„Omul este o fiinţă muzicală prin excelenţă”. Oliver Sacks demonstrează în lucrarea „Muzicofilia” sensul concret al acestei sintagme. Indiferent de cultură, poziţie geografică şi educaţie, sensibilitatea muzicală, de la cântecul păsărilor la partiturile complexe ale marilor compozitori, constă în capacitatea şi percepţia omului pentru procesul cognitiv. Sacks spune că „muzica rămâne fundamentală şi centrală în orice cultură”. Alăturarea tonurilor, timbrului, armoniilor şi a ritmului duce la construirea muzicii în minte şi activează inconştient numeroase zone din creier la care se adaugă o reacţie intensă şi emoţională.

Muzica “rock” pătrunde sub forma unui fenomen mobilizator masiv după sute de ani de muzică conformistă, creatoare de stereotipuri specifice erelor din trecut. Dacă până în anii 20 muzica îndeplinea funcţiile de relaxare, confort şi, nu în ultimul rând, de cunoaştere, odată cu apariţia muzicii jazz, se instalează o cunoaştere rapidă şi eficientă de la nivelul interior propulsată către cel colectiv, societal. Muzica nu mai deţinea regulile fixe ale secolelor trecute, ci cunoştea inovaţia, aşa cum majoritatea societăţilor evoluau către democraţie. Anii ‘50 aduc la nivelul internaţional prin diversele mişcări muzicale internaţionale apărute ca manifest la situaţiile politice, un nou scop al acestei mari instituţii, numite generic „muzica rock&roll”. Fenomenul a fost îmbrăţişat pe tot globul de la „Elvis Presley” (S.U.A., Memphis), „The Beatles” (Marea Britanie, Liverpool), la „Phoenix” (Timişoara, România). Acest curs alcătuit din note muzicale speciale avea să domine indiferent de dezvoltarea statală, ideologie sau graniţe. România reprezintă de asemenea, un spaţiu important de  desfăşurare a acestui fenomen încă din anii ’60, prin apariţia formaţiilor: „Uranus”, „Phoenix” (apărute în 1961), „Cometele” (1962), „Sfinx” (1963), „Sideral” și „Sincron” (1964).

La începutul anilor ‘60, rock&roll-ul nu reprezenta o industrie în România, astfel că membrii trupelor obţineau greu contracte. Fondurile erau limitate într-un stat socialist, în special pentru cultură și mișcări culturale. De exemplu, cazul trupei „Cometele”, care reuşesc abia după doi ani de la înființare să semneze un contract minor la barul „Perla” din Mamaia pe timpul sezonului estival. După debutul single-ului „Galop” din 1965, Cometele sunt angajaţi la teatrul de revistă Constantin Tănase din Bucureşti. Împreună cu Mircea Crişan (comic) aceştia efectuează primul turneu în ţară cu repertoriu de succes alcătuit din cover-uri după „Jimi Hendrix”, „Ten Years After”, „The Doors” şi „Velvet Underground”.

Termenul de „cover” a fost introdus pentru prima dată în România de către muzicienii beat şi reprezintă „a doua sau ulterioare versiuni ale unei piese muzicale interpretate de orice alt artist în afara celui care a lansat-o. Procedeul a fost încurajat de casele editoare deţinătoare ale dreptului de autor asupra unui repertoriu care, vehiculat în cât mai multe variante interpretative, produce venituri suplimentare. Adeseori, prin originalitate solistică sau orhestraţie, vechi piese fără o circulaţie deosebită devin mari hituri” (Definiție din ghidul disco-rock). Astfel trupa “Cometele”, desfiinţată după plecarea lui Radu Daniel (Zobi) reprezintă prima trupă rock&roll românească cu un repertoriu de cover-uri alcătuit din hiturile momentului, care a efectuat un turneu la nivel naţional. Alături de „Phoenix”, „Sideral” şi „Olimpic 64” se semnează primele capitole din istoria pop-rock-ului românesc

Va urma

_

Puteți citi primele două părți din seria Contracultura aici și aici.

Laura Iancu e licențiată pe Studii Europene pe perioada comunistă (RISE, Facultatea de Istorie, Universitatea București), studentă la Master pe Comunicare Audio-Video la SNSPA, iar din toamnă va studia Fashion Photography la Birmingham City University, UK. Pasionată de literatură, filosofie, muzică și fotografie, ne propune o serie de articole despre contracultură.

sursa foto