Manifestaţii de milioane de oameni, control total, plecăciuni, lacrimi, aplauze, cozi, umilinţă, sărăcie, pustietate, oboseală, foame, teroare. O ţară sigilată. Coreea de Nord.
M-am uitat uimit de jur-împrejur. Erau sute de mii de oameni şi nu se auzea nici măcar un murmur. Nimeni nu zâmbea, nimeni nu vorbea, nici măcar în şoaptă. Era o mare de oameni împietriţi […] Era înspăimântător.
Iubesc să citesc o carte pe nerăsuflate, iubesc o carte care mă poartă în alt univers. Dar pentru prima dată mi-am dorit să fug cât mai repede de tot ceea ce am aflat; să închid cartea şi să o uit într-un colţ al bibliotecii. Universul descoperit nu era ca în poveşti; era un coşmar de neînchipuit. Cu toate acestea, am continuat să citesc. Măcar eu puteam să mă opresc; un întreg popor care trăieşte zilnic în acest coşmar nu poate. Am citit Ţara cu un singur gras (Editura Polirom, 2013) în tren, în drum spre casă. În timp ce o parcurgeam, aveam momente când luam o pauză, închideam cartea şi mă uitam pe geam încercând să asimilez tot ceea ce citisem. Ce este mai cumplit? Că există cu adevărat pe această lume o ţară aşa cum o descrie Adelin Petrişor, sau că poporul nord-coreean nici măcar nu realizează la ce este supus? Pentru ei ceea ce trăiesc zi de zi este normalitate.
Bineînțeles, auzisem de Coreea de Nord şi de regimul impus de preşedintele etern, Kim Ir Sen, am văzut şi documentarul Inside North Korea (despre care puteţi citi aici), dar îmi plăcea să cred că unele aspecte sunt duse la extrem, că nu e chiar aşa de rău. Nouă, oamenilor, ne place să ne minţim, să fim ignoranţi, să băgăm sub preş tot ceea ce este urât sau rău şi să trăim în balonul nostru de fericire unde nimeni nu ne perturbă. Am făcut parte din categoria de oameni care a preferat să ignore realitatea. Însă Adelin Petrişor a reuşit să readucă în atenţia tuturor adevărul nefiltrat, aşa cum l-a văzut în timpul vizitei în Coreea de Nord.
Nu am trăit în comunism, spre marele meu noroc. Chiar şi în aceste condiţii, cred cu tărie că nu era mai bine atunci, aşa cum mulţi (încă) afirmă nostalgic astăzi. Un regim care, mai presus de a îngrădi cele mai esenţiale libertăţi, recurge la teroare pentru a-şi impune controlul total asupra societăţii este un regim ilegitim care trebuie abolit. Punct.
La un moment dat, colegul meu l-a fixat cu camera pe un manifestant. Iniţial, omul nu a sesizat prezenţa noastră şi, deşi ceilalţi aplaudau, el stătea impasibil, lipsit de orice expresie. După vreo câteva secunde, nord-coreeanul a simţit că o cameră îl filmează şi, dintr-odată, a izbucnit în plâns. Dar nu aşa…de complezenţă. Nu. Din ochii oblici îi curgeau şiroaie de lacrimi.
Ţara cu un singur gras nu este o carte sofisticată, este uimitor de accesibilă. Stilul concis, clar, familiar reușeşte să transpună foarte bine experienţa trăită. Nu sunt folosite cuvinte mari, limbaj de lemn sau metafore. Rezultatul este o carte simplă, dar care lasă o amprentă uriaşă asupra cititorilor.
Aş putea să vă povestesc cartea dintr-o răsuflare, dar vă îndemn să o descoperiţi, va fi o experienţă pe care nu o veţi uita prea curând. Totuşi, o să împărtăşesc ce aspect m-a şocat cel mai mult. Adelin Petrişor a încercat, în repetate rânduri, să le ia interviuri oamenilor pe care îi întâlnea pe stradă sau la manifestaţii. Toţi însă tăceau mâlc, niciunul nu era în stare să articuleze un răspuns la cele mai banale întrebări. Ghidul încerca, vădit enervat, să îi convingă să povestească cât de bine o duc, ce cadouri au primit copiii de la Marele Lider. La întoarcerea acasă, înregistrările din timpul călătoriei au fost traduse şi rezultatul a fost frapant. Traducerea răspunsurilor celor intervievaţi, făcută de către ghid, era mare parte improvizaţie: cuvinte mari la adresa regimului şi conducătorului. Se pare că entuziasmul nord-coreenilor nu s-a ridicat la standardele cerute de aparatul de stat. Să ne exprimăm părerea personală ni se pare în ziua de astăzi o banalitate. Dar pentru nord-coreeni este un lux pe care nu şi-l permit.
În Coreea de Nord, propaganda nu ia niciodată pauză. De altfel, se spune că, în fiecare apartament, în bucătărie există un radio acordat pe frecvenţa oficială. Aparatul nu are buton de oprire, poţi doar să-l dai mai încet sau mai tare. Atât […] Ca şi metroul, statuile impozante, fântânile arteziene erau în contrast puternic cu tristeţea oamenilor veşnic posomorâţi, care se deplasau ca nişte roboţei dintr-un punct în altul, doar unde le era permis. Am rămas blocat când Ri (n.a. ghidul) mi-a explicat foarte degajat că-ţi trebuie aprobare pentru a merge în provincie, în vizită la rude.
Ce poate fi în mintea unor zeci de mii de oameni care au plâns la moartea lui Kim Jong Il, care îşi smulgeau părul din cap şi se loveau? Sunt ei oare conştienţi că sunt manipulaţi sau propaganda a pătruns mult prea adânc?
La şcoală, copiii învaţă că fondatorul avea puterea să oprească sau să aducă ploaia şi că, la moartea sa, au lăcrimat toate vietăţile pământului.
Ce poţi simţi după ce termini de citit această carte? O neputinţă care te înnebuneşte, frustrare, nervi, uluire. Şi o lecţie de viaţă. Aceasta este realitate în care trăim. Doare, nu? Poate că nu putem facem nimic pentru nord-coreeni. Dar ştiu că putem face ceva pentru ca nimeni, niciodată, să nu mai treacă prin ceea ce trece acest popor. Adelin Petrişor afirmă că acesta putea fi şi destinul României dacă nu ar fi existat momentul 1989. Haideţi să nu mai repetăm nicicând greşelile din trecut.
Puteţi urmări şi documentarul despre Coreea de Nord aici:
Titlu: Ţara cu un singur gras
Autor: Adelin Petrișor
Editură: Polirom
Colecție: Ego. Publicistica
An: 2013
Pagini: 208