de Liana Vladu
Ceea ce m-a făcut să îmi doresc să aflu cât mai multe despre condiţia femeii şi dorinţa acesteia de emancipare în Islam este cartea Fecioara încătuşată de Ayaan Hirsi Ali. Cred că această scriitoare oferă un adevărat exemplu despre cum o femeie ar trebui să lupte pentru drepturile sale. Cartea este de o sinceritate brutală şi în acelaşi timp controversată, fiind o declaraţie de război pentru emanciparea femeilor de sub presiunea culturală şi religioasă. Cel mai mult m-a impresionat faptul că autoarea relatează povestea unui om curajos care s-a opus tuturor celor care au încercat să o forţeze să accepte o viaţă supusă de femeie musulmană tipică.
Acestă carte m-a făcut să realizez că societatea în care trăim, fie ea monotonă sau foarte puţin interesantă în opinia altora, ne respectă dreptul de a trăi în libertate deplină. Cu toate acestea, discrepanţele pot fi unele foarte mari şi evidente mai ales în ţări precum Arabia Saudită. Dorinţa acută a acestei femei născute în Somalia de a se desprinde de regulile impuse m-a făcut să vreau să aflu de ce anumite culturi, în special cea musulmană, au diverse reguli care subminează condiţia femeii. Femeia, oriunde ar trăi aceasta, are nevoie ca drepturile şi libertăţile sale să nu fie încălcate.
Un alt element foarte important este actualitatea acestei probleme, care derivă din faptul că, în mod absurd, în secolul în care trăim încă există persoane cărora nu le place să fie scoase din cercul îngust de principii pe care le-au căpătat drept moştenire şi care le-au devenit crez.
Femeia așa cum e de A. Nora reprezintă o altă lectură minunată. M-a determinat într-un mod imperativ să reflectez mult mai mult felul în care trăim şi oportunităţile pe care le ignorăm din simplă comoditate. Prefaţa acestei lucrări ne oferă o înşiruire de vorbe pline de însemnătate:
Lumea s-a obişnuit, de veacuri, să vadă femeia înfăţişată pe un anumit calapod, cu o sumă de afirmaţiuni fixe, ce sună grav din coadă: „baza familiei”, „maternitate”, „robia femeii”, „emancipare”.[1]
De asemenea, am întâlnit termenul „obsesie”, care este raportat îndeosebi la sexualitatea femeii. Această obsesie nu este limitată la Islam, ci este evidentă şi în alte religii: iudaism, hinduism. Valoarea ataşată virginităţii femeii este atât de mare încât eclipsează catastrofele umane şi costurile sociale pe care le generează. Aceasta este foarte bine expusă în următoarele fraze:
Fetelor musulmane li se spune adesea că o fată care îşi pierde atestatul că nu a fost folosită nu-şi va găsi un partener pentru căsătorie şi este condamnată să îşi petreacă restul zilelor în casa părinţilor. În plus, dacă deflorarea se petrece în afara căsătoriei, fata şi-a dezonorat familia până la rudele cele mai îndepărtate. Aşa că fata este pedepsită de către familie. Pedepsele merg de la insulte până la expulzare sau încarcerare. În cel mai rău caz fata este omorâtă, adesea de propria familie. Potrivit Naţiunilor Unite, cinci mii de tinere sunt ucise anual din acest motiv în ţările islamice, inclusiv în Iordania.[2]
Un aspect destul de dramatic este acela că o femeie islamică ce a fost violată este în continuare sfătuită să se mărite cu violatorul ei, argumentul fiind că timpul vindecă rănile. Se consideră că femeia va reuşi să îl iubească şi ar putea fi foarte fericiţi împreună. Dar dacă femeia a fost violată de mai mulţi bărbaţi, o astfel de căsătorie are şanse mici de succes pentru că soţul o vede ca pe o femeie nedemnă de el, chiar ajunge să o disprețuiască. Aflând toate aceste lucruri, nedrepte din punctul meu de vedere, am fost curioasă şi să aflu cum sunt priviţi bărbații în cultura islamică:
