“German voters aren’t stupid – they don’t want a Britney Spears as the chancellor of Germany, they want a serious leader whom they can trust. Merkel knows what she’s doing.”

Detmar Doering,  The Liberal Institute, Potsdam

Într-o epocă în care orice actor de seamă pe scena politică este protagonist și în scenariile mediatice, făcând înconjurul lumii (și chiar al timpului), Angela Merkel este atât un punct de reper pentru politicile europene, cât și un pas înainte în ceea ce privește „problema feministă”[1]. Comparată cu Margaret Thatcher sau Otto von Bismarck, este, la rândul ei, obiect de comparație pentru femei precum Valentina Matvienko.

Pentru a prezenta o figură predominantă a spaţiului european (şi nu numai), este necesară o  ilustrare a contextului în care aceasta a crescut ca personalitate politică. Germania este o țară unde regăsim următoarele grupuri etnice: germani (91,5%), turci (2,4%) și altele (6,1%: greci, italieni, polonezi, ruși, sârbo-croați, spanioli). Cele mai importante religii sunt: protestantă (34%), romano-catolică (34%), musulmană (3,7%) și neafiliați sau alte religii (28,3%). Este a șaisprezecea țară ca populație, predominând cei cu vârsta cuprinsă între 25 și 54 de ani (42% din totalul populației; vârsta medie – 45,7 ani[2]) unde gradul de urbanizare este de 74% (din totalul populației).

În fruntea Germaniei, în funcția de cancelar federativ, Angela Merkel este un personaj care stârnește deopotrivă fascinație și dispreț. Este născută în 1954, dintr-un un pastor luteran și o profesoară de latină și engleză. Crescută în mediul comunist din RDG, aceasta și-a dat doctoratul în fizică în 1987. A fost membră a FDJ (Tineretul German Liber) în școală și facultate, fără a deveni membră de partid. În 1990 a intrat în partidul CDU (Uniunea Creștin-Democrată), pentru ca în 2000 să devină liderul CDU. Din 2005 a avansat din punct de vedere profesional, în Parlamentul Germaniei (pe 10 octombrie 2005  cele 3 partide CDU, CSU și SPD au propus-o în fața Bundestagului în funcția de cancelar federal – 397 voturi pentru, 212 impotriva, 12 abțineri) și a debutat în funcția de cancelar, următorul mandat începând cu anul 2009, alegându-l ca vicecancelar pe Guido Westerfelle[3]. Merkel s-a căsătorit în 1977 cu Ulrich Merkel (căruia îi păstrează numele și după divorț – 1982). S-a recăsătorit, în 1998, cu chimistul Joachim Sauer; nu are copii și este cunoscută pentru faptul că nu îi plac câinii. Între 2006 și 2009 a fost desemnată de Forbes Magazine drept cea mai puternică femeie din lume, după 2009 trecând pe locul al doilea[4]. În 2007 a fost președinta Consiliului European și a condus G8 (a doua femeie care a ocupat această funcţie, după Margaret Thatcher). În 2010, a fost numită Doctor Honoris Causa al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca pentru „contribuția de importanță istorică la unificarea europeană și pentru rolul de importanță mondială jucat în înnoirea cooperărilor internaționale”.

În  timpul ocupării funcţiei de secretar general al Opoziției (CDU), și-a  câștigat o poziție importantă ieșind victorioasă din scandalul donațiilor care a izbucnit în anii `90[5].  Acesta a luat sfârșit în 1999 cu pierderea definitivă a puterii unor politicieni conservatori importanți ca Helmut Kohl (mentorul Angelei Merkel) și Wolfgang Schäuble. Locul celor doi politicieni a fost luat de Roland Koch și Angela Merkel, care l-a acuzat personal pe Kohl; în consecință, situația sugera depărtarea de influența lui și începutul unei noi epoci a partidului, în care Merkel devenea prima femeie președinte CDU, deşi deținea mai multă popularitate în afara partidului decât în interiorul acestuia. În acest timp, s-a ocupat cu planurile de reformare a sistemului social și economic, a devenit un suporter al alianței germano-americane și un critic al intrării Turciei în Uniunea Europeană, sprijinind în schimb un parteneriat „privilegiat”. Aleasă în urma unor compromisuri și a alianței cu SPD, Merkel a devenit în 2005 Cancelar, cu o viziune reformistă (viziunea reformistă a Angelei Merkel presupune însă și măsuri de austeritate[6] – ceea ce i-a atras și încă îi atrage critici).

