Sunt momente inexplicabile când suntem lipsiți de reacție la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Suntem obosiți… grăbiți… nu avem timp pentru a ne implica (dar avem timp pentru a găsi scuze). Schimbarea trebuie să vină mereu din afară, critica noastră e de ajuns. Închidem ochii la nefericirile celorlalți sau devenim de piatră, nu știm, nu vedem, nu am fost acolo. Ne e teamă sau doar ne-am împietrit? Doamnelor și domnilor, acesta e efectul Genovese.
În Centrul Civic din Timișoara, alei și copaci ascund Sala 2 a Teatrului Național Mihai Eminescu. Fost manej imperial, apoi sală de sport, clădirea a devenit prin fericite împrejurări sală alternativă de spectacol, fiind inaugurată în ianuarie 2010. Sala 2 păstrează liniile sale drepte, ca de catedrală mai mică. Dacă ar mai fi avut și un turn, ai fi intrat plecând capul și pregătind o rugăciune.
Sâmbătă, 17 mai, de la 19.00, în cadrul FEST-FDR2014, aici a avut loc spectacolul Efectul Genovese, de Alina Nelega, prezentat de Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Național Târgu-Mureș. Am intrat în sala în care văzusem cu o zi înainte spectacolul Bucharest Calling, producție a Studio-ului Yorick Târgu-Mureș, dar am avut supriza de a descoperi o cu totul altă organizare. Acum, scaunele erau așezate în patru gradene care închideau astfel un cerc în jurul scenei. M-am gândit prima dată la un ring de box, dar pe măsură ce am urmărit firul poveștii mi-am dat seama că asocierea mea fusese una mai mult decât naivă. Cercul format astfel era despre participare egală și despre împărțirea responsabilităților.
Stăteam în rândul 1 și senzația pe care o aveam era una de expunere. Cu câteva minute înainte ca spectacolul să înceapă, l-am văzut pe el. Înalt, la costum, s-a așezat aproape neobservat printre spectatori, jucând între degete o cravată fără nod. S-au stins luminile din jur, reflectoarele au fost îndreptate spre el, spre Silviu (interpretat de Nicolae Cristache). Cătălina Mustață, interpreta Adinei, a apărut și ea curând, emanând naturalețe și destindere. Am fost introduși în intimitatea familiei celor doi. Prezența Silvanei (Diana Avrămuț) era ghicită cu mult înainte să devină vizibilă pe scenă. Efectul Genovese e despre drama ei, a unei tinere care descoperă realitățile comunismului, redescoperindu-și mama și tatăl. Răsar astfel și dramele părinților, dar aceștia sunt deja prea obișnuiți cu viața pentru ca ele să devină subiect de prim plan. Silvana își dorește adevărul și îl caută chiar și acolo unde începe propria suferință, pierderea de sine și renunțarea la personaje ideale. Dacă ea întruchipează tinerețea dornică de schimbare, veșnic purtând în spate geanta cu planuri și speranțe, prietenul ei Peter (Sergiu Marocico) este imaginea curajului fără limite și principii.
Momentul în care intervine Corul (Luchian Pantea, Tiberiu Vasiniuc, Andrei Chiran, Raisa Ane) ne amintește încă o dată de lașitatea noastră, a oamenilor. Ei, membrii corului, s-au ridicat dintre noi, spectatorii, și ne-au povestit despre trădările născute în timpul regimului comunist – sau luptă de supraviețuire, depinde cum privim. Pentru că, până la urmă, cine poate decide unde se termină autoprotecția și începe egoismul? Răspunsul e același ca în momentul în care decizi dacă te sacrifici pentru principii sau îi sacrifici pe ceilalți pentru tine.
Începusem să mă gândesc la toate acestea, când mi-am dat seama că dacă mai aveam vreun dubiu, acum fusese spulberat: Eram sfert dintr-un personaj, fără să fiu măcar actor. Adina vorbea despre viața ei, despre concertele susținute și amintea de spectatorul din rândul 1, numărul 4. Dar în gradena mea, pe rândul 1, numărul 4 stăteam chiar eu.
Doamnelor și domnilor, acesta e efectul Genovese. Ne e teamă sau doar ne-am impietrit? Închidem ochii la nefericirile celorlalți sau devenim de piatră, nu știm, nu vedem, nu am fost acolo. Schimbarea trebuie să vină mereu din afară, critica noastră e de ajuns. Suntem obosiți… grăbiți… nu avem timp pentru a ne implica (dar avem timp pentru a găsi scuze). Sunt momente inexplicabile când suntem lipsiți de reacție la tot ce se întâmplă în jurul nostru.
surse foto: 1, (c) Delia Tudor