Astăzi începe la Soci, în Rusia, ediția a XXII-a a Jocurilor Olimpice de Iarnă. Timp de aproximativ trei săptămâni întreaga planetă își va îndrepta privirile spre stațiunea rusă, unde sute de sportivi se vor întrece pentru a obține mult râvnita medalie olimpică. Fiecare dintre noi va lua parte, direct sau indirect, la competiția olimpică și de aceea m-am gândit că aceasta reprezintă un bun prilej pentru a face o incursiune în istoria patinajului artistic, probabil unul din sporturile care atrag cel mai mult.
Cu mai bine de 5000 de ani în urmă patinajul nu era nicidecum artistic, ci mai degrabă un mod de a supraviețui iernilor grele. Primele patine erau făcute dintr-o lamă de os de animal, găurită la capete pentru a putea fi legată cu curele de piele peste picior. Mișcarea se realiza cu ajutorul unui băț și astfel patinele reprezentau un mijloc de economisire a energiei umane cu până la 10%, după cum reiese din studiile specialiștilor. Folosite pe lacurile înghețate din Peninsula Scandinavă, Elveția sau Rusia (acolo unde au și fost găsite cele mai vechi artefacte), patinele reprezentau un mod ingenios prin care oamenii din vechime își continuau activitățile zilnice chiar și pe timpul iernii geroase. Cercetătorii consideră însă că sudul Finlandei este locul cel mai probabil al apariției patinelor, deoarece pe o suprafață de 100 km2 se găsesc mai multe lacuri decât în orice altă regiune a lumii[1]. Modul în care patinajul s-a răspândit în Olanda, Marea Britanie sau în alte zone de pe continent este necunoscut, dar se consideră că migrațiile au dus mai departe și această tradiție care a evoluat în patinajul de astăzi, dar și în schi.
Evoluția construcției patinelor este greu de urmărit, mai ales că singurele informații existente sunt obiectele găsite în urma cercetărilor arheologice, dar și puținele litografii care înfățișează patinatori. Din nefericire însă, datele sunt prea limitate în privința modului de fabricare. În imaginile din secolul XVI patinele erau alcătuite dintr-o platformă, o lamă ascuțită și un fel de șireturi. Secolul XVII, despre care se spune că a fost unul foarte friguros, aduce cu sine o răspândire a patinatului în rândul tuturor claselor sociale, care reprezentase până atunci mai mult o formă de relaxare pentru capetele încoronate, cum ar fi Rudolf al II-lea al Sfântului Imperiu Romano-German sau Ludovic al XVI-lea al Franței.
Patinele secolului XVIII par să fie mai atent lucrate, intrând deja în atelierele marilor pantofari ai vremii. Dacă până atunci lama era mai degrabă lată și joasă, făcându-l pe cel care patina mai mult să alunece, de acum înainte patinele devin mai înalte, mai elegante, dar și mai încărcate de funde și panglici, după cum reiese din litografiile epocii[2]. În 1742 a fost înființată chiar prima asociație de patinaj – Edinburgh Skating Club –, iar în 1772 a fost publicată la Londra o carte despre patinaj, care descria figurile de bază ale patinajului artistic și se adresa în principal bărbaților.
În 1848, Edward Bushnell din Philadephia brevetează lama metalică, ceea ce a permis o mai mare libertate de mișcare, exploatată două decenii mai târziu de americanul Jackson Haines, care îmbină abilitățile sale de dansator cu patinajul. Pentru mijlocul secolului XIX însă America părea destul de conservatoare, iar mișcările grațioase ale brațelor, rotațiile și săriturile pe acordurile muzicii nu au fost primite prea bine. De aceea, Haines se mută în Europa în 1864, fiind apreciat în marile capitale și înființând la Viena prima școală de patinaj. El este considerat părintele patinajului modern, al Stilului Internațional de Patinaj, dar și al figurii cunoscute sub numel de sit spin.
După adevărate experimente chimice care durează cel puțin două decenii, în 1876, în Londra, era construit primul patinoar artificial denumit Glaciarium. Acesta era deschis numai membrilor și se adresa în primul rând persoanelor bogate, având chiar și o orchestră și panouri cu imagini din Alpii elvețieni. Patinoarul are atât de mult succes încât proprietarul său, John Gamgee, mai deschide încă două – unul în Londra și unul în Manchester. Deși în 1878 toate patinoarele sale sunt închise din cauza denivelărilor apărute pe suprafața lor, care îi nemulțumeau pe clienți, în 1879 metoda brevetată de Gamgee a fost folosită din nou pentru un alt patinoar artificial.
