de Silvia-Cristina Baumgarten
Virgil Oldman: What’s it like living with a woman?
His assistant: Like taking part in an auction sale. You never know if yours will be the best offer.
Să te îndrăgostești de o voce, de misterul care se ascunde în spatele ei, de fiecare minciună pe care posesoarea acestei voci o rostește, de tremurul din glasul ei. Să te îndrăgostești de o persoană pe care o poți vedea doar pentru câteva clipe, de o ființă pe care privirea ta o rănește. Să ajungi să iubești pentru prima oară, la vârsta la care alții își plimbă nepoții. Aceasta este povestea lui Virgil Oldman, un extravagant colecționar, critic și evaluator de artă, interpretat magistral de Geoffrey Rush în filmul The best offer.
Dacă ar fi încadrăm acest personaj într-o tipologie, aceea ar fi cea a inadaptatului. Deși este cunoscut și apreciat în mediul profesional, reprezentând o somitate în lumea artei, pe plan personal, Virgil se află într-o permanentă letargie. Numele Oldman nu este nicidecum ales la întâmplare, însă nu se referă neapărat la vârsta biologică a protagonistului, ci la cea psihologică. Virgil este îmbătrânit de temerile sale și nu reușește să se adapteze cu adevărat niciunui mediu, lipsindu-se de prezența unor prieteni și de căldura unui cămin, așa cum singur recunoaște când afirmă că mereu casa i s-a părut un soi de hotel.
Regizorul Giuseppe Tornatore, care a semnat și scenariul filmului, decide să îl aducă pe Oldman față în față cu cineva care îi seamănă, Claire, o fată care suferă de antropofobie. Până la un punct, actrița Sylvia Hoeks îi împrumută lui Claire vocea sa, glas care îl intrigă și îl seduce pe Oldman. Tânăra îl contactează pe faimosul evaluator, cerându-i să facă o estimare a bunurilor pe care părinții i le-au lăsat moștenire. Ceva din vocea ei îl face pe Virgil să cedeze și să se ocupe personal de evaluare, deși, în mod normal, nu s-ar implica în munca de teren. Povestea lui Claire începe să îi trezească suspiciuni pentru că ea evită o întâlnire directă cu el și preferă să comunice doar prin intermediul telefonului. Treptat, Virgil ajunge să o cunoască pe Claire și depune eforturi pentru a o ajuta, gesturi aparent mărunte, dar care pentru o persoană ca el reprezintă pași deosebit de importanți. Ajunge chiar să se confeseze unui tânăr și să ceară sfaturi de la oamenii cu care lucrează, pentru că lui îi lipsește experiența în relaționarea cu o femeie. Se creează o punte între cei doi inadaptați și fiecare dintre ei reușește mai mult sau mai puțin să își depășească condiția. Povestea lor de dragoste este tulburătoare, iar deznodământul este total atipic.
Filmul se desfășoară pe un fundal european cu peisaje urbane boeme din Roma, Milano, Viena sau Praga. În ceea ce privește coordonatele temporale, nu știm cu exactitate în ce an se petrece povestea lui Virgil Oldman, însă un personaj aparent lipsit de importanță face aproape de finalul filmului, un inventar exact al tuturor momentelor pe care protagoniștii le petrec împreună.
Un film psihologic de excepție, The best offer creează o poveste care îmbină romantismul cu tragedia. Este pusă în prim-plan antiteza dintre fals și autentic, dintre cel care înșală și cel înșelat, dintre cea care iubește și cea care trădează, dintre onorabil și abject. Povestea decurge lin o bună bucată de timp, iar apoi totul se precipită, însă fiecare secundă din film ascunde un anumit grad de intensitate.
Regizorul Giusepe Tornatore este un adept al poveștilor care prezintă oameni ușor inadaptați și relațiile dintre aceștia. Printre filmele care l-au făcut cunoscut pe plan internațional se numără The legend of 1900, povestea unui bebeluș abandonat pe un vapor în 1900 care crește și devine un fenomen muzical, fără a pune piciorul pe uscat, și Cinema Paradiso, peliculă pentru care Tornatore câștigat Premiul Oscar în 1989, pentru cel mai bun film străin.
Nu întâmplător, regizorul italian a ales ca binecunoscutul Ennio Morricone se semneze coloana sonoră a filmului. Cei doi au mai lucrat împreună la alte două pelicule scrise și regizate de Giuseppe Tornatore, The Unknown woman (2006) și filmul autobiografic Baarìa (2009). Morricone este renumit pentru muzica din peste 500 de filme și seriale de televiziune, printre care The Good, the Bad and the Ugly, In ginocchio da te, Kill Bill sau Django Unchained. Filmul are o atmosferă veche, pe care fundalul sonor o întregește, iar coloana sonoră este tulburătoare și susține tensiunea creată de emoțiile protagoniștilor, sugerând, prin gravitate, un pericol iminent. Ea însoțește atât evoluţia personajului principal, cât și decăderea lui.
Filmul a stârnit deopotrivă reacții pozitive și negative în presa internațională. Andrew Pulver din partea The Guardian se declară neimpresionat de jocul actorilor, Deborah Young de la The Hollywoord Reporter notează aerul sofisticat al filmului și jocul impecabil al lui Geoffrey Rush, iar Philippa Hawker descrie filmul, în cotidianul The Age, ca fiind „frumos, dar auster”.
Giusepe Tornatore nu s-a abătut de la pasiunea pentru analizarea unor relații între oameni ușor inadaptați. Filmul The best offer este o metaforă care prezintă o dragoste nepotrivită între doi oameni nepotriviți – „două jucării stricate”. Deși în aparență el încearcă să o salveze pe ea de temerile ei, el este cel salvat, ca mai apoi să fie distrus. Este un film „pentru cei cu gusturi rafinate”, așa cum aprecia un utilizator al site-ului www.rottentomatoes.com. Cu acest film, Giuseppe Tornatore ne face o ofertă irezistibilă, o incursiune în lumea artei, bazată pe ideea că în fiecare fals se ascunde ceva autentic.