Cum valorificăm opera de artă contemporană? Ce ne face să numim astăzi o lucrare de artă astfel și care sunt limitele ei? Este mereu o controversă care înconjoară orice poartă numele „contemporan” și, cred eu, aceasta a existat mereu. Totuși, am simțit necesar să vorbesc despre o lucrare de artă contemporană, realizată de Richard Phillips, Spectrum (2008), în ideea de a înțelege odată cu ea și mutațiile suferite de societate.
Lucrarea de față, deși nu iese prea mult, la prima vedere, din canoanele unei forme de artă „clasice”, consacrate, ca portret, dovedește totuși o dificultate sau chiar incapacitate de a fi interpretată prin metode clasice. Aceasta se datorează pe de o parte mutației conceptuale pe care arta a suferit-o în ultimele zeci de ani, punând accentul mai puțin pe artist și pe meșteșugul artei și mai mult pe sensul și scopul acesteia. Astfel, nu mai contează dacă portretul nu a mai fost desenat de pictor, acesta urmărind și înțelegând toate trăsăturile modelului său și, invariabil, modificând detalii (insesizabil la prima vedere) conform unor structuri mentale proprii, ci a fost proiectat pe pânză prin mijloace tehnice, trăsăturile fiind copiate și pictate hiperrealist, la scară mare, fără a fi necesar nici măcar contactul cu modelul, care pozase cu 40 de ani înainte. Opera de artă nu mai este valorificată de aptitudinile tehnice, ci de exercițiul mental pe care îl propune. Artistul nu mai este recunoscut prin detaliile inserate în lucrare, întrucât aportul personal este, la acest nivel, anihilat.
Artistul ne aruncă în lumea culturii pop americane. Ideea frumuseții, apreciată de privitor doar dacă o pune în relație cu o personalitate recunocută social în acest sens sau doar dacă se încadrează în canoanele estetice acceptate, este intens urmărită în opera lui Phillips. Observarea evoluției unor pop icons la care omul de rând se raportează constant constituie una dintre preocupările artistice permanente ale autorului. Cumva, Phillips ajunge să fie votat drept unul dintre cei mai influenți oameni ai secolului al XXI-lea de revista Esquire, în 2008, iar de atunci începe tot soiul de colaborări cu industria filmului și a modei, fiind în prezent unul dintre artiștii mediatizați ai SUA. Șirul de articole și publicații crește progresiv, în prezent vernisajele expozițiilor sunt anunțate în cotidiane influente precum New York Times, The Washington Post sau Huffington Post. Într-un fel, contemplând lumea starurilor, artistul ajunge la rândul său un produs al comerțului.
La scurt timp după realizare, lucrarea a făcut parte din decorul unui apartament în serialul Gossip Girl, ce prezintă viața unor tineri ficționali aflați pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei sociale. Aflat în culise la filmări, Phillips observa, într-un interviu, cum lumea media reconstruiește ficțiunea serialului și cum acesta, la rândul său, influențează mass media realității. Personajele ficționale se încadrează în toate aspectele lumii reale, vorbind despre aparițiile lor în tabloide, reviste de modă, pictoriale ș.a.m.d. Ele se construiesc ca socialites ficționale, urmărind traseul celor reale, iar publicul confundă aspectele și le percepe ca reale. Construirea unei identități sociale devine un joc al imaginii.
Legat de imaginea publică a starului, artistul spunea într-un interviu pentru Life & Times blog, în aprilie 2012, că expresia facială pe care o persoană publică o oferă este exersată, ea devine un soi de abstractizare, o imagine pe care fanul, privitorul se așteaptă să o vadă. Toate imaginile din mass media sunt în acest gen, ele conținând o urmă de mit, de inaccesibil pe care omul de rând îl dorește cu ardoare.
Astfel, pentru Spectrum, alegerea unei imagini comerciale de la sfârșitul anilor ’60, când cultura de masă se răspândește cu o viteză impresionantă, când se creează tipologiile și imaginea pe care SUA vrea să o aibă despre sine și mai ales în fața lumii capătă alte sensuri. Privind cu 40 de ani în urmă, vedem un chip anonim, însă aceeași expresie studiată, despre care se știe că vinde. Imaginea, frumusețea sunt atuurile celui care vinde și cu ele mizează pe slăbiciunea cumpărătorului care caută să empatizeze, să fie la rândul său acea imagine.
În acest joc social intră, de ce nu, și artistul, a cărui popularitate este crescândă în lumea mass mediei americane.
Se cuvine să amintim aici teza pe care marxismul o propune artei și societății. Estetica marxistă consideră că situația socială și economică influențează viața individului, iar rolul artei în acest context este de a reprezenta această situație sincer și, mai mult, de a căuta să o îmbunătățească. Esteticieni și teoreticieni care au discutat problemele pe care marxismul le propune, în special valul contemporan de astfel de critici, consideră de cele mai multe ori arta drept un produs social. Ea se vinde în galerii și în publicații și se discută în seminariile universitare, ar spune Orton și G. Polock.
Astfel, după cum am discutat și mai sus, arta lui Phillips nu numai că se vinde în galerii, ci prezintă persoane care vând o imagine, un produs, un aspect social, o stare. Ea apare în contexte în care vânzarea este impetuoasă, precum industria televiziunii sau a cosmeticelor. Mai mult decât atât, prin ea, artistul ajunge să fie el însuși o imagine care vinde: are colaborări cu industria modei, a filmului, a cosmeticelor, apare într-un episod în care arta sa este vândută la o licitație ficțională și mai mult, apare într-o emisiune TV despre artiști și creația artistică, Work of Art – The Next Great Artist, ca membru al juriului. Recunoașterea pop a artistului nu numai că oferă o nouă perspectivă asupra noilor drumuri în lumea artei contemporane, ci dezvăluie artistul însuși ca produs al culturii mercantile.
Spectrum prezintă imaginea anonimă a tinerei cu care se poate identifica orice femeie și a fost concepută să vândă. Părul, machiajul, atitudinea sunt ale Femeii acelor timpuri. Preluată, la 40 de ani distanță, și reorganizată iconografic prin setul de descompuneri cromatice, ea rămâne doar o imagine care captivează, fiind un amestec de frumusețe și deteriorare fantastică.
Spectrum prezintă o provocare din punct de vedere interpretativ întrucât, conceptual, depășește limitele unei forme de artă plastică tipică și înțelegerea ei presupune o contextualizare aprofundată și înțelegerea unei anumite mentalități.
Dar, pe de altă parte, în înțelegerea fiecărei opere de artă, indiferent de epoca istorică, este necesară o contextualizare, o încadrare în timp și spațiu, o înțelegere, pe cât posibil, a culturii care a produs-o. Interesant este acum modul în care mass media și comerțul formează oamenii cu setul lor de valori și felul în care artiștii aleg să se raporteze la această realitate.
Referințe media:
http://www.gagosian.com/artists/richard-phillips
http://artsy.net/richardphillips
http://tmagazine.blogs.nytimes.com/2008/09/30/richard-phillips-unveiled-on-gossip-girl/
http://www.huffingtonpost.com/2012/11/21/richard-phillips-gossip-girl_n_2170173.html
http://accessableart.wordpress.com/category/gossip-girl/gossip-girl-art/