Sis felicior Augusto, melior Traiano era salutul prin care Senatul își întâmpina noii împărați, după domnia lui Traian și până în secolul al IV-lea, când Imperiul Roman a început să decadă iremediabil. Această formulă de întâmpinare arată modul în care romanii i-au selectat din pleiada de conducători pe cei mai remarcabili. Augustus, Imperator Caesar Divi Filius Augustus, este fondatorul Imperiului Roman și (automat) primul său conducător, deci folosirea numelui său pentru o formulă de întâmpinare se impunea, acordând noului conducător legătura spirituală cu lumea predecesorilor. Interesantă e aici păstrarea întru amintire a împăratului Traian, dintre toți conducătorii romani. Marcus Ulpius Nerva Traianus Augustus este împăratul care a adus Imperiul Roman la maxima expansiune a acestuia și, mai mult, a implementat o serie de politici publice benefice poporului. Astfel, el nu a rămas în istorie ca un tiran cuceritor, ci ca un bun împărat care a adus prosperitate, fiind printre foarte puținii conducători romani a cărui reputație a rămas în istorie până în prezent.
Cum construiești un imperiu fericit și o reputație intactă? Cum marchezi o victorie astfel încât ea să rămână în conștiința populară sute de ani? Prin oameni fericiți și imagini remanente ale gloriei. Iar cea mai strașnică întruchipare a unei victorii este, neîndoielnic, cea săpată în piatră: arhitectura omagială.
Pentru a analiza felul în care Traian și-a consolidat statutul, am ales două monumente de for construite pentru a omagia cucerirea Daciei. Unul dintre acestea, Columna lui Traian, se află în inima imperiului, Roma, iar celălalt, Tropaeum Traiani, la granița noii cuceriri, în Dobrogea de astăzi.
Războaiele dacice, 101-102 și 105-106, finalizate cu anexarea Daciei la Imperiul Roman, au fost o mare încercare pentru armata romană. Chiar și după cucerire, romanii încă au păstrat imaginea dacilor ca adversari demni, războinici de temut și barbari „superiori” altor neamuri, astfel că învingerea lor a fost o victorie ce trebuia cu adevărat prețuită. Prin urmare, construirea a două monumente, unul chiar după victorie, exact la granița cea mai îndepărtată a proaspătului teritoriu roman, Tropaeum Traiani (109 d. Hr.), se impunea.
Cele două monumente redau realitatea cuceririi Daciei, eveniment care a fost, de altfel, sărbătorit la Roma cu mult fast, în 107. Deși războiul fusese destul de costisitor, bogățiile care veneau din Dacia acopereau costurile cu prisosință: se pare că Traian a adus 5 milioane de livre de aur, 10 milioane de livre de argint și mulți prizonieri ce urmau a fi vânduți ca sclavi, iar minele de aur ale noii provincii urmau acum să fie exploatate în favoarea romanilor.
O astfel de cucerire, pe cât de dificilă, pe atât de utilă din punct de vedere financiar, era necesar să fie păstrată în conștiința romanilor pentru cât mai mult timp. În acest sens se va construi Forul lui Traian, ultimul și cel mai amplu for din capitala Imperiului Roman, încununat de Columnă (113 d. Hr.), un monument original, cu rol evocator și, cum am spus mai sus, propagandistic. Totuși, înainte de a finaliza Forul, Traian a comandat ridicarea Trofeului (109 d. Hr.), aproape de noua graniță a Imperiului. Astfel, se poate concluziona că împăratul dorea aprecierea poporului, pentru că îi era necesară pentru bunăstarea imperiului, dar mult mai mult pentru implementarea în conștiința tuturor că Dacia a fost cucerită, printr-un monument vizibil de dincolo de granițe. De asemenea, rolul Tropaeumului era comemorativ, arătând astfel respectul pe care împăratul îl purta celor care au pierit în luptă, în special la Tapae, unde armata a fost greu încercată.
Ambele inaugurări au fost sărbătorite prin emiterea unor monede ce purtau imaginea noului monument. Așadar, orice om, de la Marea Mediterană până la Marea Neagră, putea vedea simbolurile noii organizări teritoriale ori de câte ori făcea comerț sau, pur și simplu, interacționa cu mediul social. Politica aceasta, de amintire prin mijloacele cele mai accesibile, avea rolul de a consolida în spațiul mental imaginea conducătorului-cuceritor și a apartenenței la un sistem social amplu, prosper și puternic.
