How happy is the blameless vestal’s lot!
The world forgetting, by the world forgot.
Eternal sunshine of the spotless mind!
Each pray’r accepted, and each wish resign’d;
(Alexander Pope – Eloisa to Abelard)
Dacă ai ști că se termină, ai mai începe? Când ai ajunge la final, ai prefera să uiți părțile rele cu prețul pierderii celor bune? Dacă ai avea de ales, ce ai alege? Și dacă ai alege, ar conta oare, sau ai ajunge tot acolo?
Eternal sunshine of the spotless mind (2004, r. Michel Gondry) este unul dintre acele filme unde fiecare scenă e o piesă pe care trebuie să o potrivești într-un puzzle. O poveste despre cât de adânci sunt urmele lăsate de oamenii pe care îi iubim, despre alegeri și atracția inexplicabilă și incontrolabilă, despre liberul arbitru și destin. Filmul a câștigat Premiul Saturn (Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films, SUA) pentru cel mai bun Science Fiction, Premiul Bram Stoker pentru cel mai bun scenariu și două premii BAFTA, pentru cel mai bun scenariu și cea mai bună editare, și a avut patru nominalizări la Golden Globes. În cadrul Premiilor Academiei Americane de Film, Kate Winslet a fost nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriță, iar Charlie Kaufman, Michel Gondry și Pierre Bismuth au primit statueta de aur pentru cel mai bun scenariu original.[1]
spoiler alert
Eternal sunshine of the spotless mind este povestea lui Joel Barish (Jim Carrey) și a Clementinei Kruczynski (Kate Winslet), doi oameni pe cât de diferiți, pe atât de atrași unul de altul, ca doi magneți de pe ușa frigiderului. El este rigid, timid, ciudat, ea e schimbătoare, impulsivă și emotivă. Dar în trei momente diferite, ceva îi aduce împreună.
I ditched work today. Took a train up to Montauk. I don’t know why. I’m not an impulsive person.
Joel și Clementine se întâlnesc într-un tren. El e jenat și încearcă să fie politicos, ea e agitată și trece de la o stare la alta. Când se prezintă îl roagă să nu facă glume pe seama numelui său, dar tot ea ajunge să îi cânte:
Oh my darling, oh my darling,
Oh my darling, Clementine!
You are lost and gone forever
Dreadful sorry, Clementine
Curând după aceea ni se relevă și ironia cântecului. Întâlnirea din tren nu este nicidecum prima lor interacțiune. Atunci ei s-au re-cunoscut, de fapt, deși nu s-au recunoscut unul pe altul. Începem să înțelegem povestea când se schimbă cadrul. Joel dimineața în mașină, așteptând-o pe Clementine să-și ia periuța de dinți, devine Joel noaptea în mașină, plângând și lovind volanul cu pumnii. Ajuns în holul blocului, observă numele Lacuna, Inc. pe un plic adresat vecinului său. Urcă apoi în apartament, își pune o pijama nouă, ia un somnifer și se culcă. Echipa de tehnicieni de la Lacuna, Inc. intră în apartament și începe procedeul de ștergere a Clementinei din memoria sa.
De aici, majoritatea acțiunii se petrece în mintea lui Joel, în reluare inversă. Descoperim cum a recurs la aceste servicii deoarece aflase de la prietenii lui că iubita sa îl ștersese prima. Ultima ceartă. Relația rece. Toate diferențele care îi rodeau. Dar ceva în Joel nu funcționează cum ar trebui. O parte din el rezistă procedeului. În mintea sa pătrund și vocile tehnicienilor. Joel realizează că unul dintre ei, Patrick (Elijah Wood), se folosea de jurnalul său ca să o cucerească pe Clementine. Pe măsură ce lumea i se năruie, ajunge însă și la momentele de început ale relației și își amintește de ce s-a îndrăgostit de ea. Râsetele. Râul înghețat. Hanoracul ei portocaliu. Culorile părului ei. Nebunia. Patul. Plaja. Intimitatea, încă de dinainte să fie împreună. I loved you on this day. I love this memory.
Pe râul Charles, în plină iarnă, Joel decide că nu mai vrea să o uite. Dar oricât ar striga, nimeni nu îl aude. Clementine din mintea sa îi sugerează să o ducă într-un loc unde nu ar avea ce căuta. I can’t remember anything without you. Cei doi încep să fugă prin amintiri, se ascund în copilăria și adolescența lui Joel, însă Howard (Tom Wilkinson), șeful Lacuna, Inc., reușește să îl readucă de fiecare dată în harta prestabilită.
Aflați în ultimele lor amintiri, Joel îi spune: I was still hoping you were gonna save my life și își dorește să o poată lua de la capăt. Remember me, try your best, maybe we can, îi răspunde Clementine.
Dimineața, orice urmă a ei este ștearsă. Dar când cineva îți atinge viața atât de puternic, are cum să dispară oare? Numai urmărind intrigile secundare ne putem da seama că unele schimbări sunt într-atât de adânci încât depășesc regulile naturale. Este evident că Mary (Kirsten Dunst), secretara Lacuna, Inc., este îndrăgostită de Howard. Spre finalul filmului aflăm că ei chiar au avut o relație, dar au decis ca ea să o șteargă din memorie. Clementine încearcă să reconstituie alături de Patrick scene pe care le trăise deja cu Joel, un soi de déjà vu pervertit, o caricatură, un impuls inexplicabil, chiar și pentru ea. Iar Joel, atât de rigid de fel, ia decizia spontană de a se duce în Montauk, unde o cunoaște a doua oară pe femeia pe care o iubise și o urâse deja.
Cadrul revine la Joel așteptând dimineața în mașină. Clementine coboară cu un plic în mână. După ce aflase că și ea fusese supusă intervenției, Mary își dăduse demisia și le trimisese tuturor clienților dosarele înapoi. Clementine pune caseta unde înșiră toată lucrurile pe care le detesta la Joel – ea e șocată, el crede că glumește pe seama lui și o dă afară din mașină. Dar acasă îl așteaptă și pe el un plic.
Dacă ai ști că se termină, ai mai începe?
Deși el e rigid, iar ea se plictisește repede, deși au mai greșit o dată și nici măcar nu își amintesc cum, ca să poată învăța din greșeli, Joel și Clementine decid să încerce. Urmele lor unul într-altul sunt atât de adânci încât nici uitarea, nici avertismentele, nici discrepanțele nu îi pot separa. Și ce dacă se va termina?
— This is it, Joel. It’s gonna be gone soon.
— I know.
— What do we do?
— Enjoy it.