Întotdeauna am simțit că primăvara este cel mai frumos anotimp, deși sunt an autumn-person. Când eram mică, 8 martie era un fel de Crăciun al primăverii, căci îmi aducea o bucurie specială. Prin clasa a doua doamna învățătoare a făcut un atelier de lucru manual cu noi și am confecționat celebra felicitare de ziua mamei. Dincolo de bucuria de a crea ceva frumos cu mâinile noastre de pui de oameni, doamna ne-a zis să nu le spunem mamelor că le pregătim ceva, să fie o surpriză. Mare provocare pentru un copil de opt ani care povestea tot acasă. Dar cred că niciodată nu m-am dus mai mândră acasă ca în ziua aia de opt martie și zâmbetul mamei mele surprinse mi-a dat o senzație pe care mi-o amintesc și astăzi, douăzeci de ani mai târziu. Și da, nu ar trebui să fie o zi însemnată în calendar pentru a le spune mamelor noastre cât de minunate sunt. Ar trebui să le spunem că le iubim în fiecare zi. Și da, poate toți copiii spun despre mamele lor că că sunt cele mai minunate ființe din lume. Până la urmă, fiecare dintre noi ne gândim, de fapt, la lumile noastre. Și nu există om mai grozav în lumea mea decât mama. Sunt cine sunt astăzi pentru că a existat o răscruce în care a fost singura ființă care a crezut în mine. Și într-o zi o să scriu o carte despre minunata mea mamă pentru că povestea ei este una despre credință, putere și bunătate. Te ador. La mulți ani. (Simona Rentea)
Îmi găsesc cu greu cuvintele atunci când încerc să vorbesc despre mama și cred că nu sunt singura, dar am încercat să îmi schimb emoția în creativitate măcar cât scriu aceste rânduri. De când m-am mutat de acasă discuțiile cu mama au devenit mai scurte, mediate de tehonologie, de timpul care nu îmi permite prea multă libertate și de vizitele prea rare. Nimic însă nu mă împiedică să îmi amintesc de felicitările pe care i le desenam mamei de Crăciun, de ziua ei și de 8 Martie, de desenele pe care i le dăruiam de fiecare dată, deși nu erau foarte reușite, de toate compunerile și articolele pe care le-am scris și pe care i le-am citit prima dată ei. Și chiar dacă uneori nu avem păreri tocmai asemănătoare, chiar dacă pare că sfaturile ei se lovesc de un zid, chiar dacă nu sunt cel mai cuminte copil, îi spun public că o iubesc mult de tot și îi mulțumesc pentru toate sacrificiile pe care le-a făcut pentru mine ca să ajung unde sunt astăzi, ca să vă pot scrie vouă despre ea, cea mai bună dintre ființe, cea mai bună mamă din lume. Mama mea. Te iubesc! La mulți ani! (Ana-Maria Anghelescu)
Erau șanse să nu fiu creață, dar buclele ei s-au îndreptat când m-a născut pe mine, de parcă mi le-a dat direct, așa cum oferi o floare. Puțin mai devreme de momentul cu pricina, s-a găsit un om care să îi spună Albăstrica. Vor înțelege de ce toți care îi cunosc ochii, aceiași pe care i-a dat fratelui meu mai mic. Pentru că trebuie să vă spun că a făcut împărțirea darurilor în mod egal, la fel cum au fost împărțite ofrandele la începutul lumii: mie cârlionții, lui ochii. Hotărârea și curajul care mie îmi lipsesc atunci când mi se spune că sunt prea cuminte pentru vremurile noastre le are tot mama, așa că nu mă sperii, le voi avea și eu, doar că de data asta are nevoie de ceva mai mult de nouă luni pentru a mi le oferi. Mulțumesc! La mulți ani, Albăstrica! (Delia Tudor)
Pentru mine, mama e acea unică persoană din viața fiecărui om, care prin simpla sa existență dă un sens și un potențial anume unei vieți – așadar, consider foarte important să vezi ce mamă a avut cel pe care vrei să-l cunoști sau să-l judeci (vezi cazul Marchizului de Sade). Mama mea a fost și este acel reper incontestabil, care mi-a temperat orice nebunie a rațiunii prin dulceața unei singure propoziții, orice pustietate universală printr-o privire căutătoare… În măsura în care nu vreau să folosesc cuvinte pentru a descrie iubirea pentru tata, nu îmi ajung toate cuvintele din lume pentru a descrie iubirea despre mama. (Iuno Mavlea)
