Îmi place să caut în jurul meu oameni frumoși, oameni care cred în ceea ce fac, oameni care prin munca și dăruirea lor creează oaze de minuni. Mirona Radu este unul dintre acei oameni. Transmite prin tot ce face pasiune și drag de viață. Descoperă oameni, povești, solitudini. Creează, caută, transmite energii. Pentru că 0amenii sunt minuni. Nu ştii niciodată când cineva îţi poate schimba direcţia printr-un cuvânt sau chiar doar printr-un zâmbet. Îndrăzniți să zâmbiți și să descoperiți o mică parte din povestea Mironei.

Matematică, regie, fotografie. Care este povestea parcursului tău profesional?

Am fost fascinată de matematică, cu adevărat pasionată. Mi-au plăcut mult logica şi religia şi în general am fost ca un bureţel care absoarbe tot felul de informaţii din domenii diferite: literatură, chimie, istorie, biologie. Încă din clasa a XI-a m-am decis pentru Regie de Film, chiar dacă de atunci mi s-a schimbat mult percepţia asupra acestui domeniu, iar de fotografie m-am apropiat în primul an de facultate, prin cursul de Fotocompoziţie. Mi-a plăcut mult să învăţ şi să fiu informată. Şi să fiu cea mai bună. Acum însă, mi-am dat seama că nu prea am timp să mă informez în toate şi încerc să fiu mult mai selectivă. Evident mă interesează tot ce ţine de cultură şi artă, dar şi tot ce ţine de omul simplu. Simt că este necesar să mă exprim şi cred ca prin film şi fotografie pot face asta. Şi simt că acestea nu sunt domenii în care să fiu cea mai bună şi că oricând pot învăţa mai mult. Pe de altă parte, ca să exist mi-e absolut necesar să mă exprim şi cred că aceste două forme îmi sunt potrivite. De când eram mică am participat la diverse cursuri de teatru, de pictură, de sculptură, dar nimic nu poate egala din punctul meu de vedere fotografia şi filmul, atât ca putere de expresie, cât şi ca impact. Poate doar muzica.

 Ce voiai să te faci când erai mică? 

Când eram mică spuneam tuturor celor care mă întrebau acest lucru că mă voi face împărăteasă. Dacă mă întrebau şi de ce, răspundeam că le-aş putea spune oamenilor ce anume să facă, că eu i-aş putea conduce. De asemenea că aşa i-aş putea ajuta pe cei sărmani. Priveam lucrul acesta destul de serios şi am fost tare supărată să aflu că în România nu avem prinţi moştenitori. Apoi, am devenit o idee mai pragmatică şi mă gândeam că aş putea organiza şi prezenta emisiuni. Nu aveam o idee clară. Dar ce să mai… după dezamăgirea că nu pot fi prinţesă, celelalte lucruri nu prea mă mai interesau. 🙂

Există momente potrivite în care cunoști oamenii cei mai potriviți care îți schimbă drumul sau măcar direcția. Care sunt acele momente din viața ta?

Încerc să mă bucur de fiecare întâlnire pe care o am şi să găsesc în oamenii cu care intru în contact răspunsuri ale unor îndoieli care mă mistuie. Am participat în multe ateliere şi workshopuri şi în mod clar, acestea sunt întâlniri care ne transformă, dar mă bucur în mod real şi pentru întâlnirile şi discuţiile pe care le am cu diverşi oameni la colţ de stradă. Oamenii sunt interesanţi. Oamenii sunt minuni. Nu ştii niciodată când cineva îţi poate schimba direcţia printr-un cuvânt sau chiar doar printr-un zâmbet. 🙂

Crezi în rolul unui mentor în viața profesională și personală a unui artist?

Cred că ai nevoie de oameni pe care să-i admiri, pe care să-i respecţi, de la care să ceri păreri, ajutor. Nu cred în ideea de a avea un unic îndrumător. Cred că poţi pierde mai mult limitându-te decât fiind deschis şi căutând repere sau confirmări.

Ai menționat în mai multe apariții publice conceptul de educație vizuală – ce rol joacă aceasta în formarea unui om? Ce rol joacă acest concept în dezvoltarea ta personală și profesională?

Am simţit de multe ori că avem multe daruri de care însă nu suntem conştienţi. Văzul, de pildă. Pierdem atâtea lucruri frumoase din cauză că nu ştim să privim. Suntem bombardaţi vizual cu tot felul de lucruri superficiale, şi fără o educaţie vizuală, ratăm un dar, care evident, ne poate ajuta si personal şi profesional.

 24 de ani în 24 de expresii ale solitudinii – se spun mai bine poveștile prin imagini decât prin cuvinte?

Nu ştiu dacă se spun mai bine poveştile prin imagini. Cred că o serie de sentimente nu se pot defini prea uşor. Cel puţin eu caut uneori să exprim în cuvinte stări, iar vocabularul nu mă ajută în totalitate… Pe când imaginile transmit mai multe. Iar dacă le mai aşezi şi în succesiune, poţi crea stări pe care în veci să nu le redai prin cuvinte.

Ai în plan un documentar despre singurătate și o expoziție despre solitudine. Sunt cele două stări de spirit leitmotive?

Documentarul despre singurătate este încă în lucru. Am participat la multe sesiuni de dezvoltare cu el ca proiect, am filmat ceva, dar mai e mult până să fie gata. Însă scurtmetrajele mele dezvoltă această temă a singurătăţii, dublată de tema comunicării, sau mai bine zis a lipsei de comunicare. Cu siguranţă sunt stări de spirit care mă interesează să le dezvolt. Expoziţia de fotografie a avut ca temă solitudinea, ce e total diferită de singurătate. Solitudinea este pozitivă, purificatoare, creativă şi nu doar pentru artişti. Avem nevoie de timp cu noi înşine.

