Read acest articol, s’il vous plaît! Despre globalizarea lingvistică

Facem parte dintr-o societate în care mijloacele de comunicare au atins un nivel de dezvoltare neașteptat. Purtăm convorbiri telefonice internaționale cu prietenii plecați la studii, citim articole online, ne facem prieteni de pe alte continente prin intermediul rețelelor de socializare  (ba chiar unii dintre noi își găsesc astfel sufletul pereche). Suntem în mod cert influențați de globalizare mai mult decât ne dăm seama. Dar câți dintre noi am încercat să analizăm și să înțelegem cu adevărat fenomenul, pentru a avea un mai bun control asupra urmărilor lui ?

Globalizarea este considerată a fi un fenomen recent, specific epocii contemporane (cel puțin la nivel de conștientizare). Termenul apare abia în anii ’60, promotorii săi fiind profesorul Marshall McLuhan, de la Universitatea din Toronto și Zbigniew Brzezinski, de la Universitatea Columbia.

Definițiile și sensurile dobândite în literatura de specialitate sunt numeroase și acoperă o arie amplă. Sociologul Anthony Giddens definește globalizarea ca fiind „the intensification of worldwide social relations which link distant localities in such a way that local happenings are shaped by events occurring many miles away and vice versa.” Robert Gilpin, cercetător în domeniul economiei politice, vorbește despre „the integration of the world-economy”, în timp ce Jan Aart Sholte, profesor de științe politice, face referire la „de-territorialization – or the growth of supraterritorial relations between people”.

John Tomlinson observă o dublă determinare între cultură și mondializare, considerând că „în centrul culturii moderne se află globalizarea; în centrul globalizării se află practicile culturale”[1] . Este vorba, deci, despre o relație de reciprocitate. Sensul real al globalizării poate fi evidențiat numai în contextul cultural al epocii contemporane, dar și globalizarea influențează, prin noile metode si instrumente promovate, modul în care individul și comunitatea percep cultura. Valorile sunt redefinite și principiile reevaluate după noii parametri impuși de evoluția tehnologică și de simplificarea metodelor de comunicare. Se cere, în primul rând, eficiență, rapiditate și profit. Abia după asigurarea acestora, putem vorbi si despre evaluarea la nivel de estetică și morală, analiză ce ne apropie cel mai mult de abordarea culturală conservatoare.

În lucrarea Transformări globale. Politică, economie și cultură se pornește de la ipoteza că „una dintre cele mai direct percepute și trăite forme ale globalizării este cea culturală”[2]. Reacția firească e aceea de a contesta ideea, aducând drept contraargument primatul dimensiunii economice a globalizării. Dar dacă ne raportăm la cultură în sensul său larg, ca fiind „the customary beliefs, social forms, and material traits of a racial, religious, or social group; also: the characteristic features of everyday existence (as diversions or a way of life)”[3], afirmația inițială se dovedește întemeiată. Pentru că înainte de apariția unui tip specific de economie a fost gândirea care l-a generat, înainte de o evoluție științifică spectaculoasă a fost cercetătorul și educația specializată de care acesta a beneficiat și toate acestea aparțin în mod clar segmentului cultural al unei societăți.

Globalizarea culturală devine tot mai evidentă în plan lingvistic. Suntem într-un continuu proces de învățare de limbi străine, fie că o facem din pasiune sau din dorința reușitelor profesionale. Personal, îmi amintesc că am început să iau lecții de engleză la grădiniță, dar mai sugestiv este cum am început studiul francezei în clasa I. Cum abia atunci primeam și indicațiile dintâi pentru deslușirea alfabetului și nu știam a scrie, profesoara ne îndemna să desenăm cuvintele învățate. Important era să ne deprindem cât mai curând cu noua limbă.

Originile globalizării la nivel lingvistic se găsesc în domenii variate. Omul e o ființă socială, care se regăsește doar în cadrul unei comunități și care simte nevoia comunicării cu semenii săi. Apoi, dezvoltarea unei economii de dimensiuni globale a ridicat problema colaborării între factori economici din regiuni diverse, fapt ce presupune un mijloc de comunicare cunoscut de toți participanții. Ducând analiza în trecutul istoric, merită menționat și factorul politico-administrativ. Este vorba despre regimul colonial, care a impus în colonii limba din metropolă – dacă nu ca un obiectiv clar, cel puțin ca urmare a prezenței aparatului administrativ, ce reunea funcționari formați în metropolă.

