Fiecare stat are o zi națională, dar și o limbă oficială (sau mai multe, precum Elveția). Noi avem bucuria de a vorbi limba proprie, națională, o răsplată câștigată de-a lungul timpului, istoriei: limba română se identifică cu națiunea română – ambele au un nume propriu, comun: româna. Și mai avem ceva: o zi a sărbătoririi acestei limbi unice – Ziua Limbii Române. Această sărbătoare mai poartă numele și de „Limba Noastră” și își are originile în Republica Moldova, singurul stat din lume a cărui limbă oficială este tot româna – dovadă că, într-adevăr, moldovenii de peste Prut sunt frații noștri, ba mai mult, sunt românii noștri.

Și tot românii noștri din Moldova și-au dorit proclamarea limbii române ca limbă de stat, în cadrul mișcării de renaștere națională din Chișinău, de la 27 august 1989. În cadrul Marii Adunări Naționale din acea dată, aproape 750.000 de oameni (aproximativ 1/6 din populația din acea vreme a RSSM – Republica Sovietică Socialistă Moldovenească) au cerut ca limbă oficială limba noastră, limba lor, limba română și, implicit, trecerea la grafia latinească. După lungi dezbateri cu oponenții, în cadrul celei de-a XIII-a sesiuni a Sovietului Suprem din RSSM (din 29 august până la 1 septembrie 1989), deputații care pledau pentru vorbirea limbii române în Republica Moldova au avut câștig de cauză: se adopta astfel alfabetul latin, iar limba română devenea limba oficială a statului moldovenesc.

Pentru că în cadrul acestei sesiuni cele mai aprinse discuții s-au purtat în data de 31 august 1989, tot atunci fiind adoptate și cele mai importante legi cu privire la această decizie, se stabilește ulterior ca această zi să rămână sărbătoare națională în Republica Moldova. Astfel, limba noastră cea română cunoaște o zi de celebrare în istorie. Din 1990, an de an, moldovenii sărbătoresc limba română, libertatea de exprimare în limba moștenită din stră-timpuri, bucuria și armonia oferită de muzica literelor latinești, sărbătoare pe care au numit-o Limba Noastră cea Română / Limba Noastră sau Ziua Limbii Române.

În România, prima țară a cărei limbă oficială a fost româna, nu exista o astfel de zi națională, dar începând cu 2006, în fiecare an, în ziua de 31 august, urmând exemplul românilor din statul vecin, pe treptele Teatrului Național din București se organizează Concertul limbii române, ca o odă adusă bucuriei de a vorbi această limbă armonioasă, libertății de a ne putea exprima în limba proprie, care ne definește ca neam și care oglindește istorii și rezistență de-a lungul anilor în fața dușmanilor.

Totuși, 2013 va fi primul an în care Ziua Limbii Române se va celebra în mod oficial și în România.

Tot în 31 august, prin evenimente culturale organizate în București și în Prahova (la Bucov și la Ploiești). Parlamentul României a adoptat o lege privind instituirea și la noi a acestei sărbători, această hotărâre fiind publicată pe 14 martie 2013 în Monitorul Oficial. Ziua Limbii Române va fi sărbătorită și în cadrul institutelor culturale românești din străinătate (Budapesta,  Varșovia, Instanbul, Madrid, Roma, New York, Paris, Tel Aviv).

Poporului nostru i-au fost ciupite, rupte și luate teritorii întregi, a fost asuprit și subjugat, dar nu i s-a putut lua limba… e de neuitat. Limba română e singurul bun care nu ne-a putut fi răpit, măcelărit. A rămas în noi ca dovadă a rezistenței și nu ne-au luat-o nici turcii, nici maghiarii, nici grecii, nici comuniștii… Ba dimpotrivă, au îmbogățit-o chiar. Și iată, și pentru moldoveni, limba română a devenit un simbol, minuscul, dar cu greutate, de dobândire a libertății!

Dar ce reprezintă limba română, ce o definește? De departe cea mai cuprinzătoare definiție a limbii noastre este cea pe care ne-a lăsat-o consemnată academicianul Al. Rosetti, cunoscută și ca definiția genealogică a limbii române:

Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului Roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Pannonia de sud, Dardania, Moesia superioară și inferioară), din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii și până în zilele noastre[1].

Așadar, noi vorbim astăzi o latină dunăreană, așa cum a evoluat ea, în aproximativ 2000 de ani de la începutul romanizării. Sistemul gramatical al limbii române, scheletul, coloana ei vertebrală, este de sorginte latinească; peste el s-au adăugat apoi, rând pe rând, influențe străine (slavă, greacă, maghiară, turcă, franceză etc.), dar acestea nu au afectat sistemul gramatical, ci doar au îmbogățit vocabularul. Uneori, româna a adoptat ca atare anumite cuvinte, alteori le-a… adaptat, le-a dat un înveliș specific. Și astfel s-a născut o limbă romanică unică, din aceeași familie cu franceza, italiana, spaniola, portugheza, catalana, provensala, dalmata, occitana, sarda, retoromana.

Spun și acum, cum spun adesea: a întreba la ce-ți folosește să vorbești o limbă română îngrijită, să-i cunoști gramatica e ca și cum te-ai mira de ce o mașină nu merge cu trei roți, de ce te udă ploaia când umbrelei tale i s-au rupt niște spițe, de ce nu are gust mâncarea când ai uitat să-i adaugi sare… Limba e un sistem mereu în mișcare, gramatica (la noi, în foarte mare parte latină) – un subsistem al acestui mecanism complex; fiecare „piesă” contează și merită respectată. Limba ta face parte din moștenirea-ți culturală, e cântecul de libertate pe care l-ai auzit încă din pântece, e expresia desăvârșită a gândurilor tale, e armonia cuvintelor cu care dobândești putere, e metafora cea mai frumoasă pe care o poți crea. Și tu o ai în tine și în afara ta – bucură-te de acest dar, nu-l distruge, nu-l respinge, nu-l arunca!

Închei cu ceea ce ne-a răspuns odată, atât de frumos, cu blândețea-i caracteristică, într-o discuție despre abaterile de la limba română literară, doamna profesoară Mirela-Ioana Borchin, de la Catedra de limba română din cadrul Universității de Vest din Timișoara:

Eu nu ierarhizez greşelile. De când studiez pragmatica, îmi dau seama cât de importantă este punerea în funcţiune a sistemului limbii. Limba română trebuie să cânte într-un amfiteatru universitar.

Și astfel cântă, din 2006, în fiecare zi de 31 august, pe treptele Teatrului Național din București, într-un Concert al limbii române, amintindu-ne de bucuria, șansa și libertatea de a vorbi limba proprie.


[1] Alexandru Rosetti, Istoria limbii române, de la origini până în secolul al XVII-lea, București, Editura pentru Literatură, 1968, p. 77.

sursa foto