Am cunoscut oameni valoroşi, cu gândiri fără seamăn, care m-au îndrumat sau au avut mereu pregătite, cuvinte potrivite. Am ajuns la vârsta în care sunt nevoită să-mi plătesc singura amenzile (una singură, în autobuz). Vârsta la care am senzaţia că lumea e a mea şi am atâtea de descoperit, de văzut, oameni de întâlnit. Am vise multe în carneţel şi nu mă las până nu le împlinesc. Ador să descopăr oameni, să îi fac să vadă că există şi părţi pline pe lângă cele goale şi că viziunea depinde doar de perspectivă. Sunt de părere că o femeie este cea mai frumoasă atâta timp cât îşi păstrează feminitatea şi e învăluită puţin de mister. Probabil mi-aş fi dorit să mă fi născut în Franţa; ascultându-le pe Patricia Kaas şi pe Lara Fabian, mereu am avut senzaţia că acolo e tărâmul femeilor adevărate. E pe lista mea de destinaţii. Cărţile fac parte din viaţa mea de zi cu zi şi încerc să mă autoperfecţionez, învăţând din experienţele personajelor preferate. Plâng sau râd în hohote de fiecare dată când simt nevoia, cânt în drum spre şcoală dacă m-am trezit cu o melodie în minte şi nu mi-este teamă să-mi expun punctul de vedere. O adolescentă normală, la vârsta metamorfozei.
Maria-Lavinia Paladi este elevă la Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza din Galaţi și se ghidează după principiul Totul este relativ (Albert Einstein). Raluca Dinu, studentă în anul I la Facultatea de Istorie, i-a luat interviu acestei fete frumoase cu inițiative admirabile.
Care este povestea proiectului Trăiesc. Respir. Citesc?
Activitatea are o adevărată istorie în spate. În urmă cu cinci luni am participat alături de alţi colegi ai liceului la un curs de iniţiere în tainele jurnalismului, în cadrul asociaţiei de Jurnalism Independent. Îmi amintesc şi acum că au fost două zile, de weekend, frumoase şi însorite, timp în care noi am stat într-o sală de clasa de la ora 10 dimineaţa până pe la 4 după-amiaza. Nu regret timpul petrecut acolo. Am învăţat că orice e posibil, dacă eşti ambiţios, şi că lucrurile mari nu sunt direct proporţionale cu vârsta. Şi cei mai mici sunt în stare să mute munţii din loc. Doamnele ne-au introdus în lumea media şi mass-media, a Codului Civil şi Penal, ce avem voie să facem şi ce nu şi ne-au oferit exemple clare, legate de Internet şi de libertatea fiecăruia. La sfârşitul cursurilor am fost informaţi că şi părerea noastră contează, ba mai mult, vom primi sprijin cu orice idee am avea, atât timp cât e spre binele cuiva, al nostru, al liceului, al comunităţii. Alături de doamna mea profesoară de limba romana, Luminiţa Lupu, aveam deja o tradiţie în a organiza cafenele literare în cadrul cărora dezbăteam, analizăm cărţile preferate. Iar ideea a venit în urma uneia dintre aceste activităţi. De ce să nu le arătăm şi altora cât de frumos e să trăieşti o dată cu personajul din carte? Să rămâi în lumea aceea mult după ce o termini, să te gândeşti cum ar fi fost dacă… Zis şi făcut. Prima noastră activitate a avut loc în Real cu sprijinul Centrului De Jurnalism. Un flashmob. Ştiu că sună ciudat. Probabil te întrebi cum poate dansul promova lectura? Ei bine, am vrut să arătăm că deşi aparţinem unui liceu cu tradiţie, unde învăţătura e pe primul loc, ştim să ne şi distrăm. Am împărţit pliante cu citate preferate, iar publicul a fost destul de numeros. Ulterior, după următoarea cafenea literară am avut ideea activităţii “Read a living book”, care a avut loc pe 12 mai. Feedback-ul a fost extraordinar.
Cum s-a desfăşurat evenimentul dedicat promovării proiectului şi ce impact consideri că a avut asupra oamenilor?
Orice început are părţile sale dificile. Dacă la activitatea din Real, oamenii au fost impresionaţi “aşa şi-aşa”, la cea de pe faleză, copiii mai ales, au fost minunaţi. Ne-am organizat mult mai bine, am căutat mai mulţi sponsori, cei mai activi au fost răsplătiţi cu premii. Colegii mei s-au costumat în personajele preferate din cărţile lor de suflet, sperând că oamenii le vor asculta povestea. Şi mulţi dintre ei au făcut-o. Copiii mai ales, dar şi cei mari. Unul i-a spus unei colege că el n-a mai văzut o fetiţă aşa frumoasă ca ea, iar altul, că e foarte fericit că l-a adus acolo. Nici perlele n-au lipsit. Părinţii şi bunicii ne-au întrebat când va avea loc următoarea activitate ca să îşi poată aduce copiii sau nepoţii. Per total rezultatul a fost unul pozitiv, mai frumos decât ne aşteptam.
Care crezi că este impactul lecturii şi al dialogului între tineri în societate?