Rădăcinile și manifestările globalizării lingvistice sunt mult mai vechi decât în aparență. Se remarcă, la începuturi, primatul limbii latine, considerată mult timp lingua franca, asociată rapid drept instrument de comunicare în științe și devenită baza unor terminologii specifice. În zoologie și botanică se impune sistemul denumirilor științifice cu origini latine, tocmai pentru a facilita comunicarea între cercetătorii din spații lingvistice diferite. Același lucru se întâmplă și în domeniul juridic: termeni precum de facto, de jure, casus belli ș.a. au rămas omniprezenți în literatura de specialitate și în practica juridică actuală.

Urmează, apoi, epoca de dominație a limbii franceze. În spațiul african, acest fapt nu este altceva decât rezultatul direct al regimului colonialist. Dar în zona europeană spiritul francofon a apărut ca urmare a fascinației pe care cultura franceză o genera în secolul XIX și în prima jumătate a secolului XX în rândul celorlalte societăți. Prin învățarea limbii franceze, elitele statelor aspirante la desăvârșire culturală aveau acces la scrierile și inovațiile culturale de sorginte franceză. Dar mai presus de dorința autodepășirii și evoluției socio-politico-artistice, trebuie admis și faptul că adoptarea limbii franceze drept limbă de comunicare în societăți precum cea rusească sau chiar în cea românească  implica și o componentă de strictă imitare.

Emergența unei noi puteri peste ocean a însemnat cedarea supremației pe care limba lui Baudelaire o deținea. Mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial, se remarcă un proces tot mai accentuat de impunere a limbii engleze. Sugestiv este cazul României, țară francofonă prin tradiție, unde statisticile arată că în învățământul preuniversitar numărul elevilor care studiază limba engleză a crescut și, mai mult de atât, l-a depășit pe cel al celor care studiază limba franceză.

Limba engleză nu doar că s-a impus în toate mediile internaționale ca instrument de comunicare, dar e prezentă și prin fenomenul de anglicizare (un exemplu tipic de creolizare lingvistică). Engleza pătrunde în medii lingvistice unde nu a avut nicio legătură, fără a înlocui limbile native, ci devenind parte componentă a acestora. Rezultatul este un amalgam între cele două limbi, în care nu putem vorbi de reguli, ci doar de preferințele vorbitorilor și de valoarea estetică pe care noile formulări o pot dobândi. Societatea indiană este un bun exemplu în acest sens, hindusa fiind supusă procesului de anglicizare.

 Au existat și reacții de respingere față de aceste tendințe de generalizare a limbii engleze. Deloc surprinzător, cele mai vehemente măsuri de protecționism lingvistic au venit din statele francofone. În Franța a existat chiar și o propunere de a fi interzisă extinderea folosirii cuvintelor englezești, dar care nu a fost adoptată în final.

Cu toate acestea, specialiștii observă constituirea unei „engleze globale”, care acoperă comunicarea din orice domeniu și poate fi utilizată indiferent de zonă geografică. Selma K Sonntag dă un astfel de exemplu: „ An article from 13 May 2000 issue of the Economist notes that the Aceh rebels on the island of Sumatra and the Indonesian government compromised on English as the language of a cease-fire agreement, given that neither Acehnese or Bahasa Indonesia was acceptable to both parties.”[4]

O altă formă de manifestare a globalizării lingvistice este generată de social media și toate mediile de comunicare pe care acest concept le reunește. Modul de comunicare în rețelele de socializare este unul simplificat, ce ignoră de multe ori reguli gramaticale și se aseamănă tot mai mult cu un limbaj codat. Cel mai bun exemplu în acest caz consider că este chiar termenul „like” specific binecunoscutei rețele sociale Facebook.

Globalizarea lingvistică pare să facă și primele victime, reprezentate de limbile cu tot mai puțini vorbitori nativi și a căror dispariție e acum accelerată. În acest sens, surpriza vine de la Google, care a lansat proiectul Endangered Languages Project[5]  ce își propune constituirea unor baze de date cu peste 3000 de limbi și dialecte pe cale de dispariție.

Fenomenul de globalizare lingvistică se află totuși în primele sale faze. Specialiștii rămân sceptici în privința unei totale uniformizări lingvistice, fenomen ce nici nu este de dorit. „Cu fiecare cultură care moare, o floare unică se risipește pentru totdeauna. Există comori de înțelepciune și poezie în cele mai mici idiomuri, ca și în concepția despre lume a celui mai mic trib destinat dispariției.”[6]