V-ați gândit vreodată când ați făcut o fotografie că aceasta ar putea reprezenta, în viitor, un instrument de cercetare despre societățile actuale? Că imaginea pe care tocmai ați imortalizat-o ar putea fi mijlocul prin care ne vom prezenta în fața generațiilor viitoare, modul cum ei ne voi privi și înțelege stilul de viață, obiceiurile și tot ce ne înconjoară?
Inițial, fotografia a fost folosită ca instrument de cercetare în Statele Unite. New York-ul sfârșitul secolului al XIX-lea era o agitație politică, economică și implicit socială. Cele mai interesante de studiat și fotografiat erau cartierele mărginașe metropolei, unde infracționalitățile erau la ordinea zilei iar sărăcia domina peisajul. Războiul American Civil transformase cartierele în zone suprapopulate unde ordinea și disciplina erau o necesitate pentru buna lor funcționare.
Zona pe care ne vom centra atenția în interpretarea fotografiei este strada Mulberry (în traducere strada Duzilor). Aceasta se află în cartierul central și de lux al New York-ului, Manhattan. Se întinde din punctul nordic în cel sudic al centrului vechi, denumirea provenind de la duzii aliniați de-o parte și de alta a străzii. Despre strada Mulberry din Manhattan s-au relatat multe, ba chiar s-a realizat și o ecranizare în 2007 despre o infecție mortală care izbucnește aici și care circulă rapid ca o “spirală a tăcerii ieșită de sub control” (The Mulberry Street). Mulberry Bend este o curbă a străzii cunoscută datorită fotografiilor făcute de Jacob Riis în această zonă.
Fotograful american Jacob Riis a surprins în fotografiile sale sărăcia din Mulberry Bend, dar și stilul de viață impregnat de lipsuri al imigranților, cei mai mulți dintre aceștia de naționalitate italiană. Erau considerați “criminali”, conform discursului reformatorului american Gino Speranza, motiv pentru care drepturile le erau limitate.
Subiectul fotografiilor acestuia îl constituie vagabondul (the tramp). Este modelul imigrantului care nu se poate integra social și care putea fi regăsit cu ușurință pe strada Mulberry a anilor 1880. Stereotipurile despre acești oameni erau numeroase și printe cele mai înjositoare. Vagabonzii erau considerați imigranții italieni muncitori în zone rurale pe timpul verii, urmând ca iarna să se întoarcă în New York unde era aproape imposibil să se angajeze. Riis prezintă vagabonzii ca fiind dezinteresați de munca în New York. Acesta este un fragment din interviul dat de Riis cu privire la fotografie:
Într-una din vizitele mele în Bend, am ajuns lângă acest tovarăș…stând în curte pe o treaptă a scării, lovindu-mă ca și când aș fi fost un vagabond când i-am cerut să stea de vorbă cu mine un minut în schimbul a zece cenți. Aceia au fost probabil primii și ultimii zece cenți pe care omul i-a câștigat cinstit în tot cursul vieții sale, și asta stând jos. (Râde). Era prea leneș să spună “Da”, pur și simplu a dat din cap. (Râde). Am fixat camera, iar în momentul când eram gata să fac poza, el a luat pipa de la gură și a pus-o în buzunar. I-am spus: Locul ei e in poză. Dar nu; nu a scos-o. În mai puțin de cinci secunde de muncă se revoltase! (Râde). Știa cât valoreaza munca sa. Acea pipă era jumătate din cei zece cenți, motov pentru care a trebuit să îi mai plătesc jumătate din sumă ca să o pună în poză. (Râde). Stând acolo, valora jumătate, și cam atât. ( Kevin P Murphy, 2010, p. 80-81).
Jacob Riss subliniază prejudecățile clasei sociale din care fac parte imigranții italieni ajunși în America și valoarea pe care aceștia o dau muncii. Pasajul de mai sus este esența ideii pe care fotograful o transmite în portofoliul său. A se observa reticența pe care această clasă socială o are pentru cei veniți din afară (vagabondul nu a vrut să-și scoată pipa). Bărbatul a realizat valoarea fotografiei pentru Riis, dar în special a pipei. Reacția sa indică faptul că își asumă poziția și că îi face fotografului un serviciu, pentru care se așteaptă să fie recompensat. Solicitarea unei sume mai mari poate fi interptetată ca o acțiune de exploatare și aserție. Istoricii sunt de părere că imigranții italieni, motivați de dorința arzătoare de a se întoarce în Italia cu o oarecare bunăstare materială dobândită în State, erau motivați să câștige cât mai mulți bani într-un timp cât mai scurt. Munca lor nu era neapărat una comodă, ei lucrând în construcții sau având joburi care le puneau viața în pericol.
Fotograful publică chiar un articol în 1890 denumit “Prinderea vagabonzilor de gâtul nostru”( Jacob Riis, 1902), cu referire la clasa de mijloc, la muncitorii în căutarea unui loc de muncă în această perioadă. Acești oameni sunt vizibil inferiori clasei de mijloc americane și sunt considerați amenințări la adresa ordinii sociale. În aceeași perioadă Roosevelt dezvoltă conceptul de americanizare, lucru care sporește relațiile conflictuale între etnii. Populația din Mulberry Bend era indezirabilă social americanilor și o amenințare rasială, iar imaginile fotografului J. Riis din această zonă i-au întărit poziția discriminatorie.
Fotografia prezintă, în contrast cu pătura socială a imigranților considerați buni de muncă, o persoană slabă și lașă. Dar nu hoață. Riis crede despre vagabonzi că nu fură fiindcă nu au suficient curaj pentru a fura. Cel mult își pot însuși un rând de haine, când nu îi vede nimeni. (Idem, p. 84)
_
Murphy, P.K. , Political Manhood: Red Bloods, Mollycodless, and the politics of Progressive Era Reform, 2010, Columbia University Press
Riis, J. The Battle with the Slum, 1902, accesat pe http://www.bartleby.com/175/2.html la data de 30.01.2013, ora 18:12
Speranza G., Declares Mafia Cry is a Polige Fiction. Origin of Notion of an Italian Secret Society Here, The New York Times, 26 aprilie 1903, accesat pe http://query.nytimes.com/mem/archive-free/pdf?res=F60F1FFF345412738DDDAF0A94DC405B838CF1D3 la data 29.01.2013, ora 19:31