Librăria Humanitas a găzduit joi, 17 octombrie, ora 19.00 o dezbatere pornind de la cartea Putere şi teritoriu. Ţara Românească medievală (secolele XIV-XVI) a lui Marian Coman. Alături de autor, au participat: Bogdan Murgescu, profesor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti şi Cristian Preda, cadru didactic la Facultatea de Ştiințe Politice a Universității din București, moderatorul fiind Ionuţ Epurescu-Pascovici.
Marian Coman este cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, cadru didactic asociat la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, Magister artium al Central European University, bursier Chevening la Universitatea din Oxford, fellow al Colegiului Noua Europă şi editor al crestomaţiei de surse medievale Dominium şi Ecclesia în Occidentul medieval. Crestomaţie de istorie medie universală (2006).
Cartea, apărută recent la Editura Polirom, are la bază teza de doctorat pe care Marian Coman a susţinut-o la Universitatea din Bucureşti, în martie 2012, sub coordonarea profesorului Andrei Pippidi, şi este rezultatul reanalizării celor peste 3000 de documente cunoscute emise de cancelaria domnilor în secolele XIV-XVI. Trebuie spus că, în timpul redactării cărţii, autorul a renunţat la 70% dintre notele tezei de doctorat pentru ca lucrarea să poată fi accesibilă unui public larg, autorul mărturisind că îşi doreste ca istoricii să fie doar o parte dintre receptori.
Dezbaterea a început cu una dintre temele principale ale lucrării, adusă în discuţie de către Bogdan Murgescu: Cum definim statul? Şi mai precis, există o asemănare dintre statul medieval şi statul modern sau dimpotrivă? Din acest punct de vedere Marian Coman prezintă o nouă viziune care, pe măsură ce urmărim argumentele expuse în carte, devine o certitudine:
Ţara Românească medievală a fost mai întâi un ansamblu complex de reţele de patronaj între domn şi diverse grupuri sociale, care treptat şi relativ târziu a căpătat o consistenţă teritorială.[1]
Cu alte cuvinte, domnul era mult mai interesat de reţeaua de comunităţi pe care o stăpânea, şi mai puţin de teritoriu. Autorul consideră că statul medieval este, în acelaşi timp, foarte asemănător şi foarte diferit în comparaţie cu statul modern. Există un set de gene asemănătoare dar nu putem găsi trăsătura distictivă, diferenţa este evidentă, dar greu de prins într-o frază.
O altă temă a cărţii, de această dată adusă în discuţie de Cristian Preda, este lenta teritorizare a judeţelor, care erau, la început, teritorii fiscale:
Principala funcţie a judeţelor Ţării Româneşti medievale a fost, fără îndoială, cea fiscală.[2]
Cristian Preda remarcă notele presărate cu umor ale lui Marian Coman, care aseamănă numărarea judeţelor din Ţara Românească medievală cu numărarea steagurilor făcută de Pristanda, dar şi apariţia geografiei în discursul istoric.
Numărarea judeţelor, care, după cum vom vedea, se aseamănă întrun câtva cu numărarea steagurilor de către Pristanda, va arată că teoria acceptată în istoriografie cu privire la raportul dintre puterea domnească şi judeţe este una greşită. În consenciţă, atât rolul judeţelor în Ţara Românească medievală, cât şi momentul întemeierii lor vor trebui reconsiderate.[3]
Moderatorul Ionuţ Epurescu-Pascovici subliniază paralela dintre istoria medievală românească şi istoria medievală occidentală şi decalajele însemnate între cele două. De pildă, dacă la un moment dat Ţara Românească este comparată cu Imperiul carolingian (secolul al VIII-lea), pe parcurs acest decalaj se diminuiază considerabil. Răspunsul pe care ni-l oferă autorul Marian Coman este simplu: presiunea otomană. În pofida a ceea ce am învăţat cu toţii în şcoală legat de conflictul româno-otoman, Marian Coman arătă că au existat mai bine de 200 de ani de conveţuire, pe care unii istorici uită să îi aducă în discuţie.
Am lăsat la sfârşit un lucru esenţial despre care vorbeşte Cristian Preda. Cartea Putere şi teritoriu. Ţara Românească medievală (secolele XIV-XVI) este o demodernizare a Ţării Româneşti medievale care are o miză dublă: destrămarea iluziilor şi fixarea tezelor lui Marian Coman în istoriografia românească. Miza intelectuală a lucrării depăşeşte cercul medieviştilor şi chiar a istoricilor. Însă, aşa cum bine spune Bogdan Murgescu, cartea nu poate fi receptată de ansamblul societăţii, ci doar de minoritatea cultivată.
Volumul este o alternativă a ceea ce cunoşteam până acum. O abordare nouă, o analiză atentă şi critică a izvoarelor, o evidenţiere a ipotezelor plauzibile din istoriografia de până acum şi o demontare a celorlalte cu claritate, eleganţă şi, pe alocuri, cu ironie. Sau, aşa cum spune autorul – O interpretare argumentativă prin care mă apropi mai mult de „adevărul istoric”.
Desigur, pentru a înţelege în totalitate temele expuse trebuie să urmăriţi argumentele pe care autorul le aduce în întreaga carte. Înainte de a vă ura lectură plăcută, ţin să îl felicit pe domnul Marian Coman pentru carte şi vă las să reflectaţi asupra cuvintelor sale: Nu am reuşit să convingem societatea de utilitatea istoriei. Aş îndrăzni să adaug la această frază adverbul „încă” – care nu se referă la altceva decât însăşi cartea.