Când spui Tudor Chirilă îţi vin în minte multe cuvinte: muzică, nebunie, pasiune, bărbatul șarmant și frumos, nonconformism, sensibilitate. Unii îl văd ca fiind artistul perfect, alţii refuză să îl privească astfel. Eu îl văd ca pe un om complet, cu sufletul frumos. Deși nu sunt o fană înfocată a trupei Vama, îmi plac mesajele unor piese, iar dincolo de orice, apreciez faptul că Tudor Chirilă şi a lui Vamă nu şi-au pierdut gustul pentru muzica bună.

, apărută în anul 2012 la editura Polirom, este genul acela de poveste scrisă simplu, dar încărcată de mesaje care creează dependență de cuvinte. Gândurile, trăirile și evenimentele regăsite printre cuvinte reprezintă o selecție de articole de pe blogul său. Cartea este o pledoarie pentru ţara în care trăim, pentru societatea şi problemele ei, pentru iubire, credinţă, artă, umanitate, copilărie, lectură şi liceeni, pentru prezent şi viitor. Exerciții de echilibru este despre dulce și amar, despre aici și atunci. Îl percep pe Tudor Chirilă ca fiind un important lider de opinie în rândul liceenilor și al tinerilor în general. Cuvintele lui rămân în mintea oricărui cititor exact așa cum cuvintele unui prieten drag îți rămân în suflet.

Poate că iubirea e atunci când, după ce ai stins lumina la baie şi ţi-ai văzut ochii obosiţi în oglindă, alţi ochi îi privesc pe ai tăi de undeva din întunericul apropiat. Şi eşti împăcat cu asta şi nu mai tânjeşti după nimic altceva. Poate că iubirea e când nu-ţi mai eşti ţie în oglindă.

Exerciţii de echilibru nu e o carte care te învaţă, ci una care te provoacă. Eşti invitat să îţi răspunzi la întrebări simple, dar la care nu te-ai gândit poate niciodată. Eşti provocat să alegi, să te regăseşti, să începi orice şi să crezi. Ne-am obișnuit să pledăm pentru nonconformism, dar am uitat că simplitatea e cel mai frumos câștig pe care un om îl poate deține. Uităm să mai privim Cerul, să mai mulțumim pentru ceea ce trăim, să mai îmbrățișăm, sau să mai ascultăm liniștea. Definim simplitatea ca o banalitate care ni se cuvine. Ni se cuvin oamenii, trăirile, amintirile, zilele, ba chiar respirațiile tuturor secundelor de viață pe care le trăim. Îmi place să descriu cartea lui Chirilă drept o lecţie despre noi şi despre ceea ce suntem în cursa aceasta dintre viaţă şi moarte. Dacă toată viaţa e doar un exerciţiu de regăsire, cum vom şti când ne-am găsit echilibrul în oamenii de lângă noi, în zilele trăite, în cele pierdute, în anii zâmbiţi, sau în anii în care am plâns? Cum vom şti să găsim echilibrul şi să îl păstrăm până la sfârşit? Când vom şti că trebuie să îl păstrăm?

Când eram copil, plângeam fără să mă gândesc la alte lucruri în același timp. Când eram copil, plângeam și mă gândeam la lacrimile mele. Când eram copil, râdeam până mă durea burta. Când eram copil, nu tânjeam și nu mi-era dor. Când eram copil, iubeam fără să știu.

Vă amintiți ce frumos iubeam când eram copii, cu câtă grijă ne trăiam zilele? Vă amintiți jocurile în care ne transformam în oameni mari, în care aveam responsabilități, dar totuși nu aveam griji? Aveam timp să plângem și să râdem, să privim curcubee, să alergăm prin ploaie și să adormim sperând că ziua de mâine ne va aduce numai lucruri frumoase. Când creștem, parcă iubim prea puțin și ne este prea mult dor. Ar trebui să iubim mai mult. Orice, pe oricine.

Suntem destul de slabi pentru cât de mult am evoluat. Nu ne mai dăm timp, ne supunem unei viteze incredibil de mari. Uităm de suflet.

