Istoria ne poate oferi un răspuns la orice. Cronologia sărbătorii Paştelui este plină de poveşti, tradiţii, obiceiuri din toate colţurile țării și lumii creștine, adunate pentru a cunoaște semnificaţiile Învierii Domnului.
Paştele este unul dintre cele mai importante momente ale lumii creştine, fiind sărbătorit încă din Antichitate. Înainte de oficializarea religiei creştine în Imperiul Roman, creştinii celebrau învierea Domnului ascunşi în peşteri, locuri izolate sau, cu mare grijă, în propriile locuinţe, pentru a evita persecuţiile la care erau supuşi cei care nu practicau cultul politeist al împăratului.
După anul 313, când împăratul Constantin cel Mare a emis edictul de la Milano, creştinismul devenind religie oficială a imperiului, ceremoniile pascale au devenit mult mai fastuoase şi erau practicate în mod liber. Totodată, în preajma sărbătorii de Paşte se botezau adepţii noii religii ce erau cunoscuţi sub numele de catacumeni. Pentru a primi botezul, aceştia treceau printr-o perioadă de purificare, prin post şi mărturisire a păcatelor, și de testare a cunoştintelor legate de religia la care aspirau. Ulterior, dacă se dovedeau vrednici, primeau botezul. Catacumenii purtau în cadrul acestui ceremonial haine albe ca simbol al purităţii şi apoi erau botezaţi în numele Sfintei Treimi, primind apoi împărtăşania cu Trupul şi Sângele Domnului, urmată de o masă festivă grandioasă prin care se celebrau atât Învierea Domnului, cât şi evenimentul botezului personal.
În Evul Mediu, Paştele era sărbătoarea pe care se punea un accent deosebit deopotrivă în rândul clerului şi al laicilor. În partea apuseană a Europei, dominată de Biserica Romano-Catolică, a sporit pompa cu care Paştele era celebrat, practicându-se ritualul binecuvântării focului şi a lumânărilor, înainte ca Lumina sfântă să ajungă în casele tuturor. De partea cealală, în Răsărit, au fost introduse noi obiceiuri precum noi cântece religioase, care prelungeau Slujba Învierii şi ceremonialul înconjurării bisericii.
Caracteristică pentru perioada medievală este relaţia de vasalitate prin care un nobil devine vasalul unui alt nobil primind în schimbul serviciilor sale o bucată de pământ şi protecţie din partea seniorului. În ceea ce priveşte Paştele, seniorii nu îl petreceau împreună cu vasalii lor, însă era de datoria celor din urmă să ofere daruri cu această ocazie, care se materializau sub forma alimentelor – miei, miere, pâine, ouă sau brânzeturi – procurate de la ţărani, pătura de jos a societăţii contribuind astfel la mesele festive ale nobilimii.
Începutul modernităţii a avut un impact şi asupra lumii religioase, nu numai în sfera politică şi socială. Cu ocazia sărbătorii de înviere, nobilii ofereau săracilor câte un miel din turmele pe care le deţineau, iar sub influenţa ideilor reformei, slujbele au fost mutate spre orele dimineţii. Un exemplu concludent în acest sens este faptul că cea mai importantă slujbă a bisericii protestante avea loc în zori. Prima zi de Paşte era dedicată familiei, oamenii odihnindu-se şi servind masa, pe care o încărcau, conform tradiţiei, cu pâine albă, ouă roşii, miel şi pască. A doua zi de Paşte însă era special gândită pentru petreceri, veselie si tradiţii menite să aducă prosperitate.
Istoria celebrului ,,paşte” pe care fiecare credincios îl primeşte în noaptea de Înviere, după terminarea slujbei, este una interesanta, deoarece apare în Transilvania drept un nou obicei inspirat de calvini. Slujba bisericii calvine ce sărbătoreşte Învierea poartă numele de Cina Domnului, iar la sfârşitul acesteia, cei care nu au putut participa din motive de boală sau de bătrâneţe, primeau, prin intermediul diaconului, vin si pâine sfinţite. Acest obicei a fost preluat, dar modificat de Biserica Ortodoxă din Transilvania şi mai apoi de cea Greco-Catolică. Însă, treptat, a fost adoptat de toţi românii care consumă ,,paştele” înainte de masă, folosind formule precum Hristos a Înviat şi Adevărat a Înviat!.
Sărbătoarea pascală a fost celebrată cu fast, în Ţările Române şi mai apoi în România, pe întreg parcursul epocii moderne, dar şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea, monarhia fiind o puternică susţinătoare a Bisericii Ortodoxe Române. Însă, odată ce România a intrat sub sfera de influenţă sovietică, instaurându-se regimul comunist, această sărbatoare și-a pierdut din grandoare. Autorităţile descurajau practicile religioase, distrugeau lăcaşuri de cult, dar, în ciuda acestui fapt, oamenii sărbătoreau mult mai intens Paştele, tocmai datorită opresiunii. Totodată, cei încarceraţi pe motive politice în închisorile comuniste îşi transmiteau Hristos a Înviat! cu ajutorul semnalelor alfabetului Morse.
Ce înseamnă astăzi pentru noi sărbatoarea Paştelui? Pentru unii motiv de smerenie, de a merge la biserică şi de a asista atât la slujbele din Săptămâna Patimilor cunoscute sub numele de denii, cât şi la noaptea de Înviere, pentru alţii motiv de a reuni familia în jurul unei mese încărcate cu ouă multicolore, miel şi pască, pentru alţii motiv de profit din afacerile cu vopsea de ouă, ciocolată în formă de iepuraşi și cozonaci, iar pentru alţii o combinaţie între toate aceste exemple. Pentru mine, Paştele înseamna lumină, familie şi speranţa unui nou început, pe care, cu drag, le doresc tuturor.