Când eram prea mică pentru a ști că e o zi specială. Când trebuia să copiem cu toții de pe tablă același text într-o felicitare, iar eu schimbam mereu ceva. Când îmi dădea mie zambilele, pentru că știa că sunt florile mele preferate. Când împărțea cu noi ciocolata ei. Când uitam cu totul. Și cum mă ierta de fiecare dată. Mama mea nu e doar mama mea. O împart cu un frate și o soră, cu tata, cu toate animalele pe care le-am avut în 24 de ani, cu prietenele mele aflate la nevoie, cu prietenele ei și prea rar cu ea. Dar nu m-am simțit niciodată neglijată. Mama mea e Mamă din fire și m-a învățat și pe mine ce înseamnă grija și sacrificiul, să împart, să fiu dreaptă și să nu judec, să fiu blândă, dar puternică. Să iert. Să visez. Să iubesc. Mama este cea după care mă ghidez, cea care îmi dă forță, cea care nu numai că mi-a dat viață, dar mă ține în viață. Mama, care a citit și recitit tot ce am scris vreodată. Mama, care a stat lângă mine în toate momentele grele. Mama, pe care nu am știut niciodată să o mint, dar care s-a prefăcut mereu păcălită. Mama, căreia îi spun poate prea rar că aspir să fiu ca ea. Ar trebui să îi zic mai des că este minunată, nu numai de zilele ei, prea puține pe an. Ieri. Azi. Întotdeauna. Pentru acea mamă care, indiferent câți ani ai avea, rămâne tot mami: mai important decât că te iubesc covârșitor de mult este faptul că îți sunt profund recunoscătoare. Mulțumesc, mami! (Ana Mănescu)
Pentru momentele acelea din viața ta în care nu te-ai lăsat călcată în picioare. Pentru ideile mărețe pe care le-ai avut și în care ai crezut când nimeni nu o făcea. Pentru alea două școli în care te împarți. Pentru iubire. Și pentru multă iubire. Pentru firea ta retrogradă, din care ne-ai dat și nouă. Pentru imaginație. Pentru încrederea în ceea ce faci. Pentru curaj și pentru rezistență. Pentru că suntem, toate trei, genii neînțelese. Pentru cartofii de pe frunte. Pentru cărțile care ne întregesc. Pentru dorințe spuse și nespuse. Pentru oamenii în care credem. Pentru râsete. Pentru că tu crezi în minuni. Pentru serile de vară. Pentru zăpezile de altădată. Pentru glumele tale proaste din miez de noapte. Pentru gura-ți mereu neobosită. Pentru veșnica ta plăcintă de mere. Pentru cum te-ai luptat cu cozonacii. Pentru că ai lăsat deoparte bățul ăla nicotinic. Pentru zilele de cumpărături care te ucid. Pentru determinare. Pentru acceptare. Pentru că ne-ai lăsat să-ți fim stiliste. Pentru că și tu te-ai specializat în meseria asta pentru noi, cândva. Pentru prietenie. Pentru răbdare. Pentru că, dacă ar fi fost după tine, ne-ai fi lăsat să credem în Moș Crăciun și acum. Și în bine, și în frumos, și în corect. Pentru că îți pare rău că ne-am lovit de realități și de nedreptăți. Pentru că lupți cu ele și pentru că ai accepta oricând să le primești tu, nu noi. La mulţi ani! (Diana Trăncuță)
Acum doi ani, pe 8 martie, am avut ocazia să-i cânt mamei la chitară în fața unui public numeros. Emoția care m-a cuprins atunci a creat o atmosferă atât de profund-sentimentală, încât mamele prezente în public au început să plângă. Am plâns și eu. Și am mai plâns când, la majorat, mama a pregătit un colaj de poze cu cele mai frumoase amintiri de când m-am născut și până atunci. Am râs însă în hohote când am ascultat caseta înregistrată în urmă cu aproape 20 de ani, în care mama mă învăța să cânt versurile I’m a big, big girl in a big, big world. Și râdem de nenumărate ori când dezbatem serialul Friends sau când ne petrecem duminicile însorite stând la povești târzii și la cafele cu frișcă. Pentru omul care ești, pentru prietenie, pentru zâmbet și îmbrățisări, dar și pentru multe alte lucruri nespuse, mamă, îți mulțumesc. La mulți ani! (Beatrice Mituleci)
