acțiunea urmărește și pasiunea lui Georg pentru astronomie. Această intercalare reprezintă o analogie pentru aspirația către ideal, aspirație concretizată într-o întrebare-cheie:
Georg, tu ce ai fi ales în caz că ar exista o autoritate supremă care să-ți dea posibilitatea de a alege? Ai fi ales ca o dată să trăiești o viață pe Pământ, scurtă sau lungă, peste sute de mii sau peste sute de milioane de ani? Sau ai fi refuzat să participi la acest joc, pentru că nu acceptai regulile? (Jan Olav)
Povestea de dragoste dintre Jan Olav, tatăl lui Georg, și fata misterioasă cu portocale se va concretiza treptat, tânărul realizând că domnișoara în cauză este chiar mama sa. Mai mult, istorisirea relatată cu haz și suspans se va dovedi a fi un exemplu pentru tânărul adolescent și nu numai. Odată încheiată povestea, atât personajul, cât și cititorul realizează adevăratul sens al vieții. Pentru că timpul este limitat, șansa pe Pământ este unică, iar fericirea merită orice risc asumat, chiar și o perioadă incertă pe o planetă înțesată de oameni urâți și frumoși deopotrivă.
Ne-am trezit când soarele era sus pe cer. Ea s-a sculat prima și niciodată nu voi uita ce am simțit atunci când m-am trezit. Nu mai puteam face deosebirea dintre fantezie și realitate, poate că nici nu mai exista o asemenea deosebire. Tot ce știam era că nu mai alergam să o caut pe fata cu portocale. O găsisem. (Jan Olav)
Așadar, cerem povești pentru că le iubim. Vrem finaluri fericite pentru că noi înșine alergăm ca nebunii unii după alții pentru a ne atinge propriul deznodământ fericit. Ne împrietenim cu toate personajele, dacă e nevoie, pentru a fi impresionați la sfârșit și, dacă nu râdem alături de băiețelul boem sau de fetița talentată, cel puțin merită să schițăm un zâmbet pe când răsfoim ultimele pagini dintr-o lume ce ne-a uimit.
Titlu: Autor: Jostein Gaarder
Editură: Univers
Colecție: Serie de autor Jostein Gaarder
An: 2013
Traducător: Raluca Iani
Pagini: 152