Citind cartea, mi-am reamintit cât de mici suntem în fața vieții, în fața destinului care ni se oferă, dar pentru care totuși trebuie să luptăm. Dar am uitat de suflet. Ne-am aruncat în cursa asta nebună și egoistă în care fiecare aleargă pentru el, în care nu mai contează ce simțim, ci doar ce producem. Alergăm, punem piedici, nu privim în spate, nu mai ridicăm oamenii căzuți, căutăm succesul material, pentru că în final trebuie să existe un singur învingător. Nimeni nu mai caută succesul spiritual? E ironic, alergăm singuri, ne antrenăm în competiții, dar în final, după linia de sosire e posibil să nu ne aștepte nimeni. De ce nu mai căutăm echilibrul în emoție? Și atunci de ce ne trăim viața în viteză? De ce nu ne acordăm timp pentru a cunoaște oamenii și sufletele lor pe parcursul cursei?

Uneori cred că echilibrul este doar un exerciţiu al cărui răspuns final îl ştim cu toţii, dar căruia puţini au răbdare să îi găsească rezolvarea. În Exerciţii de echilibru nu vei găsi lucruri noi, însă vei înțelege că nu de fiecare dată ceea ce crezi că ştii e totuna cu ceea ce ştii de fapt. Nu întotodeauna ceea ce credem că suntem în prezent coincide cu ceea ce suntem de fapt. Tudor Chirilă pledează pentru puterea cărții în detrimentul blogului. Textele scrise de-a lungul timpului compun viziuni care merită citite. Exerciții de echilibru este exemplul perfect pentru a demonstra că literele scrise pe un blog pot însemna prefața unei viitoare cărți.

Cred că textele selectate se simt mai bine într-o carte. Sunt convins că nu există vreun cititor atât de fanatic încât să fi parcurs tot blogul. Luate împreună textele vorbesc despre o perioadă, despre o viziune, se compune un tot. Dincolo de asta, există un public numeros care nu stă pe bloguri, dar citește cărți. Cartea îți dă un sentiment că ai realizat cu adevărat ceva. Blogul are un aer efemer. Azi ai scris, mâine textele coboară undeva în josul paginii. Poimâine ele sunt arhivă.

Unul din cele mai frumoase mesaje ale cărții poate se află în esența cuvintelor mai jos citate. Lectura este cea mai frumoasă viziune pe care un om o poate descoperi. Ea este cea mai frumoasa oglindă în care un om se poate privi cu adevărat. Lectura e singura oglindă care ne poate reflecta sufletul. Oferiți timp cărților, oferiți-vă timp, oferiți timp și iubire oamenilor. Timpul este cea mai frumoasa investiție pe care un om o poate face pentru viață.

Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, căutaţi-vă între voi. Vedeţi care citiţi aceleaşi lucruri şi înhăitați-vă. Numai în haita de oameni deştepţi o să reuşiţi.

În final, vă provoc la un mic exerciţiu de echilibru, prezentat în carte:

Și dacă am fi forțați să folosim doar 21 de cuvinte pentru tot restul vieții…Sigur, e o fantezie și probabil că nu e posibilă… Dar hai să ne jucăm puțin… Care sunt cele 21 de cuvinte ale tale? Arată-te într-un alt mod. Haideți să înființăm comunitatea celor care vorbesc mai puțin și simt mai mult. Ficțiunea celor 21 de cuvinte. Nu trebuie decât să trimiți cele 21 de cuvinte care te reprezintă. Și să duci mai departe acest joc. Te-ai gândit că în toată lumea asta s-ar putea să existe o persoană care alege aceleași cuvinte ca tine?

Eu… în proporție de 95%.

Cer, suflet, ciocolată, iubire, familie, dor, zâmbet, pasăre, toamnă, copil, îmbrățișare, clătite, cărți, vise, muzică, liniște, apus, pisică, albastru, decembrie, fotografie.

Titlu:
Autor: Tudor Chirilă
Editură: Polirom
Colecție: HORS COLLECTION
An: 2012
Pagini: 392

sursa foto: (c) Ștefania Barbu