Într-un mediu care a lichidat „ostilitatea”, violența devine de neconceput”
O. Hurduzeu, „Unabomber, profetul ucigaș”
În lumea secolului XXI, violența e privită ca o remanență a omului subevoluat, ca o unealtă pentru entertaining și advertising, ca un factor de adrenalină și suspans, ca un mit din poveștile medievale. Cu toate acestea, ea este din ce în ce mai prezentă în literatură, unde, de cele mai multe ori, devine o manifestare a unui psihic contrariat, cu probleme sau care caută rezolvări. Printre operele literare care accentuază acest fenomen se numără Fight Club (Chuck Palahniuk), American Psycho (Bret Easton Ellis), A Clockwork Orange (Anthony Burgess), Lord of the Flies (William Golding) etc, dar el apare în aproape orice operă literară, fie că este ficțiune sau non-ficțiune.
Violența definește, la un moment dat, și devenirea istorică a omului. Acesta și-a notat din trecut doar conflictele, luptele, metode și armament, tehnici de cucerire și supunere a altora și tot așa. Niciodată nu au fost remarcabile perioadele de liniște, iar întotdeauna a mocnit un conflict pe undeva. După Al Doilea Război Mondial, însă, violența a căpătat noi forme, s-a manifestat în teritorii necucerite până atunci. Dacă estul Europei, închis în lumea comunistă, distrugea masiv elitele intelectualilor prin practici inumane în închisorile politice, Statele Unite ale Americii trăiau cu frica bombei nucleare și cu un nou-născut complex de superioritate asupra bătrânei Europe. În acest context, mentalul american a dat naștere supereroilor, oameni îmbunătățiți care să lupte pentru ei și să îi apere. S-au născut generații infinite de astfel de personaje al căror prim atu (pe lângă puterile supraumane) era capacitatea de luptă, violența manifestată cu orice motiv împotriva fiecărui rău, indiferent că este mic sau suprem. Apare ideea de the greater good, acel bine suprem, în numele căruia nu contează cine sau câți oameni mor, cât se distruge și cât rămâne, de fapt, demn de păstrat. Oamenii cresc cu aceste idei și imagini, ele definesc un stil de viață. Dar, undeva, simt că nici supereroii nu îi pot salva.
În anii 90 apar o serie de opere literare, ecranizate ulterior, care urmăresc chiar decăderea spirituală a omului oarecare, a celui care lucrează la birou și urmează regulile societății îndeaproape. Observăm, în opere precum American Psycho sau Fight Club, o dezumanizare profundă, care apare mai întâi la nivel mental și abia în ultimă fază se manifestă fizic. Personajul principal este, în ambele cazuri, foarte conștient de sine și foarte bine înrădăcinat în regulile sociale. Observă detalii minuțioase care au sens numai într-un anumit context cultural, cel din care face parte, și nu se poate raporta la universul exterior acesteia.
Tyler Durden se împrietenește cu naratorul romanului Fight Club, undeva pe la începutul povestirii, iar cei doi ajung să locuiască împreună după ce apartamentul acestuia din urmă ia foc pe neașteptate. Fight Club este, de fapt, povestea evoluției naratorului, de la corporatistul oarecare, al cărui nume nici măcar nu ne este prezentat, la omul care s-a desprins total de regulile sociale și care a găsit o soluție, mai mult sau mai puțin viabilă, pentru o lume liberă. Această evoluție este posibilă doar prin ajutorul lui Tyler, acest supraom nietzschean, un ideal al naratorului, pe care îl urmează și în care are încredere nelimitată (In Tyler we trusted). El trebuie să își depășească anumite limite psihologice pentru a fi liber: trebuie să-și „omoare” familia, dumnezeul și mentorul. Dacă de familie este dezrădăcinat încă de la începutul romanului, Tyler îl ajută să scape de Dumnezeu prin acțiunile pe care cei doi le întreprind, gesturi de violență, antisociale, crearea unei societăți (Fight Club) în care cei doi impun regulile și îi învață pe cei din jur să gândească. Gestul de a deveni mentor și zeu pentru un altul îl ajută pe narator la a nu se mai raporta la zeul său. Inventează metode pentru a-și depăși limitele fizice (lupte repetate, arsuri chimice etc.) și propune noi forme de ordine socială (Project Mayhem). După ce își depășește/omoară dumnezeul, el mai trebuie să își învingă mentorul, pe Tyler, care, la final ni se dezvăluie: este chiar el. În acest context, finalul filmului a fost modificat, iar naratorul se împușcă în falcă pentru a-și confirma sieși moartea lui Tyler pe care îl vede atunci împușcat în cap. În roman el este spitalizat și cea de-a doua personalitate a sa dispare datorită medicamentației administrate, însă planul său pentru o nouă ordine socială este continuat de membrii proiectului Mayhem.
