V-aţi întrebat vreodată ce simte o femeie din Afganistan în timp ce se pregăteşte să pună capul pe pernă după o zi lungă? Se gândeşte la grijile şi durerile sale, la micile ei fericiri, la ce o face să îşi dorească să continue lupta cu viaţa deşi, câteodată, nu prea mai are pentru ce să lupte. Rar se întâmplă ca mintea unui om, fie el bărbat sau femeie, să poposească pe străzile acelei ţări şi să conştientizeze drama acelor oameni, cauzată de războiul ce se află şi în ziua de astăzi instalat acolo. Rar, pentru că fiecare dintre noi este copleşit de propriile probleme, drame, iubiri, dezamăgiri, reuşite. Nimeni nu stă o clipă să se gândească nici măcar la ceea ce simte propria lui mamă sau colegul pe care îl vede zi de zi la birou. Fuga continuă în care ne trăim viaţa ne face superficiali şi vulnerabili pentru că uităm să trăim pentru oameni, pentru sinceritate şi inocenţă, stil de viaţă la care femeile afgane nu au acces.
Cineva s-a gândit însă şi la ele. Acel cineva este unul dintre autorii mei favoriţi tocmai pentru că a ales să scrie despre acest subiect. Khaled Hosseini este un scriitor afgan cunoscut pentru maniera sa inedită de a rupe o bucăţică din drama lumii din care provine şi de a o transforma într-o poveste menită să frângă inimi, să dea speranţă, să ne facă să conştientizăm cât de norocoşi suntem că ne-am născut să trăim vremurile de libertate ale ţării noastre, să ne determine să preţuim viaţa, să fim modeşti şi nu în ultimul rând să nu uităm să visăm.
este o carte ce prezintă o poveste de viaţă incredibilă. Apărută în anul 2008, ea descrie o lume secretă, ascunsă în faldurile unor burka, văzută din spatele unor ochi în care se împletesc sentimente şi dureri ce trebuiesc suprimate.
Mariam şi Laila sunt două femei cu destine ce s-ar fi putut desfăşura atât de diferit, dar care, din cauza răzvrătirilor copilăreşti, nevoilor de familie în contextul evenimentelor ce au marcat istoria Afganistanului – ocupaţia sovietică, jihadul dus împotriva ei, războiul civil şi, nu în ultimul rând, instaurarea regimului taliban, care aduce cu sine teroare – au fost legate printr-o surprinzătoare voinţă a sorţii, construind împreună o poveste a cărei temelie o reprezintă puterea dragostei şi toate lucrurile ce pot fi îndurate în numele ei.
Cartea este structurată ingenios în două părți cu ajutorul cărora se subliniază încă o dată destinele separate ale celor două protagoniste şi apoi intersecţia lor. Totodată, autorul foloseşte cuvinte din limba farsi, introducând astfel o doză de mister şi lăsând cititorul să aştepte cu nerăbdare dezlegarea ghicitorii.
Dar frumuseţea adevărată a romanului nu constă în artificiile folosite pentru construirea ei ca material brut, ci în esenţa ei. Viaţa unei femei văzută prin ochii unui bărbat, suferinţa istorisită ca şi când ar fi fost trăită cu adevărat, abuzurile asupra femeilor – scene construite cu obiectivitate însă într-un mod brutal –, statutul inferior al acestora, modul în care munceau ca să îşi mulţumească bărbatul, temerile lor atât de inocente comparativ cu lumea în care trăim noi, dar şi bucuriile descrise ca o dâră scurtă de lumină menită să le ofere speranţă.
Totodată, povestea de dragoste surprinsă m-a fermecat şi m-a făcut să visez cu ochii deschişi la emoţia sunetului vocii băiatului pe care îl iubeşti, a senzaţiei pe care o ai atunci când se află în preajma ta, a jocurilor care treptat se transformă în realitate. Această iubire este specială deoarece nu este pregătită de la început să se sfârşească ca un basm, ci reprezintă o tranziţie între copilărie, adolescenţă şi brutaliatatea cu care tinerii sunt treziţi la realitate. O realitate crudă, a războiului şi a unui regim politic în care libertatea omului este îngrădită. Chiar şi libertatea de a simţi, un drept de care orice om ar trebui să se bucure.
Călătoria în această lume m-a zdruncinat complet, m-a făcut să plâng, privind neputincioasă suferinţele celor două personaje principale, fără să am posibilitatea de a le întinde o mână de ajutor, de a le ocroti. Este imposibil să nu empatizezi, să nu te laşi doborât de intensitatea sentimentelor ce creeaza un spectacol incandescent, transpus în realitate drept ploaia obuzelor ce şuierau nesigure de locul pe care aleg să îl distrugă. Însă mi-a dat credinţă. În Dumnezeu, în mine şi în lucrurile frumoase ale vieţii. În speranţa că trebuie să îţi ţii alături oamenii în care zăreşti cu adevărat ceva bun şi alături de care poţi clădi zâmbete, încredere şi iubire.
Iubirea stă la baza tuturor lucrurilor. Iubirea unei mame ce vrea să îşi ocrotească fiica, iubirea unei fiice pentru un tată pe care nu l-a cunoscut, iubirea unei copile pentru un om special din viaţa sa, care va rămâne nestinsă indiferent de obstacolele ce păreau a fi de netrecut, iubirea unei femei pentru Dumnezeul care nu a lăsat-o niciodată, iubirea unei prietene. Pentru dragoste poţi face sacrificii, te poţi sacrifica chiar şi pe tine însuţi. Aceasta e lecţia pe care vă propun să o învăţăm de la Mariam si Laila.
Urmele de nisip deşertic aduse de vântul uscat se abat peste grădini, case, văluri şi, nu în ultimul rând, peste sufletele locuitorilor, în special ale femeilor oraşului Kabul, despre care o odă a faimosului poet Saib-e-Tabrizi spunea cândva: Nici c-ai putea să socoteşti acele luni ce-i strălucesc pe acoperişuri / Sau miile de sori splendizi ce i se ascund după ziduri. Pulsul vieţii afgane este ascuns în lumină. Lumina aştrilor cerului sau a sentimentelor care dau impuls vieţii să continue. Munca le alungă gândurile. Credinţa le întăreşte. Prietenia le ajută să descopere tăria latentă din sufletul lor. Dragostea le dă motiv de îndurare. Un singur lucru le înglobează pe toate. Speranţa.
Titlu:
Autor: Khaled Hosseini
Editură: Niculescu
An: 2008
Traducător: Crenguţa Năpristoc
Pagini: 400