Utopia – între socialism și comunism

Renaşterea aduce în domeniul gândirii social-politice un element de excepţională importanţă: naşterea socialismului utopic. Lucrarea lui Thomas Morus De Optimo Republicae Statu deque Nova Insula Utopia (1516), cunoscută sub denumirea prescurtată, devenită celebră, de Utopia, a exercitat o influenţă covârşitoare asupra posterităţii. Morus a introdus în literatura filosofico-politică o nouă metodă, metoda utopistă, un mod specific de raportare critică la realităţile social-politice contemporane şi de proiectare într-o lume fantezistă, inexistentă a unui ideal care capătă caracterul unui plan raţional de reconstruire a societăţii.

Problema aportului utopismului la îmbogăţirea gândirii filosofice şi social-politice merită toată atenţia. Este interesant de urmărit cum mai multe curente i-au disputat posteritatea. Pe de o parte, socialiştii utopici au întrevăzut în ea o ilustrare timpurie a unei societăţi comuniste (unde proprietatea privată este abolită), în timp ce alţii i-au subliniat apartenenţa la umanismul creştin datorită inspiraţiei creştine (fidelitatea lui Morus faţă de catolicism).

Utopia lui Morus a fost scrisă în latină şi este compusă din două cărţi, posibile ipostaze ale două vieţi contradictorii: viaţa reală, în care trăieşte, şi cea fictivă, în care şi-ar dori să o facã. Prima parte prezintă dialogul dintre personajul-narator, care este însuşi Thomas Morus, un vechi prieten al său, tânărul şi eruditul Peter Giles, şi un explorator al lumii, sau mai degrabă un filosof, călugărul Raphael Hythloday. Această discuţie are menirea de a inaugura descrierea Utopiei, făcută de Raphael (personajul este un simbol al conştiinţei lui Morus), dar totodată reflectă viziunea autorului despre societatea în care trăieşte.

Morus s-a inspirat din Platon şi din descrierile cetăţii ideale. Chiar s-a ajuns ca Utopia să fie considerată „o versiune creştină a Republicii lui Platon adaptată la o nouă ordine socială”. Oraşul Amaurote este prezentat ca fiind „cel mai valoros şi mai demn”. Este posibil ca Morus să fi ales calea literaturii pentru a descrie o ţară imaginară tocmai pentru a evita „braţul justiţiei laice”^[1]. Astfel, îşi permite să expună problemele politice controversate ale timpului şi un discurs cu totul revoluţionar despre instituţiile societăţii engleze. Indignat de tulburările populare, de inegalitatea şi de mizeria ce domneau în Anglia, Morus creează o comunitate ideală în care oamenii trăiesc într-o  egalitate socială şi politică, unde sunt promovate valorile păcii şi toleranţei. Pentru Thomas Morus, „cetatea Utopiei” era o insulă, o societate izolatã, ale cărei moravuri nu au fost alterate de „substanţa rea” a instituţiilor de pe continentul european.

Desigur, pentru a o înţelege în toate aspectele sale, opera trebuie plasată în contextul social al timpului său. Fără îndoială, secolul al XVI-lea european a marcat o înflorire remarcabilă a filosofiei politice, înnoirea artelor şi a ştiinţelor. Paradoxul ce domină această lucrare este acela că obiectul criticii sale este organizarea monarhică şi feudală din Anglia Renaşterii, însă, în acelaşi timp, tot Anglia este insula pe care autorul ar dori să vadă instalată o nouă ordine. Intenţia nu era nouă, dovadă stau situaţiile politice dezastruoase ale cetăţilor-state, precum şi numeroasele lucrări apărute în aceea perioadă, majoritatea „îndreptare” pentru principi (de exemplu Principele de Nicollo Machiavelli, Educaţia principilor creştini de Erasmus din Rotterdam).