Întotdeauna mi-a fost teamă de întuneric. Mergeam bâjbâind prin beznă până ajungeam la întrerupătorul care îmi aducea siguranţa luminii. Îmi era frică să dorm singură pentru că mă gândeam că cineva o să vină şi o să îmi facă rău. Şi în acele momente te căutam pe tine. Mereu pe tine pentru că ştiam că, deşi eşti o mână de om, nimeni nu are cum să se apropie de mine, să mă rănească atunci când te aveam alături. Ţin minte şi acum cât de uimită eram când te vedeam răcita, vulnerabilă şi neputincioasă. Mamele pot avea gripă? Ele nu se îmbolnăvesc niciodată pentru că sunt cele care trebuie să aibă grijă de copiii bolnavi. Aceasta este regula, nu? Însă, câteodată, viaţa se mai abate de la acest drum şi vine momentul când eu trebuia să am grijă de tine. Un sentiment de uşurare mă cuprindea când te vedeam ridicându-te, în sfârşit, din pat, în halatul tău roşu şi punând apă la fiert pentru două căni de ceai, doar pentru noi. Mama mea venise înapoi. Puterile ei supranaturale – ca mama lui Nică, Smaranda, din Amintiri din copilărie – erau refăcute. Puteam să fiu fără griji din nou. Îţi mulţumesc pentru toate momentele în care ai avut răbdare cu mine deşi eu, copil fiind, îţi repezeam răspunsurile şi nu dădeam importanţă sfaturilor tale. Pentru că, în copilărie, îţi aşteptam venirea acasă cu respiraţia tăiată, sentiment care mă mai cuprinde câteodată şi acum. Pentru parfumul eşarfelor tale care îmi inspira căldura sufletului tău. Pentru zâmbetul nelipsit de pe chip pe care sunt recunoscătoare să spun că l-am moştenit. Pentru frumuseţea ta interioară, pentru modestia ta şi pentru că m-ai insuflat valorile cele mai importante unei vieţi frumoase de om. Pentru că m-ai ambiţionat, aşa cum te-ai priceput mai bine, să mă dezvolt şi să îmi îmbogăţesc mintea şi sufletul. Mereu aici pentru mine. O zi a mamei frumoasă îţi doresc cu toată dragostea! (Mădălina Haiducu)
Mereu am fost o persoană care mai mult a glumit cu lucrurile serioase și a preferat să treacă repede peste momentele care erau făcute pentru a spune ce simțim. Asta pentru că niciodată nu știu cum să reacționez cu adevărat la sentimentele persoanelor importante din viața mea. Îmi e mai ușor doar să zâmbesc și să spun cuvinte ușoare, care par de compleznță. Dar ea, mama, știe cum sunt. Alerg prin viață de cele mai multe ori fără să mă gândesc ce calc în picioare și îmi văd haotic de drumul meu. Însă mereu știu că am un punct de sprijin pe care nimeni nu are cum să îl distrugă. Pentru că ea m-a făcut să îi construiesc un altar acolo, undeva, ascuns în spatele a tot ceea ce las să par a fi. Pentru că de fiecare dată a reușit să mă surprindă cu lucruri pe care ea le face cu ușurință. M-a făcut, de-a lungul vieții, să realizez exact ce fel de mamă aș vrea să fiu și eu cândva pentru copiii mei. Dar nu pot să îmi dau seama dacă voi avea mereu tăria de caracter să mă ridic la acel nivel. Să reușesc să îi zâmbesc familiei mele chiar și atunci când nu prea sunt multe variante de reușită, să mă trezesc mereu dimineața știind exact ce trebuie să fac pentru ca fiecare să fie mulțumit, să găsesc soluții pentru ei chiar și când îmi aruncă în grabă problema în față, în ultimul moment, plini de nervi și disperare. Dar noi venim la ea pentru că subconștientul nostru s-a obișnuit că acolo va găsi mereu alinare, omul cald care ne va fi alături. Știu că un simplu muțumesc este prea puțin în acest caz. Niciodată nu voi găsi ceva care să fie suficient. La mulți ani vouă, mamelor care ați fost mereu acolo, cu toată ființa voastră, unde a trebuit! (Teodora Vasile)
Echipa societatesicultura.ro urează la mulți ani tuturor mamelor. Vă mulțumim pentru tot! Pentru că fiecare mamă e cea mai bună din lume.
Seria de exerciții colective este coordonată de Teodora Vasile.