Când este vorba de sexualitatea lor, bărbaţii din cultura islamică sunt văzuţi ca iresponsabili, imprevizibili, bestii înspăimântătoare care-şi pierd imediat stăpânirea de sine când văd o femeie.[3]
Încă un obiectiv foarte important a fost acela de a afla de ce femeile musulmane sunt obligate să aibă întotdeauna capul acoperit şi se îmbracă cu o pelerină care ascunde totul. Alberto Mussa propune o ipoteză interesantă în romanul său, Enigma lui Qaf (Editura Univers, 2011), într-un episod care ne oferă un indiciu important despre portul acestora şi ce semnifica acesta la origini:
Epoca Ignoranței era una în care femeia deținea puterea, vălul era utilizat doar pentru a proteja chipul și părul de arșița soarelui, iar raqsa, dansul din buric, era cel mai eficient limbaj. Alberto Mussa explică decăderea femeii prin prisma geloziei bărbaților, care, fiind invidioși că tot mai multe dansatoare îl căutau doar pe Amir, poetul dansului, unicul bărbat care le înțelegea, îl castrează pe acesta și încep să domine clanurile beduine. Enigma lui Qaf vorbește despre limbaj, timp, eternitate, credință, esență și, mai ales, mister și dualitate. (Ana Mănescu, Semne Bune) [4]
Un amalgam de elemente pentru o lume care se consideră a fi sacră. Un alt element în sprijinul acestei idei este Coranul:
Rămâneţi liniştite în casele voastre şi nu vă afişaţi în mod strălucitor. Şi li se spune femeilor încrezătoare că trebuie să îşi plece privirea şi să-şi păstreze modestia; că nu trebuie să îşi etaleze frumuseţea şi podoabele decât în faţa soţilor, a taţilor, a taţilor soţilor, a fiilor […] sau a rudelor de sex feminin.
O căsătorie nu este niciodată simplă, dar o căsătorie musulmană începe chiar din start cu un semn de neîncredere, urmat de un act de forţă. Aproape 90% din fetele musulmane sunt promise pentru căsătorie, astfel că ele nu au încredere în partenerul lor, întrucât nu îl cunosc. În acest context al neîncrederii şi forţei se naşte şi este crescută viitoarea generaţie.
Pe de altă parte, am descoperit un interviu oferit de scriitoarea de origine ugandeză Irshad Manji, care a fost exmatriculată din şcoală deoarece a pus întrebări critice despre Islam autoarei cărţii Fecioara încătuşată. Astfel, a devenit o trădătoare în ochii multor musulmani. Odată cu citirea acestui interviu, o realitate teribilă mi-a fost descoperită:
În teorie, Islamul este o religie frumoasă şi tolerantă. Totuşi problema este că această religie frumoasă este împovărată de presiunile imperialismului cultural arab, care obligă femeile să renunţe la individualitatea lor în onoarea familiei şi să devină proprietate comunală. O fată violată primeşte 180 de lovituri de bici, pentru că a avut raporturi sexuale înainte de căsătorie. Trebuie să scăpăm de aceste practici.[5]
Totuşi, există şi câteva motive de optimism. Europa a început să devină conştientă de perpetuarea şi creşterea violenţei domestice asupra femeilor şi fetelor musulmane, violență justificată de cultură şi religie. Oricum, mai sunt multe de făcut până când aceste practici vor deveni interzise. Păcat că Europa este oarbă şi risipeşte această nepreţuită șansă de a realiza efectiv ceva prin intermediul numeroaselor organizații care s-au înființat ani de-a rândul pentru a încerca neutralizarea acestor obiceiuri dure.
Nu trebuie să uităm niciodată că, ajutându-i pe cei din jur, de fapt ne ajutăm pe noi, umplându-ne sufletul de mulțumirea că am făcut o faptă bună. Pasivitatea a devenit mai degrabă un mecanism de apărare pe care foarte mulți îl folosesc din ce în ce mai des. Este suficient un pas pentru o mare realizare.
Titlu: Fecioara încătuşată. O proclamație pentru emanciparea femeii și a Islamului
Autor: Ayaan Hirsi Ali
Editura: Minerva
An: 2008
Traducător: Cristina Tache
Pagini: 248
Bibliografie