Interesant este că în timp ce Columna este, din punct de vedere artistic, un model de realizare a reliefurilor, abundând în detalii și dând dovadă de ample cunoștințe de compoziție, ordonare a spațiului etc. și o deosebită realizare tehnică, Tropaeum Traiani este exact la polul opus: metopele realizate, probabil, de meșteri locali sunt aproape primitive, cu greșeli evidente din punct de vedere anatomic, compozițional, structural. De asemenea, materialul folosit este de o calitate inferioară celui de pe Columnă. Putem considera aceste diferențe datorate grabei de execuție a Trofeului și folosirii materialelor și oamenilor mai ușor de găsit și mai puțin costisitoare, dar cred că pot fi puse și pe seama părerii romanilor despre barbari. Din descrierea reliefurilor de pe Coloană s-a pus în evidență superioritatea poporului roman față de daci și, prin acțiunile lor de a construi Podul de la Porțile de Fier (103-105 d. Hr.) și diferite drumuri, granițe, rolul civilizator al acestora. Luând aceste aspecte în considerare, s-ar putea deduce că pur și simplu nu s-a considerat necesară o investiție mai mare în realizarea Trofeului. Acesta a fost pur și simplu util. Cum Dacia a fost prima cucerire din timpul domniei lui Traian, acesta a dorit ca evenimentul să fie marcat și printr-un monument local, însă neavând nevoie de aprobarea, recunoașterea sau prețuirea celor din această zonă, ci doar de respectul lor, nu s-a străduit prea mult. De altfel, Tropaeum Traiani nici nu este menționat de Cassius Dio în lucrarea sa, acesta descriind doar Columna. Vedem așadar că acesta face parte dintr-un program propagandistic adresat noilor cuceriți și noilor inamici, de dincolo de granițe.
În acest timp, atenția lui s-a concentrat pe ansamblul arhitectural al viitorului For, ceea ce a însemnat nu numai munca efectuată de constructori, ci o amplă operă urbanistică și de supunere a naturii: pentru realizarea acestuia a fost ras un deal, eveniment marcat și prin inscripția de pe coloană, a cărui înălțime e (probabil) egală cu a fostului deal. Întregul ansamblu arhitectural ce conținea mai multe clădiri, aflate astăzi în ruină, s-a dorit un exemplu de fast și bunăstare menit să îl ridice în ochii cetățenilor și să le câștige încrederea. Prin acesta, Traian a dorit ca oamenii să nu îl considere războinic, tiran, ci aducător de bunăstare, să îi înțeleagă campaniile și viitoarele cuceriri. Având în vedere faptul că oamenii din capitală, de care el avea nevoie, erau destul de familiarizați cu arhitectura imperială, finețurile și subtilitățile unei opere de artă reușite, a folosit pentru realizarea Coloanei probabil cei mai buni meșteri ai vremii, întrucât ea a rămas o capodoperă până în prezent din punct de vedere al execuției tehnice, științei compoziției și evidențierii mesajului unei opere de artă.
Dacă de obicei imaginile din război erau purtate sub formă de picturi în procesiunile triumfale, iar apoi uitate, Traian le-a dorit ca întreg program iconografic, săpate în piatră, pe o construcție ce depășește în înălțime toate clădirile din jur. Nu este însă o dorință de grandomanie, ci, mai degrabă, face parte dintr-un program de recunoaștere a conducătorului, care, de altfel, a și funcționat.
Cele două monumente marchează începutul victorios al domniei lui Traian, cel ce va fi numit optimus, însemnând „cel mai bun”, și cel care va rămâne în conștiința populară până în prezent, devenind parte din mitologia populară, personaj al legendelor medievale, mereu având imaginea celui mai bun conducător. Cu toate că în perioada sa Imperiul a atins maxima expansiune, ceea ce a însemnat campanii militare costisitoare, vieți pierdute și, evident, războaie, Traian a știut să își țină oamenii aproape și să îi facă să vadă partea bună a lucrurilor, adică bunăstarea personală și avantajele de a trăi într-un imperiu mare și bogat.
Consolidarea imaginii sale s-a făcut, după cum am arătat mai sus, și prin intermediul artelor și arhitecturii, folosind de la ansambluri arhitecturale, monumente comemorative până la decorarea pereților bibliotecii din Forul lui Traian cu reliefuri și la amplasarea simbolurilor victoriilor sale pe monede. Putem considera aceste acțiuni ca parte a unui program propagandistic bine pus la punct, dar la fel de bine le putem numi dovada geniului conducător, care știe nu numai strategia războiului, ci și arta cuceririi oamenilor.
Bibliografie:
Daicoviciu, Constantin, Daicoviciu, Hadrian, 1966, Columna lui Traian, București, ed. Meridiane
Froehler, W, Columna lui Traian
Florescu, Radu, 1983, Adamclisi, București, ed. Meridiane
Hannestad, Niels, 1989, Monumentele publice ale artei romane, București, ed. Meridiane
Jones, Mark Wilson, 2000, Principles of Roman Architecture, Yale University Press
Miclea, Ion, 1971, Columna, Cluj-Napoca, Ed. Dacia