Toate acestea sunt făcute numai prin intermediul violenței și al fricii. Pentru mare parte din acțiunile întreprinse, frica este principalul motor. Apar și sunt depășite, la un moment dat, instinctele de conservare și frica de moarte. Un alt motiv pentru care violența este prezentă este și nevoia de eliberare a tensiunilor acumulate. Membrii clubului de lupte se bat corp la corp, la libera înțelegere, pentru a se elibera de frustrări și nereușite. Dacă înainte ei se strângeau la întruniri în cadrul cărora vorbeau despre problemele personale și plângeau unii pe umerii celorlalți, acum ei elimină aceste nefericiri prin forță brută și prin alimentarea instinctului de supraviețuire și a fricii de moarte.
Violența este în contextul acesta un mijloc și nu un scop în sine, spre deosebire de American Psycho, unde, deși ea servește tot la eliberarea de frustrări și angoase, dincolo de aceasta, singurul ei scop este nevoia aproape organică a personajului principal. El nu vrea nimic altceva decât să scape de persoanele care îl deranjează sau să vadă oamenii din jur suferind, indiferent dacă îi cunoaște sau nu.
În același context se încadrează și Alex, personajul principal al romanului A Clockwork Orange (Portocala Mecanică). Deși el nu este pus într-un context social deranjant sau care impune un anumit comportament, cum sunt personajele descrise mai sus, el este violent, sau „ultraviolent”, așa cum se autodescrie, doar pentru propriul amuzament. Are un adevărat ritual comportamental, se îmbracă într-un anumit fel și repetă anumite gesturi, precum mersul la un anumit bar. Aparent, pentru el, acțiunea de a se manifesta violent, fără motiv, asupra unor necunoscuți este ca un ritual celebratoriu.
Dar mai demnă de reținut este nevoia de dedublare a personajului, care apelează la artificii exterioare, precum machiajul și costumul, pentru a-și crea o mască. Tot o mască simte nevoia să își construiască și personajul din Împăratul Muștelor, responsabil cu vânătoarea, care nu putea ucide animale. La fel, în Fight Club, naratorul își creează o a doua personalitate pentru că singur nu putea face toate cele, iar Christian Bale, în American Psycho, consideră că el nu este cel pe care îl observă cei din jur, ci o entitate net superioară acestora. De altfel, colegii de la muncă îl confundă de cele mai multe ori cu alte persoane și îl consideră incapabil de orice formă de agresiune. Masca și dedublarea sunt concepte folosite de toate personajele ce sunt nevoite să recurgă la violență, probabil din incapacitatea de a-și asuma realitatea unor gesturi și consecințe. Există, așadar o puternică încărcătură mentală, care completează gestul fizic de agresiune. Această nevoie a spiritului de a interveni pentru a anula, echilibra sau constrânge anumite gesturi denotă originea psihologică a violenței. Ea nu este apanajul omului subevoluat, ea devine o manifestare cu acordul psihicului și, de cele mai multe ori, al subconștientului. Dedublările apar atunci când conștientul nu poate accepta ca aceeași persoană să facă gesturi nespecifice lui.
Astfel, nu putem decât să ne întrebăm: de ce apar opere de mare succes și remarcabile din punct de vedere literar, care abordează subiectul violenței, al dezumanizării și dezacordurilor psihologice? De ce într-o perioadă de calm social, fără conflicte și cu încercări de eradicare a discriminării, urii și conflictelor specifice claselor sociale, scriitorii se apleacă asupra unor probleme precum violența, integrându-le în contexte sociale precum lumea corporațiilor, generația tânără sau chiar copilăria? Este oare construcția socială în care trăim artificială și incompletă, iar aceste manifestări, deși ignorate și considerate sub nivelul nostru, trebuie să fie parte a lumii, pentru a crea un echilibru?
—
Referințe literare:
Burgess, Anthony, Portocala Mecanică
Bret Easton Ellis, American Psycho
Golding, Wiliam, Împăratul Muștelor
Hurduzeu, Ovidiu „Unabomber, profetul ucigaș”
Palahniuk, Chuck, Fight Club