Studiul asupra muzicii „rock” din perioada comunistă de pe teritoriul României reprezintă primul pas în înţelegerea corectă a mesajului de libertate transmis de către generaţiile trecute. Parte a istoriei românilor, aceasta înfăţişează într-un mod sensibil evoluţia individului şi a societăţii din anii ‘60 până la căderea „Cortinei de Fier” şi modul în care mentalul colectiv s-a format în interior, dar si in jurul ei.  Muzica este un limbaj internaţional, sensibil, relevant în înţelegerea angoaselor din interiorul unor grupuri restrânse sau vaste, prin intermediul căreia ni se aduc la cunoştinţă atât ideile unei anumite perioade, cât şi tendinţele de evoluţie.

Consider că cercetarea asupra domeniului muzical din perioada comunistă este relevantă pentru poporul român de astăzi, dar şi pentru pasionaţii din întreaga lume, care au posibilitatea să descopere, prin intermediul prezentei serii de articole, modul în care societatea fabricată de liderii comunişti, îndoctrinată la nivel individual şi cenzurată din punct de vedere social, a reuşit să evolueze şi să se elibereze în decursul a patru decenii.

Prima parte a coloanei „Contracultura”, aduce la cunoştinţă situaţia statelor din Europa comunistă, de la debutul Războiului Rece până la mişcările de protest ale generaţiei hippy. Pe baza acestei perioade, se observă implicarea Statelor Unite ale Americii în Europa, prin intermediul lansării radioului „Europa Liberă” şi succesul pe care noul val „rock and roll” îl obţine pe continentul nostru. Clasificarea formaţiilor şi a curentelor, aduce la cunoştinţa cititorului, diferenţele între interesele participanţilor la problemele anilor ‘60 şi ’70 stabilite la nivelul mentalului colectiv pe întregul mapamond. Am urmărit firul progresiv al muzicii „rock” din exterior şi concertul „Woodstock”,  pentru a înţelege introducera de elemente rock în România comunistă. Cercetarea s-a realizat de la mesaj şi gen muzical până la stil vestimentar, precum şi pe baza influenţelor pe care primele trupe „rock and roll” româneşti, denumite generic formaţii de „beat”, le abordau din exterior. Formaţiile precum Sincron, Sideral, Roşu şi Negru, Sfinx şi Phoenix demonstrează aceste influenţe prin activităţile desfăşurate în perioada 1962-1975.

A doua parte a seriei centreaza modul în care noul val era privit de către autorităţile româneşti şi măsurile pe care Securitatea le-a luat pentru a separa centrul si sud-estul Europei de vestul modernizat. La începutul anilor ‘70 sunt emise „Tezele din iulie” de către Nicolae Ceauşescu, prin intermediul cărora se dorea crearea unei „revoluţii culturale”, asemănătoare celei din China, care cuprindea toate domeniile. Prin scoaterea din legalitate a elementelor definitorii pentru muzica rock, a anumitor trupe sau chiar personalităţi, liderul comunist demonstra teama pe care noua generaţie o imprima asupra sa, teamă care l-a făcut pe acesta să recurgă la o serie de măsuri violente, cum a fost persecutarea lui Cornel Chiriac, sau atacul cu bombă la sediul central „Europa Liberă” din Munchen. Aceste evenimente au culminat cu fuga din ţară a trupei Phoenix, care a reprezentat epicentrul muzicii rock din acea perioadă. De asemenea, se discută despre „Cenaclul Flacăra” şi modul în care Adrian Păunescu îşi câştiga popularitatea, dar şi de implicarea acestuia în mod subtil contra regimului.

A treia parte aduce în discuţie continuitatea muzicii „rock” de după represalii, perioada optzecistă. Trezirea la adevăr a populaţiei, generată de foamete şi conflict, oferă oportunitatea muzicienilor români să se implice asemănător precursorilor mişcărilor de protest contra regimului care aveau loc în Marea Britanie. Se observă o schimbare la nivelul stilului muzical prin diferenţierea tot mai vastă a genurilor de „rock”, în raport cu situaţia în care se afla societatea. „Rock-ul” cel mai popular era în anii ‘80 atât pe plan internaţional cât şi naţional, „heavy-metal-ul”, un gen agresiv comparativ cu cele anterioare, în care se refulau temerile, dorinţele şi frustrările participanţilor. Se observă o creştere a dorinţei de libertate a statului român, mesajele transmise de formaţii precum Iris, Voltaj sau Cargo, fiind directe, spre deosebire de metaforele din deceniile anterioare.

Am folosit ca metodă de cercetare aplicată, cartea de memorii a domnului Covaci Nicolae, lansată la editura Nemira, în care parcurge drumul personal, dar şi pe cel al formaţiei „Phoenix”, de la perioada de formare, până la fuga în Germania. Din această lucrare descriptivă am sustras o multitudine de informaţii relevante, studiind analitic şi în profunzime părerile personale şi modul în care tânărul Nicolae Covaci percepea lumea în care trăia, împreună cu evenimentele marcante ale epocii.

Din punct de vedere cantitativ, informaţia pentru muzica “rock” românească din perioada comunistă este limitată, însă este calitativă, astfel că sursele principale au fost cele două lucrări prezentate, împreună cu audierea de discografii complete lansante de Electrocord pentru formaţiile: Phoenix, Sfinx, Iris şi Holograf. Am acumulat surse din străinătate prin studiul articolelor de referinţă lansate de  CNN şi al lucrărilor care au la bază contracultura, precum cartea scrisă de  Roszak, Theodor: “The making of a Counter Culture, Reflections on the Technocratic Society and Its Youthful Opposition” şi a romanului “Flower-power” scris de Ann Walsh.

Acest studiu cuprinde un fir cronologic al evenimentelor, relevant pentru înţelegerea corectă a conexiunii dintre muzică, social şi politic. Selecţionarea informaţiilor a fost realizată cu precizie pentru urmărirea subiectului, demonstrarea ipotezei, înţelegerea mesajului şi validarea concluziilor.  Am folosit metoda comparativă între muzica naţională şi internaţională pentru întărirea argumentelor, iar prin intermediul audierii albumelor străine ale trupelor menţionate în text “The Beatles”, “Led Zeppelin”, “Pink Floyd”, etc, am realizat conexiuni puternice între mesajele şi ideile occidentale și cele de pe teritoriul României comuniste.

Subiectul ales pentru acest studiu este original, în prezent neexistând o lucrare publicată care să cuprindă datele prezentate, motiv pentru care cercetarea în sine a reprezentat o adevărată provocare. Strângerea de informaţii s-a realizat pe parcursul a mai multor ani, prin urmărirea de materiale lansate de după comunism, legate de muzica rock, pe piaţa actuală. Prezenta serie de articole cuprinde evenimentele prezentate cronologic, importante pentru muzica rock, din anii ’60 până la sfârşitul anilor ’80 din cadrul României comuniste, reprezentativă pentru acestă cronologie fiind lucrarea Doamnei Caraman Daniela, „Disco Ghid-Rock”  lansată în 1977 şi completată în 2003.

 Va urma

_

Laura Iancu e licențiată pe Studii Europene pe perioada comunistă (RISE, Facultatea de Istorie, Universitatea București), studentă la Master pe Comunicare Audio-Video la SNSPA, iar din toamnă va studia Fashion Photography la Birmingham City University, UK. Pasionată de literatură, filosofie, muzică și fotografie, ne propune o serie de articole despre contracultură.

sursa foto