Dualitatea în „Alice” – limbaj și identitate

Charles Lutwidge Dodgson, sub pseudonimul Lewis Carroll, a scris Alice’s Adventures in Wonderland pentru Alice Pleasance Liddell. În 1865 a fost publicată, urmând să devină una dintre cele mai faimoase povești pentru copii. În 1871 a apărut continuarea aventurilor lui Alice, Through the Looking-Glass, and What Alice Found There.

Alice’s Adventures in Wonderland începe cu imaginea lui Alice și a surorii sale în grădină, pe 4 mai, într-o zi călduroasă. Ca într-o oglindă, Through the Looking-Glass… se deschide cu un cadru interior, într-o seară de noiembrie (exact șase luni mai târziu) în care ningea. Cele două introduceri o pun pe Alice în ipostaze diametral opuse. Astfel, putem vedea ideea de dublu, oglindă, dualitate și comparând cele două povești. Dar cel mai bine se poate observa făcând o incursiune în textul original, în engleză.

Ideea de dublu se manifestă în scriitura lui Lewis Carroll în special prin jocurile de cuvinte. Autorul folosește paronime pentru a crea momente comice. De pildă, când cineva spune [ak-səs] se poate referi la axa Pământului sau la pluralul cuvântului topor. Astfel se ajunge în situația în care replica la: You see the earth takes twenty-four hours to turn round on its axis —’ este ‘Talking of axes,’ said the Duchess, ‘chop off her head!’ – ceea ce dă o notă de umor textului, deși protagonista este în primejdie. [1]

Alice vorbește deseori singură, asumându-și două roluri. Pe de-o parte este cea responsabilă, matură, pragmatică, pe de alta este cea răsfățată, copilăroasă, impulsivă. Prima Alice este deseori ignorată de către cea din urmă, ceea ce este firesc, dat fiind faptul că este doar o fetiță care în unele cazuri preferă să facă năzbâtii, iar în altele este neputincioasă. Astfel, latura matură pierde teren în fața celei infantile. Dar de-a lungul poveștii, în majoritatea situațiilor de criză în care se regăsește, Alice alternează între a se panica și a căuta soluții, întrebându-se deseori de ce plânge și spunându-și că nu este o copilă.

Când suntem copii, aceste pasaje ne hrănesc dorința de revoltă împotriva părinților exagerat de protectori și iluzia că ne putem descurca singuri. Dincolo de această împuternicire a celor mici există însă o idee mai profundă: se pune problema dualității umane. Existența acestei lupte între laturile noastre diferite se poate observa chiar din copilărie. O personalitate complexă nu va putea scăpa de paradoxul care va lua naștere în firea sa. Deseori aceste contradicții sunt privite cu ochi răi, dar în a doua carte putem vedea că o experiență completă înseamnă asumarea și exploatarea mai multor euri.

În Through the Looking Glass… Alice nu numai că vorbește cu unul dintre puii lui Dinah, dar și răspunde pentru el, continuând să-și asume mai multe roluri. Jocurile ei preferate – care îi aduceau deseori probleme – începeau cu „hai să ne prefacem”:

Alice had begun with `Let’s pretend we’re kings and queens;’ and her sister, who liked being very exact, had argued that they couldn’t, because there were only two of them, and Alice had been reduced at last to say, `Well, you can be one of them then, and I’ll be all the rest.”

În acest pasaj putem observa discrepanța dintre sora ei, realistă, limitată, și Alice, dispusă să-și extindă aventurile și să se extindă pe ea însăși. Aici, ea transcende simpla dualitate umană și trece la un alt nivel, unul divin, în care este pregătită să cuprindă totul.

Un alt contrast important în Alice’s Adventures in Wonderland este cel care apare în urma nenumăratelor ei schimbări în dimensiune – ba este suficient de mică încât să se joace cu Regina de Roșu, ba atât de mare încât rămâne blocată în casa Iepurelui. Simbolistica acestor metamorfoze este dublă. Reprezintă pe de-o parte pubertatea, cu toate transformările bruște care au loc în corpul copilului/adolescentului. Dar, mai adâncă de-atât este chiar problematica naturii individului. Alegerile pe care le facem ne stabilesc locul în societate, determină cât de puternici/vulnerabili suntem. Mâncarea este un motiv important în Alice… și Lewis Carroll se folosește de ea pentru a o pune pe Alice în mai multe ipostaze. Când mânca din ciupercă fie creștea, fie se micșora, fiind plasată astfel în diverse locuri în lanțul trofic – i se lungește gâtul atât de tare încât sperie o pasăre, care o confundă cu un șarpe și se teme că îi va mânca ouăle, respectiv devine atât de mică încât trebuie să se ascundă de un pui de cățel care ar fi putut s-o confunde cu ușurință cu o insectă comestibilă.

Autorul conturează astfel una dintre ideile ascunse din Alice  – suntem ceea ce suntem datorită alegerilor noastre, suntem duali din fire și trebuie să acceptăm și să ne însușim această dualitate și, de ce nu, să o depășim, să cuprindem cât mai mult, să fim noi toți ceilalți.

Când te întâlnești prima oară cu Alice te distrează aventurile ei, ilustrațiile și, mai ales dacă o citești în engleză, jocurile de cuvinte. Poveștile sunt o experiență cu totul diferită când nu mai privești din perspectiva unui copil și poți observa toate subtilitățile pe care autorul le-a introdus în spatele unor cuvinte simple. Lewis Carroll a scris două texte diferite într-unul. Nu numai personajul său principal are un caracter dual, ci și aventurile ei și simbolistica și mesajul.