După ce Haines pusese bazele patinajului artistic, iar întreprinzătorii reușiseră să creeze patinoare artificiale unde pasionații să își exercite talentul, au apărut și primele sărituri speciale pe gheață. Astfel, Axel Paulsen a executat săritura Axel (o rotație și jumătate în aer) în 1882 la Viena, în prima competiție internațională de patinaj artistic. În 1909 suedezul Ulrich Salchow crea la Stockholm săritura care îi poartă numele. Dar Salchow nu este cunoscut în istoria patinajului numai pentru săritura caracteristică, ci și pentru numeroasele sale premii, el câștigând de zece ori titlul mondial la patinaj artistic, de nouă ori titlul european și prima medalie olimpică la proba individuală din cadrul Jocurilor Olimpice de Vară de la Londra (1908). Alte sărituri importante sunt săritura Loop a germanului Werner Rittberger (1910) și Lutz a austriacului Alois Lutz (1913).[3]
În 1924 a fost organizată la Chamonix prima ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă, însă patinajul era o probă olimpică cu mult timp înainte. La ediția de vară din 1908 au existat patru probe dedicate patinajului artistic: masculin individual, feminin individual, perechi și, pentru prima și ultima dată, figuri speciale pentru băieți. În această probă concurenții „desenau” cu ajutorul patinelor cercuri, opturi, cruci și alte figuri din care spectatorii nu înțelegeau prea mult. De menționat că prima medalie olimpică de aur a Rusiei a fost câștigată chiar în această probă de Nikolai Panin. La această ediție, Madge Syers – cea care reușise să „spargă gheața” devenind prima femeie care participă la o competiție de patinaj, în 1902 – câștigă prima medalie olimpică la proba feminină de patinaj artistic și bronzul la proba de perechi, alături de soțul și antrenorul său. Trebuie amintit faptul că în 1902 Madge Syers câștigase bronzul, iar Salchow aurul, în urma acestui eveniment Federația Internațională de Patinaj interzicând concursul mixt; abia în 1906 este organizată o competiție destinată exclusiv femeilor. O altă curiozitate a acelei perioade este faptul că patinatul în perechi era considerat indecent, în unele țări fiind chiar ilegal.
În anii ’30 o femeie va fi cea care va schimba imaginea patinajului artistic. Sonja Henie este cea care revoluționează costumul patinatoarelor, introducând fustele scurte și elegante, dar și patinele albe pentru fete. De trei ori consecutiv campioană olimpică, singura cu această performanță, Sonja Henie intră și în industria cinematografică, crescând astfel popularitatea patinajului atât prin filmele sale, cât și prin turneele sale cu spectacole pe gheață.
În România patinajul a început să fie practicat ca formă de divertisment din a doua jumătate a secolului XIX, în 1874 Asociația de Patinaj din Cluj participând la primul concurs public. De-abia după 1910 patinajul se răspândește, fiind organizate serbări pe gheață, după cum notează ziarele vremii. În 1912 se înființează Federația Societăților Sportive din România și o Comisie a sporturilor de iarnă, dar abia în 1922 se înființează prima Comisie de Patinaj, precursoarea Federației Române de Patinaj. Evoluția românească a patinajului artistic este destul de înceată, dar se remarcă prin perseverență. Deși condițiile de pregătire nu erau dintre cele mai bune, patinatorii încearcă să participe în număr cât mai mare la competiții internaționale.[4]
De la Ulrich Salchow, Madge Syers și Sonja Henie istoria patinajului a evoluat foarte mult, săriturile și figurile devenind din ce în ce mai complicate, iar concursurile stârnind controverse și laude. Interese și pasiuni, dublate de multă muncă și dăruire, toate acestea sunt ingredientele unui program reușit. Ediția de anul acesta Jocurilor Olimpice reprezintă un alt prilej în care putem urmări tinere speranțe sau, din contră, patinatori titrați intrând în competiția pentru aurul olimpic.