Pe de o parte, societatea descrisă de Morus se aproprie de modelul societăţii comuniste imaginate de Karl Marx mai târziu. Astfel, societatea garantează cetăţenilor insulei fericire, egalitate şi dreptate absolută. Comunitatea se bazează pe abolirea proprietăţii private şi instaurarea proprietăţii comune, munca este obligatorie pentru toţi locuitorii, iar statul este cel care reglementează producţia şi consumul. Aşadar, se poate justifica, cel puţin parţial, de ce Thomas Morus este considerat un precursor al comunismului. Utopia lui Morus instituie o nouă direcţie în gândirea social-politică − socialismul utopic − reprezentând în acelaşi timp „un element nou în istoria reflecţiei sociologice”^[2]. Ideea fundamentală, cu adevărat revoluţionară, exprimată poate cel mai clar din toată literatura socialismului utopic, este importanţa faptului că statul trebuie să devină un „stat al obştii”, iar acest lucru nu va putea fi posibil atât timp cât domneşte inegalitatea socială. Pornind de la această premisă şi întemeiată pe acest principiu, viziunea lui Morus asupra societăţii utopienilor va întemeia o direcţie edificatoare în dezvoltarea socialismului utopic; acesta rezervă statului un rol cu totul deosebit în reglarea conştientă a vieţii cetăţenilor, rol ce decurge din faptul că întreaga societate este concepută ca o unitate economică.

Pe de altã parte, în Utopia nu există ateismul considerat necesar de către Marx. Mai mult decât atât, în Utopia există toleranţa pentru diverse culte religioase, dar nu şi pentru ateism. Autorul consideră că există o strânsă legătură între credinţa în Dumnezeu sau într-un alt tip de divinitate şi disponibilitatea unui cetăţean de a se supune unei autorităţi în stat. În fapt, întreaga viaţă politică a lui Morus reliefează apropierea acestuia de creştinătate. Pentru el, cel mai important era menţinerea unităţii creştine, ipoteză demonstrată de poziţia adoptată împotriva reformei lutherane. Astfel, acesta l-a asistat pe regele Henric al VIII-lea la scrierea Apărării celor Şapte Taine, un răspuns polemic la scrierea lui Martin Luther Despre captivitatea babiloniană a Bisericii. Când Luther a replicat cu Contra Henricum Regem Anglie, Morus a primit responsabilitatea de a formula o contrareplică Responsio ad Lutherum. Se poate afirma că toate aceste adversităţi l-au determinat pe acesta să se aproprie de formele de ordine descrise în Utopia. Nu în ultimul rând, refuzul său de a-l recunoaşte pe regele Henric al VIII-lea drept cap al Bisericii Anglicane i-a adus executarea. Luând toate aceste argumente în considerare, se poate afirma că, prin lucrarea Utopia, Thomas Morus se apropie mai degrabă de umanismul creştin decât de o formă incipienta a socialismului.

Utopia este totodată viguroasa mărturie a superiorităţii calitative a umanismului lui Morus faţă de cel al epocii în care a trăit. Dacă umanismul burghez în gândirea politică şi-a găsit întruchiparea cea mai fidelă în epoca lui Machiavelli, se poate afirma că umanismul social se află în germene în opera lui Morus. Dacă pentru Machiavelli omul îşi poate realiza ţelurile numai în opoziţie, în luptă cu societatea şi ceilalţi oameni, pentru Thomas Morus realizarea omului e posibilă numai pe temeiul fericirii omenirii.

Utopia este adevărul de mâine. (Victor Hugo)

Aşadar, nevoia de a trăi într-o societate ideală, unde inegalităţile dintre indivizi şi tulburările sociale sunt abolite, a dominat încă din cele mai vechi timpuri gândirea filosofilor. Ceea ce ar trebui scos în evidenţă din proiectele utopiştilor, însă, este ceea ce a stat la baza dorinţei de a crea aceste utopii: credinţa oamenilor într-o lume mai bună. A denunţa natura artificială a acestor proiecte, fără a lua în considerare aspiraţiile oamenilor către un ideal, nevoia acestora de a se proiecta într-o societate caracterizată de o nouă ordine socială, ar însemna să ignorăm gândirea umană însăşi. Ca atare, utopia poate reprezenta un util element de raportare în examinarea tendinţelor perene ale fiinţei umane de a  apropia cât mai mult idealul de posibil.

A map of the world that does not include Utopia is not worth even glancing at, for it leaves out the one country at which Humanity is always landing. (Oscar Wilde)