Zilele trecute, la FEST-FDR2014 s-a discutat mult despre România, mai ales datorită secțiunii de dramaturgie românească. Ce am fost noi, românii, dar mai ales ce suntem și ce am vrea să fim. Cum ne vedem unii pe alții și cât ne mai privim.
Vineri după-amiază, Tudor Aaron Istodor și Radu Iacoban, de la Godot Café-Teatru București, au fost protagoniștii spectacolului Carpathian Garden. La 16.45, când am ajuns în zona centrală a Timișoarei căutând Studioul Uțu Strugari, tocmai începuse să plouă. Alături de mine, alți viitori spectatori se adăpostiseră la terasa de lângă intrarea în Studio. Curând, s-a deschis ușa și am început să urcăm pe trepte ca într-un turn. Mi-au atras atenția pereții din jurul scărilor, toți pictați cu diverse personaje și scene. Și apoi m-am gândit că e o idee frumoasă că sala de spectacol este la etajul 5 și astfel spectatorul urcă, se înalță către teatru, nu doar artistul revine în mijlocul oamenilor. Înăuntru, unul dintre oamenii cu tricou albastru (angajați sau colaboratori ai Teatrului Național Mihai Eminescu Timișoara, care s-au achitat cu succes de buna desfășurare e evenimentelor și despre care voi mai povesti și cu altă ocazie) tocmai ajuta o doamnă respectabilă să își găsească locul și să se așeze. Tânărul era cu adevărat sincer în demersul său de ajutorare, doamna îi zâmbea.
Comedia Carpathian Garden, scrisă de Radu Iacoban, ar putea atinge pe mulți, tocmai pentru că e inspirată din realitatea noastră imediată. Niciuna dintre tipologiile redate prin fiecare monolog de cei doi actori nu este menajată. Enumerați pur și simplu, un politician, un parcagiu, un mogul de presă, un preot și un star de filme XXX poate că nu ar avea nimic în comun. Nici nu știm dacă s-au întâlnit vreodată pe stradă. Poate că da. Sau poate că nu contează. Monologele lor, transpuse scenic în format TV, scot la iveală asemănarea esențială: toți trăiesc în România, toți sunt produse ale grădinii noastre carpatine. Datorită modului cursiv în care sunt prezentate poveștile personajelor, dar și înzestrării celor doi actori și modului lor degajat și sincer de a se prezenta pe scenă, s-a râs mult într-o oră și jumătate cât a durat spectacolul. Dar Carpathian Garden este, totodată, una dintre comediile la care nu e suficient să râzi, ci să fii sincer și să începi să îți pui întrebări.
Eu aș îndrăzni să spun că adesea au fost alese unele dintre tipologiile extreme, tocmai ca mesajul să fie unul clar: ăștia suntem! Sau, dacă suntem vanitoși: ăștia sunt cei de lângă noi! (și a căror existență o urmărim impasibili – aș adăuga eu). Cu toate acestea, nu pot să nu mă întreb: aceștia suntem noi? Politicieni, parcagii, moguli de presă, preoți sau staruri de filme XXX? Mai că mi-aș aminti acum versurile lui Grigore Vieru:
Aceştia suntem noi:
Buni cît se cuvine
În mijlocul răului.
Răi – niciodată.
Se miră noaptea
Că a clocit sub ea
Întuneric,
Dar au ieşit
Pui de lumină.