Luna mai – Vestitor al bucuriei de a trăi

Se zice că în luna mai natura revine la viaţă – omului obişnuit nerămânându-i decât să accepte această premisă şi să trăiască prin complezenţă renaşterea, expansivitatea umanului, prin observarea unei naturi înfloritoare. Îşi adaptează astfel viaţa prin exuberanţa trăirii, patetismul exprimării şi se fericeşte, ca în fiecare an, „în armonie” cu natura. Specialistului însă nu-i rămân decât mirarea şi cercetarea.

Numele lunii a V-a provine din limba greacă, de la zeiţa Maia, una dintre primele zeiţe greceşti, din punct de vedere cronologic. Este fiica lui Atlas[1] (aşadar o Atlantidă) şi a Oceanidei Pleione (cea mai veche dintre Oceanide), este mama lui Hermes[2] şi o mamă adoptivă a lui Arcas, fiul lui Zeus şi Callisto. În tradiţia romană, Maia ilustra conceptul de dezvoltare, progres, fiind identificată mai târziu ca o zeiţă a Pământului. Cu acest statut, i se aduceau jertfe, făcând trimitere la zeul Vulcan[3].

Motiv de sărbătoare în tradiţiile multor popoare[4], luna mai inspiră, cu fiecare an, dorul de social, de apropiere – fie cu semenii, fie cu natura. Fără a rămâne la stadiul de preferinţă metafizică, odată cu venirea primăverii, prin mit, tradiţie şi participare efectivă, se poate observa o desfăşurare a religiosului indiferent de identitatea celui/celei în cauză. La o analiză atentă a fenomenului, Mircea Eliade[5] oferă explicaţia mitului: dat fiind un illo tempore (timp primordial), omul se comportă periodic cu o nostalgie a paradisului. Omul modern, spre deosebire de cel tradiţional – care sărbătorea oficializat miturile în care credea – îşi manifestă acest „dor” mai direct şi totuşi discret, astfel că ajunge să nu mai realizeze el însuşi ceea ce înfăptuieşte. Luând ca exemplu sărbătorirea zilei de 1 mai în România, când oamenii ies „la iarbă verde”, motiv pentru un exces al mâncării şi băuturii, poate fi amintită sărbătoarea lui Dionysos, zeul vinului, de Marile Dionysii, când se celebra sfârşitul iernii.

 Nu există mit dacă nu există dezvăluire a unui mister, revelaţia unui eveniment primordial care a întemeiat fie o structură a realului, fie un comportament uman[6]… [mitul este] întotdeauna legat de un cult şi inspirat şi justificat de un comportament religios[7].

Aspectele contradictorii ale acestei luni pot fi sugerate şi de traversarea ei de către cele două zodii – Taur şi Gemeni; prima statornică, conservatoare, a doua agilă, nestatornică şi exuberantă, ele sunt ilustrări ale auspiciilor acestei perioade, care apar la nivel individual. Un exemplu poate fi începerea muncilor câmpului, acea zarvă sănătoasă pentru pământ, precum şi pentru muncitor, grija pentru viitor prin plantarea diferitelor alimente, dar şi munca până la extenuare.

Ceea ce impresionează, în fond, în luna mai, este accentul pus pe actul trăirii, fie că este bucurie, fie că este, de exemplu, o accentuare a depresiei[8]. Încurajat de „explozia” naturii, individul acţionează îndrăzneţ, sărbătoreşte oricând are ocazia (se găsesc sute de sărbători la nivel global) şi – de ce nu? – se reînnoieşte, renaşte.