Generații și Conversații #1

Cercul de Societate și Cultură a fost invitat de către revista online Gen90.net la primul eveniment din seria „Generații și Conversații”, care a avut loc la SNSPA. Moderatori au fost domnii profesori Lucian Pricop și Denisa Oprea și fondatorul revistei, Costin Șerban.

Scopul Gen90.net este organizarea unui spațiu unde generația ’90 poate dezbate diverse probleme actuale. Dar atenție, generația ’90, pentru ei, nu se rezumă doar la cei născuți în perioada respectivă, ci și la cei care s-au format atunci. Gen90.net este o revistă de opinie pentru tineri, scrisă de tineri. „Generații și Conversații” dorește a transforma monologul în dialog, a muta aceste dezbateri într-un spațiu mai viu, mai dinamic, mai interactiv – pentru primul eveniment din serie acesta a fost sala 111, plină până la refuz (eu și Alice am ajuns să stăm în spatele invitaților).

Organizatorii au vrut să discute despre tendințele culturii românești actuale cu artiști relevanți pentru tineri. Invitați au fost Simona Popescu (literatură)[1], Chris Simion (teatru)[2] și Andrei Robin Proca (muzică)[3].

Dialogul a început cu o întrebare din partea doamnei profesoare Denisa Oprea, care a vrut să afle ce fel de artiști sunt invitații, rugându-i să spună câteva cuvinte despre arta lor poetică[4]. Robin a definit stilul trupei Robin and the Backstabbers ca fiind pop melodramatic și foarte zgomotos. Chris se simte mult mai apropiată de teatrul independent decât de cel de stat, povestindu-ne cum a pus în scenă piese în locuri neconvenționale, cum ar fi Laptăria lui Enache, clubul La Muse, în Godot Cafe-Teatru, chiar și pe-un hol. Pentru ea, literatura este un exercițiu, un lux, se retrage în scris pentru a sta cu Chris mai mult. Simona este adepta literaturii neconvenționale. Volumul său, Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie, a fost criticat fiindcă nu respectă canoanele clasice. Pentru ea, poezia înseamnă mai mult decât formă, iar volumul este, de fapt, o istorie a poeziei, cu trimiteri către filme, muzică și alte elemente din cultura actuală și cu un motto care intrigă: interzis proștilor de orice fel. Vorbind despre romanul său, Exuvii, Simona a spus că este unul atipic. De asemenea, mai târziu a afirmat că încă așteaptă Romanul scris de un tânăr născut în ’90, dar să fie atât și a arătat o grosime apropiată de cea a DEX-ului.

Discuția a ajuns apoi într-o zonă sensibilă pentru artiști: ce îi impulsionează să continue când există atâtea dezavantaje materiale. Întrebat care e discrepanța între muzica autohtonă și cea internațională, Robin a răspuns că în primul rând este o diferență de limbaj. Lipsa de încredere că ceea ce facem are importanță este o altă problemă a artiștilor români. Pentru el este foarte important efectul pe care arta îl are asupra publicului. A dat-o ca exemplu pe Antonia, ale cărei melodii au rol exclusiv de entertainment. A ținut să precizeze: nu fac mișto, entertainment-ul e ok. Dar, indiferent că este vorba de filme, melodii sau poezie, pentru el produsele artistice trebuie să aibă relevanță, puterea de a schimba: mă interesează ce pot să fac cu ele în contextul unei generații.

Chris a vorbit despre provocările teatrului independent, dar și despre avantaje. A început în ’99, în perioada în care termenii teatru și independent nu erau folosiți împreună și îl are pe Pascal Bruckner alături de ea. Pentru ea, teatrul este primordial, iar literatura o modalitate de regăsire: când nu mai pot să fac teatru, scriu.

Între timp, Simona, foarte activă, întreținea discuția, comenta, glumea și se juca precum dadaiștii, cu niște cuvinte decupate: a ta zilnică doză de opinii liberă în curând.

Spre sfârșitul discuției a venit și întrebarea inevitabilă pe care un tânăr pus față-n față cu un artist realizat o va pune: Ce ar trebui să facă un aspirant pentru a intra în domeniu?

Robin a răspuns prompt: sunteți deja aici. Apoi a vorbit despre iubire și interes, explicându-ne: dacă vrei cu adevărat, atunci o să faci. Simona a învârtit din nou cuvintele decupate și ne-a spus: opinii de curând în doză liberă zilnică – cu alte cuvinte, scrieți ce știți, zilnic, liber. Din punctul ei de vedere este important să ai răbdare și să-ți placă ceea ce faci, în așa fel încât să nu te deziluzioneze lumea care te întreabă constant dar tu ce mai faci cu…? Sugestia sa pentru cei din sală a fost: în următoarea săptămână să aveți cel puțin un vis interesant. Chris ne-a zis: când îți definești foarte clar ce vrei o să ajungi la asta. Îți trebuie curaj. Ne-a povestit cum s-a pregătit patru ani pentru Psihologie. Apoi a fost la o piesă de teatru și anii de dinainte nu au mai contat: nici măcar nu știam cum se numește ăla care dă indicații.

Discuțiile au durat două ore; nu a fost un eveniment întrebare-răspuns, ci mai degrabă o discuție interactivă între cei din sală și invitați. S-a sărit de la o idee la alta, s-au făcut reveniri, conexiuni, s-au depănat amintiri. A fost ca și când ne-am fi întâlnit într-un pub, nu într-o facultate. Atmosfera a fost relaxată, invitații au glumit; Chris stătea cu piciorul ridicat pe scaun, Robin se juca mai întâi cu o foarfecă, apoi cu un highlighter (foarfeca i-a fost înlocuită de Chris, fiind un potențial pericol în mâinile vocalistului unei trupe numite Robin and the Backstabbers, ne-a lămurit cineva din sală).

La sfârșit, cele mai interesante întrebări au fost premiate – invitații la teatru, romanul Exuvii, un CD Robin and the Backstabbers – iar Simona Popescu a donat romanul Rubik bibliotecii Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, cu dedicația De la mine pentru voi.

Se putea vorbi mai mult despre tendințele în cultură? Mai teoretic? Mai serios? Da, cu siguranță. Dar invitații au făcut în așa fel încât să și educe, să și distreze, iar organizatorii plănuiesc să îmbunătățească evenimentul de la întâlnire la întâlnire (dovadă – foile cu sugestii pe care le-au strâns la final). Ceea ce înseamnă că vom reveni și vă îndemnăm și pe voi să veniți cu noi.