Cum a fost experiența de coordonator de producție al filmului Dacă 6 ar fi 9?

Dacă 6 ar fi 9 a fost o experienţă stranie, în urma căreia am realizat cât de important e să crezi în ceea ce vrei, să menţii entuziasmul colegilor, să rezolvi conflicte. Nu mi-am dorit niciodată să fiu pe post de producător, pentru că e greu dacă nu pici pe aceeaşi undă cu autorul-regizor. Terminând Regie de Film, am un mare respect pentru autor, iar uneori producătorul este nevoit din considerente lumeşti să uite acest aspect important şi să devină prozaic. Dar mi-a plăcut mult să lucrez cu Ivana Mladenovici ca regizor. Iar cu Ana Ilieşiu (monteur) am continuat colaborarea la un scurtmetraj de-al meu. Ne-am înţeles din prima clipă!

Ai fost unul dintre regizorii invitați la Romanian Short Waves, la Cannes 2013. Cum se vede cinematografia românească de la Cannes? 

Oamenii apreciază filmul românesc peste hotare şi acest lucru mă bucură negreşit. Dar eu mai am mult în această direcţie. Nu pot decât să mă bucur şi să sper că nu dezamăgesc prea mult pe nimeni când sunt selecţionată la vreun festival.

Ești una dintre puținele femei regizor din România, crezi că este doar o întâmplare sau este mai greu pentru o femeie să reușească în acest domeniu?

Eh, cred că nu este un domeniu foarte potrivit pentru o femeie. Sigur că poate reuşi, dar nu ştiu încă dacă este bine să reuşească. Cred că ar trebui să sacrifice din timpul ei dedicat familiei. Şi dacă o femeie sacrifică acest timp, ce se întâmplă cu familia? Consider că o femeie, prin sensibilitate şi iubire, ţine familia. E destul de delicat. E un domeniu în care uneori, dacă nu controlezi situaţia, pasiunea te orbeşte.

Ești lectorul unui curs de fotografie. Care sunt cele mai interesante lecții pe care le-ai primit de la cursanții tăi?

Îmi vine în minte acum un singur lucru, dar sunt absolut convinsă că au fost mai multe. Dar acest lucru este esenţial şi anume lejeritatea. Încrâncenarea nu e bună la nimic, blochează actul creativ. Să ai o anume lejeritate, uşurinţă, capacitate de a adapta ceea ce ştii la ceea ce ai.

La primele mele cursuri nu eram permisivă şi riscam să am imitaţii ale Mironei în fiecare dintre cursanţi, şi să nu-i mai am pe ei în fotografiile proprii. Sigur că trebuie să trasez nişte direcţii, dar fiecare trebuie să răspundă conform propriilor simţiri. N-am cum să-i învăţ ce să simtă! Ar fi îngrozitor chiar.

Povesteșste, te rog, despre proiectul Smart Change. Cum vreți voi să schimbați lumea? 🙂

Proiectul Smart Change este unul foarte drag, poate şi pentru că este realizat cu sora mea şi cu câţiva prieteni de-ai ei. Mi-am dorit întotdeauna un spaţiu în care să invit lumea, o casă mare, în care cei care au ceva de spus (fie prin artă, fie prin ştiinţă) să vină şi să-şi împărtăşească experienţele, să devenim prieteni. Mi-am dorit o „altfel” de şcoală, în care să nu se predea, în care să se ofere stări de spirit, un loc de întâlnire în care oricând poţi trece de la rolul de învăţăcel la cel de lector şi invers.

Nici nu ştiu dacă vreau să schimb în mod real lumea. Cred că oamenii se schimbă doar când trebuie să facă faţă unor încercări foarte mari. În schimb, aş dori să schimb „comoditatea” oamenilor în interes. Să fie vii, activi, să fie frumoşi. Să fie responsabili de ceea ce sunt cu bune şi rele, să poată să spună cu curaj „sunt ceea ce sunt”. În epoca noastră, căutăm atât de mult să „părem” interesanţi. Garantez că suntem interesanţi şi fără măşti, suntem comori. Doar că ne temem să fim aşa cum suntem. Schimbarea nu trebuie să fie aşadar radicală, ci să fie mai degrabă o recunoaştere a ceea ce suntem. Asta înseamnă de fapt, cred eu, să fii SMART.

 ***

Mirona Radu, fotograf şi regizor

S-a născut la data de 12 noiembrie 1986, în Bucureşti. A absolvit facultatea de Regie de Film şi Televiziune, la clasa profesor Andrei Blaier în 2009 şi Şcoala de Fotografie Francisc Mraz în 2011. Este membru creator consacrat al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România din 2012. A urmat ca bursieră Maia Workshop în 2012, cu proiectul de film documentar Alone Together, sesiuni de dezvoltare în Cracovia (Polonia), Sabaudia şi Genova (Italia). A produs un film documentar în cadrul Aristoteles Workshop în 2011 numit If 6 was 9 (regizor Ivana Mladenovic, Serbia). A expus ca fotograf în 2012 în Casa Centrală a Artiştilor (Moscova, Rusia), Muzeul de Artă din Kolomna (Rusia, unde a primit şi o rezidenţă, ţinând conferinţe pe teme fotografice cu artişti locali), Galeria Modernă Fabrica de Ceai (Odessa, Ucraina), Galeria Aripa (Torino, Italia). A expus de-a lungul anilor împreună cu alţi fotografi în Bucureşti, Bistriţa, Paris, Lisabona, Bruxelles, Madrid.

sursa foto: arhiva personală a Mironei Radu