Într-o societate în care fiecare tânăr ar pune mâna pe o carte pe lună şi ar citi-o de bunăvoie şi nesilit de nimeni, cu toţii am fi mai fericiţi. În primul rând, cititul dezvolta imaginaţia enorm, la fel şi vocabularul. Având aceste două calităţi la un nivel ridicat, şi comunicarea dintre ei ar fi mult mai facilă, prieteniile s-ar lega mult mai uşor. Dovezi sunt: de exemplu cafenele noastre literare mi se par că ne aduc mult mai aproape unul de altul. Mie personal mi s-a întâmplat de multe ori să revin la o carte pe care am citit-o şi mi-a plăcut foarte mult. Poate era un citat sau chiar capitole întregi. Le-am povestit cuiva şi-am convins persoană respectivă să citească intreag volumul sau chiar seria. O carte poate lega oamenii între ei în mii şi mii de moduri. Posibilităţile sunt infinite. Depinde doar de cel care pune mâna pe ea şi o deschide.
Cum este privit proiectul Trăiesc. Respir. Citesc de către profesorii şi colegii tăi de la Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza?
Eu personal, nu am avut ocazia să discut cu prea mulţi profesori despre activităţile noastre, însă au fost totuşi câţiva. O parte dintre ei au fost prezenţi de fiecare dată, iar cealaltă parte ne-au susţinut cu idei şi încurajări. Colegii care au avut o carte preferată până în momentul de faţă, au venit şi au notat-o pe listele noastre sau măcar ne-au încurajat moral.
Care este rolul tău în proiect? De când eşti pasionată de lectură?
La ultima activitate am fost fotograf şi cameraman, însă la cea anterioară m-am implicat la fel de mult ca şi ceilalţi. Am fost încă de la început alături de cei dornici şi cred că ideea poate creşte foarte frumos. Depinde doar de generaţiile care vor veni. Iar de lectură sunt pasionată de prin clasa a VI-a. Până atunci toată lumea mă bătea la cap să citesc, că e bine, frumos şi trebuie. Însă nu prinsesem gustul lecturii. Până când profesoara mea de limba romana din gimnaziu mi-a propus să-l citesc pe Ionel Teodoreanu, cu seria sa de romane, “La Medeleni”. Femeia aceea avea darul de a-ţi stârni curiozitatea şi, după câteva secvenţe povestite, am zis că trebuie neapărat să aflu ce se întâmplă în continuare. Am descoperit între paginile acestui scriitor nişte imagini artistice minunate, nişte figuri de stil fără seamăn şi nişte personaje cu suflete superbe. Nu înţelegeam totul atunci, de asta spun că uneori mă întorc la cărţile preferate, iar vreo 3 ani mai târziu le-am recitit. Impactul a fost mult mai puternic şi probabil că voi păstra toată povestea personajelor în sufletul meu, multă vreme de-acum încolo. Apoi au urmat altele, şi altele…
Carte sau e-book?
E-book-ul are scopul său. Ocupă mai puţin spaţiu, are o memorie foarte mare şi poţi stoca acolo o bibliotecă întreagă pe care o poţi purta după tine oricând. Însă prefer varianta clasică. Sunt de nedescris emoţiile pe care ţi le dau o carte ce a trecut prin zeci, sute de mâini, până să ajungă la tine, paginile îngălbenite de trecerea anilor; sau şi mai interesant, să ai ocazia să ţii în mână o carte pe care ştii că a răsfoit-o chiar cel ce a scris-o. Mi se pare foarte deosebit când iau o carte, iar pe margine sunt notate gânduri, idei ale celui care a citit-o înaintea mea. În asta stă plăcerea; faptul că o poţi personaliza în felul tău şi totodată poţi da peste comori vechi de zeci de ani.
Ce planuri ai pentru anul viitor? Te-ai gândit ce facultate ai dori să urmezi?
Planul meu de viitor e complicat. Există, dar în momentul de faţă se despica în mai multe drumuri, şi încă nu m-am hotărât pe care să o apuc. Uneori mi-aş dori să pot face câte puţin din toate înainte ca să-mi pot da seama ce anume îmi doresc cu adevărat. Însă îl voi analiza atent şi voi încerca să iau alegerea cea mai apropiată sufletului meu.
Cum vă propuneţi să sprijiniţi în continuare pasiunea pentru lectură?
Ştiu că asta nu e o scuză, dar mi-aş dori să am timp să citesc toate cărţile de pe lista mea, din momentul de faţă. Mereu mai apare încă una nouă. Însă printre picături, sper să reuşesc în timp. Pasiunea pentru lectură este alimentată doar prin lectură şi conversaţie. Discuţii interminabile pe seama oricărui detaliu legat de carte. O parte importantă din cultura noastră generală ne-o facem doar prin ceea ce citim, înţelegem, asimilăm şi transmitem mai departe. Cine ar fi ştiut că traducerea corectă a expresiei “Alea iacta est!” nu e “Zarurile au fost aruncate!” cum mulţi greşesc, ci “Zarul a fost aruncat!”. Un om ce avea cunoştinţele necesare le-a transmis către noi, iar mesajul a fost recepţionat şi înregistrat :D.