În ceea ce privește politica sa externă, una dintre prioritățile Angelei Merkel a fost întărirea relațiilor economice transatlantice și a pieței libere în acest spațiu. În consecinţă, a fost considerată ultra-liberalistă de către francezii de stânga[7]. A declarat împreună cu Prim-Ministrul Indiei încheierea unui parteneriat indo-german (2006) (cooperare în domeniile energetic, știință și tehnologie, apărare) și a încercat apropierea de Israel. Este reticentă în privința exclusivității alianțelor cu Rusia în ceea ce privește energia și încurajează încheierea unor acorduri UE-Ucraina.

Este comparată cu Margaret Thatcher, Otto von Bismarck[8] sau Ecaterina cea Mare a Rusiei[9]. Este poreclită „Mutti” (diminutiv de la germ. „mamă”, ilustrând un ideal de mamă al anilor `60), „șoarecele gri” (demumire dată de colegele ei, la începutul carierei, din cauza îmbrăcămintei ei care nu era în pas cu moda, dar și subestimării ei de către acestea) sau „cancelarul de fier”, „Ecaterina a III-a” ș.a.  Astfel de denumiri sugerează crearea unui „personaj” politic. Personaj real, uneori mitizat, Angela Merkel dovedeşte pragmatism, abilitate de a face compormisuri[10], dar şi o capacitate remarcabilă de a combina realismul politic cu un idealism de tradiţie în ceea ce priveşte „visul unei Europe Unite”. Acţionând la rece pentru a menţine o Uniune Europeană puternică, aceasta a militat, încă din 2012, pentru măsuri de austeritate, reforme structurale şi integrare fiscală. A favorizat lărgirea Uniunii şi este încă un puternic actor pe scena relaţiilor internaţionale, apărând în topul gânditorilor globali alcătuit de Foreign Policy[11] şi pe primul loc ca procentaj, la întrebarea adresată europenilor “Care este cel mai important politician? (în viaţă sau din trecut)”[12].

“Îndrăznim să fim mai europeni?”

Astfel, cancelarul Germaniei este o femeie puternică într-o perioadă de profundă  criză la nivel european şi global, în care cel care dovedeşte cel mai rapid adaptabilitatea la tendinţele vremii câștigă. Deşi unii critici ai acesteia atenţionează că ar trebui să întreţină o relaţie mai apropiată cu cetăţenii germani, printr-o manifestare a  retoricii (pentru că altfel poate cădea într-o dizgraţie istorică, urmând exemplul lui Henry Kissinger), Merkel rămâne un om de stat discret, raţional, adaptabil şi tenace.

“She is not a dreamer, she is not a historian. She does not have big visions. She does not like to create big pictures of the future. She is a step-by-step decision-maker.”

Gerd Langguth, biograful ei


[1] http://www.spiegel.de/international/germany/letter-from-berlin-does-angela-merkel-deserve-to-be-a-feminist-icon-a-650888.html, accesat la 07.07.2013.
[2] https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/gm.html, accesat la 06.07.2013.
[3] Guido Westfelle, președintele FDP, homosexual, un renumit „joker” al politcii germane, încercând să introducă ceea ce el numeşte „Spasspolitik” sau „fan politics”. Vezi http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/8277884.stm, accesat la 07.07.2013.
[4] http://www.forbes.com/profile/angela-merkel/#, accesat la 06.07.2013.
[5] Scandalul a constat în descoperirea unor documente ilegale care ilustau forme de finanțare a patidului, printre aceste forme fiind acceptarea donațiilor secrete, nedeclararea lor și deținerea unor conturi bancare secrete și transferul de bani spre și dinspre bănci străine.
[6] Exemple de măsuri: mărirea TVA-ului de la 16% la 19%, contribuții în sistemul social de sănătate, o taxă pe venit mai mare etc.
[7] http://www.dailymotion.com/video/xpvina_intervention-de-jean-luc-melenchon-sur-la-defense_news#.Udpd5fUsEy8), accesat la 07.07.2013.
[8] Vezi http://www.forbes.com/sites/realspin/2012/08/02/angela-merkels-bismarckian-euro-diplomacy/, http://articles.philly.com/2013-04-22/news/38712245_1_horst-kasner-angela-merkel-german-chancellor, accesate la 07.07.2013.
[9] Vezi (http://www.spiegel.de/international/germany/angela-the-great-or-just-mom-merkel-s-dream-of-a-place-in-the-history-books-a-659018.html), accesat la 07.07.2013.
[10] http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/4572387.stm, accesat la 07.07.2013.
[11] Numărul 12, Angela Merkel („Pentru că a refuzat să renunţe la visul unei Europe Unite”), Foreign Policy România,  ianuarie-februarie 2013, p. 38.
[12] Întrebarea face parte din sondajul elaborat de Goethe-Institut. Vezi http://www.goethe.de/ins/be/prj/eli/erg/ges/enindex.htm, accesat la 09.07.2013.