Crimeea din Transsiberian Express (Updated)

Trei negri mititei au fost la război.
Unul a fost împușcat și-au rămas doar doi.

(Agatha Christie, Zece negri mititei)

Butoiul cu pulbere din minele Donețkului pare să se șubrezească sub impactul exploziilor care au loc în aceste timpuri pe piața diplomației. Conflictul ucrainean e departe de a se fi terminat, însă evenimentele din zonă au luat un curs fericit sau, mai potrivit spus, democratic, deoarece noțiunea de democrație e mai puțin supusă subiectivității umane decât fericirea[1]. După ce a observat că pariul Ucrainei este pe cale de a fi pierdut, Rusia a încercat nu numai să întoarcă soarta pariului în favoarea ei prin plasarea unor trupe de intervenție în sudul și estul Ucrainei, ci, în virtutea unor intenții umanitare, le-a amintit etnicilor ruși din Crimeea teoria dreptului la autodeterminare. Dar numai pe jumătate. Pentru că de cealaltă jumătate a teoriei s-a ocupat însăși Rusia. Teorie pe care a pus-o în practică. Și care a avut succes, avea să arate rezultatul acestui joc diplomatic[2].

Evenimentele din Crimeea s-au petrecut cu o celeritate incredibilă. Dar incredibilă nu înseamnă imposibilă: la cinci zile după ce Viktor Ianukovici este îndepărtat de la putere la Kiev, persoane înarmate (pro)ruse, dar care semnează anonim, ocupă clădirile Parlamentului și cea a Guvernului regional din capitala Crimeei, Simferopol, și arborează acolo drapelul rus. Imediat după acestea, Serghei Aksionov este ales premier regional interimar, Parlamentul votează alipirea la Rusia și organizarea unui referendum la 16 martie.

Nu e bizar cum istoria a consemnat și un alt Aksionov, Vasili Aksionov, scriitor rus anti-comunist, care înfățișa, în Insula Crimeea (1979), o Crimee independentă și prosperă care își pecetluiește soarta minunată din dorința de a se alipi Uniunii Sovietice?[3] O dorință subvenționată puternic de propaganda Partidului Uniunii Destinului Comun. Astfel, istoria personificată ne arată hainele pe care le poate îmbrăca de-a lungul timpului în care este înțepenită: repetabilitatea și mimesisul întors[4]. Hainele cele noi ale istoriei.

Another chance to erase then repeat it again.

Cu o majoritate de 58,8% a etnicilor ruși, cu boicotarea fățișă a etnicilor ucraineni (24,4%) și a tătarilor crimeeni (12,1%)[5] și cu o Ucraina care plutește pe ape sinuoase, scopul referendumului nu putea fi atins decât printr-o victorie en fanfare. Un referendum ca un cuțit cu două tăișuri[6] bine ascuțite, pe care etnicii ruși l-au folosit pentru a tăia cordonul care, formal, încă îi lega de Ucraina. Un referendum care a dat avânt juridic[7] peninsulei în deriva ei spre Rusia.

Reacția internațională nu a întârziat să apară, imediat după ce a fost propus referendumul. Premierul britanic, David Cameron, a declarat: De când ne-am întâlnit ultima dată (în cadrul Consiliului European), un referendum fals și ilegal a avut loc sub amenințarea Kalașnikovului, iar Rusia a dorit anexarea Crimeei. Aceasta este o încălcare flagrantă a dreptului internațional și ceva ce noi nu vom recunoaște. Uniunea Europeană, în frunte cu Berlinul, a condamnat referendumul din Crimeea ca fiind un act ce contravine dreptului internațional, iar SUA cer solidaritate împotriva acțiunilor destabilizatoare ale Rusiei din peninsulă. De cealaltă parte a baricadei, Rusia însăși flutură în discursul ei exemplul șubred al kosovarilor[8].

Din exterior, reacția Europei a părut că e viguroasă doar la nivel declarativ, fiind prea prudentă în a descoperi și celelalte fețe ale matrioșkăi rusești. Adevăratele fețe ale matrioșkăi rusești. Poate că vocea tătarilor crimeeni și a etnicilor ucraineni (36,5%) ar fi trebuit să fie amplificată de gramofoanele instituționale ale Uniunii Europene. Poate că s-ar fi auzit vocea lor dacă i-am fi ascultat cu atenție, detașați de zgomotul de fond propagandistic. Dacă ne-am fi oprit pentru câteva clipe din cazaciocul nostru prea energic. Prea energetic.

Counter balance this commotion
We’re not droplets in the ocean
Ocean

Puse în fața faptului împlinit, NATO și SUA cresc tensiunea din estul Europei, mobilizând forțe suplimentare și organizând exerciții militare în apropiere de granițele Ucrainei. De pildă, chiar în Marea Neagră, distrugătorul USS Truxtun efectuează exerciții militare împreună cu trei nave românești și cu fregata bulgărească Drazki, în apele internaționale, la sud-est de portul Constanța. Această mobilizare e privită mai mult ca o șicană tipic americană, pentru că  nimeni nu-și dorește ca Marea Neagră să devină Roșie. Nu de alta, dar există deja o Mare Roșie pe care a trecut-o odinioară Moise. Iar un plagiat marin e un act ilegal întocmai ca un plagiat normal. În plus, nu văd cine l-ar putea întruchipa pe Moise pentru a ne aduce în fața porților pământului făgăduinței. De Iosua nici nu mai vorbesc.

După tot acest mini-război de uzură care macină nervii statelor europene, mă gândesc cu nostalgie la maxima lui Hegel din Principiile filosofiei dreptului: Statul este mersul lui Dumnezeu în istorie. Dacă privim cu atenție statele contemporane, zeii lor par a fi mai degrabă îmbrăcați soldățește, cu ranița în spate și cu patul puștii pe umăr, cântând sonete de amor pentru iubitele pe care le lasă acasă. Iar în tot acest război psihologic al cântecelor patriotarde pe care statele și le aruncă unele altora, nevinovații se adăpostesc în no-man’s land. Poate cel mai omenesc punct din acest spațiu. Nu ne rămâne decât să așteptăm un Arhimede căruia să-i dăm acest punct fix pentru a răsturna universul nostru de interese particulare.

După ce intervențiile umanitare din Crimeea au reușit, iar interesele etnicilor ruși au fost salvate, îmi imaginez că Putin probabil zâmbește sau chiar râde ușor. Râsputin.

They’ll laugh as they watch us fall
The lucky don’t care at all

În final, bulversat de evenimente, aș vrea să existe un deux ex machina care să rezolve toată această încrengătură. Un Hercule Poirot care să oprească temporar investigația asupra crimei din Orient Express și să ne ajute și pe noi să aflăm soluția sau măcar cine e vinovatul asupra unei alte crime: Crimeea din Transsiberian Express.

No chance for fate
It’s unnatural selection
I want the truth

UPDATE: Primăvara se numără referendumurile. După ce Crimeea a avut parte de referendumul ei, Veneția a făcut și ea un referendum consultativ cu privire la o ulterioară indepedență față de Roma. Tendințe secesioniste și, implicit, posibilitatea unor referendumuri, au și sârbii din Bosnia, catalanii și bascii din Spania și scoțienii din Marea Britanie. Concluzie: Uniunea Europeană – prea puțină unitate în prea multă diversitate.